Creanțele aferente clienților - sursă de venit

. I INTRODUCERE ÎN CONTABILITATEA FINANCIARĂ

1.1. Conceptul de contabilitate

Denumirea de contabilitate îşi are originea în latinescul „computare” (a număra) . Economiştii francezi E. Lauty şi Ad. Guibault arăta că în acest termen se află originea verbului „compter” care are radicalul contabilului „comptable”, iar acesta din urmă stă la baza celui de „compatabilite”.

Având în vedere originea termenului, care are în centrul său pe cel de cont, sau a conta, în unele lucrări contabilitatea este definită – în tripla sa ipostază – drept:

1). ştiinţa conturilor;

2). ansamblul conturilor (informaţiilor din conturi) unui individ sau unei colectivităţi;

3). serviciul însărcinat cu ţinerea conturilor.

Istoria contabilităţii se împarte în două faze şi anume cea premergătoare apariţiei contabilităţii în partidă dublă şi cea de după apariţia acesteia.

Contabilitatea ca ştiinţă şi practică, a evoluat şi şi-a perfecţionat continuu atât baza sa teoretică cât şi maniera de realizare practică a obiectivului de studiu. Caracterul evolutiv al contabilităţii în demersul de perfecţionare se concentrează în conceptualizarea ei pe baza unui sistem coerent de obiective şi principii fundamentale de natură să ducă la formularea de norme care să asigure rezolvarea cât mai completă şi eficientă a problemelor de gestiune şi conducere a întreprinderilor.

Unul din principalele rezultate ale perfecţionării bazei conceptuale a contabilităţii îl constituie modernizarea concepţiei de organizare a sistemului conturilor în vederea reflectării patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii creându-se sisteme de contabilitate cu un singur circuit şi cu două circuite.

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist, integrat) organizează conturile într-un singur flux în cadrul circuitului economic: capital – aprovizionare – fabricaţia – vânzare – realizare, atât pentru operaţiile ce privesc relaţiile cu terţii (funcţii externe), cât şi pentru cele ale gestiunii interne (funcţiile interne).

Sistemul de contabilitate cu dublu circuit (dualist) organizează conturile astfel încât delimitează în circuite distincte pe cele care au ca obiect înregistrarea elementelor şi operaţiilor patrimoniale legate de schimburile şi relaţiile cu terţii, precum şi rezultatele financiare, şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. Se formează astfel circuitul contabilităţii financiare, sau generale, şi circuitul contabilităţii interne de gestiune.

Pentru a-şi desfăşura activitatea, agenţii economici intră în relaţii în amonte cu furnizorii de materii prime, materiale, energie şi în aval cu clienţii pentru desfacerea produselor, mărfurilor, lucrărilor ce formează obiectul lor de activitate, cu investitorii de capital (asociaţii, acţionari) pentru constituirea şi utilizarea eficientă a capitalului investit şi a profilului obţinut, precum şi cu statul, care stabileşte legislaţia pe care se formează aceste relaţii.

Caracterul acestor relaţii cu mediul exterior este frecvent contractual sau legislativ, concretizându-se în schimburi monetare imediate sau la termen: cumpărări, vânzări, credite, impozite, etc. Informaţiile din acest circuit privesc ansamblul unităţii patrimoniale, datele sunt exprimate valoric, caracterul lor fiind financiar, de aceea sunt oglindite de contabilitatea financiară.

Contabilitatea financiară, numită şi contabilitatea generală, (la francezi – „Comptabilité générale” la anglo saxoni – „Financial accouting”) are ca obiect înregistrarea tuturor operaţiilor ce afectează patrimoniul agenţilor economici, măsurarea variaţiilor la care este supus ca urmare a proceselor economice, calcularea şi explicarea rezultatului financiar, întocmirea documentelor de sinteză (Bilanţ, Contul de rezultate, Anexa la bilanţ), care oferă mediului exterior imaginea sintetică, fidelă şi retrospectivă a situaţiei întreprinderii.

Contabilitatea generală, reflectând relaţiile de schimb patrimoniale în relaţiile întreprinderii cu mediul, se cere organizată după norme unitare, pentru a asigura informaţiile necesare tuturor utilizatorilor (clienţi, furnizori, asociaţi, bănci etc.) şi a permite comparabilitatea indicatorilor de gestiune economico-financiară între diferite unităţi. De asemenea, ea prezintă un interes major pentru stat, care controlează modul evaluare a diferitelor elemente ale patrimoniului şi stabilirea rezultatelor ce constituie baza de calcul a obligaţiilor fiscale.

Ca urmare, contabilitatea financiară are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia cu caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale, având la bază planul general de conturi, cerinţă impusă de organele fiscale şi alte persoane fizice sau juridice.

1.2. Caracteristicile şi obiectivele contabilităţii

Plecând de la obiectivul principal al contabilităţii financiare care este reprezentat de furnizare de informaţii privind:

- poziţia financiară;

- performanţele financiare;

- modificarea poziţiei financiare inclusiv a rezultatelor financiare,

Aceasta poate fi caracterizată prin următoarele :

- este organizată pe bază de norme unitare şi obligatorii pentru toate unităţile patrimoniale, având la bază planul general de conturi, cerinţă impusă de organele fiscale şi de necesitatea de control a statului.