Control bancar la BCD Romexterra SA

CAPITOLUL 1 : ROLUL ŞI IMPORTANTA

CONTROLULUI FINACIAR ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1. ROLUL CONTROLULUI FINANCIAR

În economia de piaţă agenţii economici sunt supuşi examenului exigent al pieţei, care operează după criteriul eficienţei, al concordanţei activităţilor economice cu nevoile reale ale consumatorilor. Informaţia operativă şi reală cu privire la patrimoniu, activitatea economică desfăşurată şi rezultatele acesteia reprezintă o condiţie esenţială pentru desfăşurarea unei activităţi profitabile. Cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a solvenţei comerciale ori de faliment în care se pot afla agenţii economici la un moment dat, este asigurată de:

- contabilitatea reală, operativă ;

- controlul financiar, organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.

Aceasta activitate, de cunoastere a situaţiei patrimoniului, care cuprinde mecanisme complexe, fiind un atribut esenţial al conducerii umane, este cunoscut sub denumirea de control. De altfel, pe lângă definiţia dată conducerii, alături de funcţiile de prevedere, organizare, coordonare, este nominalizată şi cea de control. Controlul este deci o funcţie eficientă şi necesară conducerii.

Controlul, ca funcţie a conducerii, asigură cunoaşterea şi perfecţionarea modului de gestionare a patrimoniului, precum şi orientarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii economice specifice fiecărui agent economic.

Controlul, este verificarea permanentă, periodică sau inopinată, facută într-un domeniu, cu scopul de a cunoaşte realitatea şi modul cum se desfaşoara activitatea din domeniul respectiv, spre a întâmpina sau lichida eventualele lipsuri sau de a îmbunătăţi activitatea.

Exactitatea, realitatea şi corectitudinea informaţiilor despre situaţia patrimonială şi financiară a agenţilor economici depind în mare măsură de controlul financiar.

Activitatea agenţilor economici este supusă la numeroase controale pe diferite domenii, ceea ce indică şi o serie de dificultăţi, atât la înţelegerea noţiunii, cât şi la perceperea ei, ca un lucru util de acceptat. Astfel, sunt controale din interior, cât şi din exterior cum ar fi: inventarierea patrimoniului, de natură financiar-contabilă, de respectare a normelor sanitare, condiţiilor de mediu, profesionale. În aceste condiţii de corelare cu factorul timp apare riscul asimilării controlului ca o acţiune nou venită, de constrângere, ajungându-se uneori la neacceptare şi chiar refuz.

În literatura străina de specialitate, în interpretarea noţiunii de control, au rezultat abordări, din care a rezultat pe de-o parte reacţia de a înţelege controlul ca o verificare ulterioară cu finalitate punitivă şi în subsidiar având un rol corectiv, iar pe de altă parte controlul înseamnă, stăpânirea şi menţinerea entităţii economice şi de ce nu a instituţiei publice consumatoare de resurse cu finanţare de la buget, pe un drum bun în linie dreaptă.

Aceste puncte de vedere, scot în evidenţă elementele constitutive ale controlului, respectiv acţiunea acestuia în direcţia aspectului punitiv, de sancţiune a neregulilor constatate, cât şi aspectul de instrument de bază al conducerii, legat de funcţia de previziune cu care se interferează.

În contextul abordării ca instrument al conducerii, putem vorbi şi de controlul orientat spre viitor, prin care managerii folosind informaţiile cele mai recente furnizate de control, le compară cu cele prevazute în programe, aducând modificări acestora, astfel realizându-se concordanţa între previziuni şi obiectivele finale. Cele două modalităţi de abordare a temenului de control, prezentate mai sus, se regăsesc, prima mai mult unei concepţii franceze, iar a două uneia anglo-saxone.

Pornind de la punctele de vedere enumerate, considerăm că noţiunii de control îi sunt specifice, atât caracterul de constrângere punitiv, cât şi instrument esenţial la îndemâna conducerii în vederea atingerii scopurilor propuse în cadrul entităţii.

Controlul ca activitate umană, astfel cum este organizat în baza legilor specifice, poate fi definit ţinând seama de scopurile sale, ca cel care urmăreşte respectarea regulilor financiare în activitatea economică care urmează a se efectua, sau după efectuare - derivând din caracterul preventiv sau ulterior al controlului financiar, luând măsuri în consecinţă de înlăturare şi remediere a neajunsurilor evidenţiate.

Sursele de informaţii pentru controlul financiar le oferă în primul rând contabilitatea, dar şi alte documente, reunite sub denumirea de evidenţa tehnico-operativă, informaţii statistice. Controlul se efectuează permanent - preventiv, pentru anumite aspecte el poate fi semicontinuu. Exista însă şi o procedură de control excepţională, foarte semnificativă, care se întemeiează pe estimarea valorii întreprinderii şi care are loc în anumite circumstanţe: creşteri de capital, fuziuni cu alte întreprinderi, cesiuni totale sau parţiale de active, luări de participaţii la alte intreprinderi, lichidări financiare. Controlul se deosebeşte de celelalte activităţi prin faptul ca stările, situaţiile, procesele şi fenomenele economico-financiare sunt raportate la standarde bine definite.

Caracteristica cea mai importantă a controlului financiar constă în aceea că faptele sunt apreciate în funcţie de respectarea regulilor, normelor. Controlul stabileşte stări, fapte, compară constatările cu reglementări, legi în vigoare, şi în final apreciază rezultatele obţinute prin comparări efectuate.

Practica a dovedit că necesitatea controlului prezintă un caracter obiectiv, întrucât nici o activitate nu se poate desfăşura cu randament scontat dacă lipseşte controlul care contribuie la :

a) îmbunăntăţirea disciplinei muncii în toate domeniile de activitate;

b) instaurarea unui climat de ordine şi disciplină în gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti;

c) respectarea şi aplicarea fermă şi intransigentă a legislaţiei ţării de către toţi membrii societăţii, indiferent de locul pe care-l ocupă;

d) organizarea şi conducerea ştiinţifică a întregii activităţi social-economice pe baza coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare;

e) buna desfăşurare a procesului de transformare a deciziei în acţiune şi a acţiunii în rezultate mai eficiente, întrucât oricât de bune ar fi deciziile, pentru transpunerea în viaţă a acestora, a conta numai pe forţa justiţiei lor fără a le controla cum se aplică în practică, înseamnă a adopta o atitudine idealistă si, până la urmă, a leza interesele generale ale societăţii.

Ţinând seama de cele arătate mai sus tratarea cu indiferenţă a controlului de către factorii de răspundere ar aduce imense pagube economiei naţionale şi ar produce dezechilibre economico-financiare. Răspunzând la întrebarea dacă efectuarea controlului este sau nu o necesitate obiectivă nu trebuie neglijat nici aspectul ce se referă la conştiinţa oamenilor. A nega necesitatea controlului ca urmare a faptului că în conştiinţa oamenilor nu mai exista unele mentalitaţi înapoiate, retrograde, în special cele ce privesc dobândirea averilor fără muncă ar însemna o mare greseală. Controlul, după cum bine este ştiut, determină o nouă atitudine a oamenilor faţă de muncă, faţă de proprietate, stimulează spiritul de iniţiativă şi răspundere în muncă, stimulează cinstea şi corectitudinea.

Controlul este o necesitate obiectivă şi subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a procesului de conducere a acestuia.

În acelaşi timp, în cadrul relaţiei dintre agenţii economici, care se creează în condiţiile economiei de piaţă, controlul, prin activitatea sa, poate contribui nu numai la bunăstarea şi prosperitatea agenţilor economici ca atare, ci şi la creşterea economică, la progresul tehnic şi economico-social, la competitivitatea şi deschiderea spre mondializare a economiei româneşti, atât de necesară.