Creditul pe Termen Lung

Introducere

Creditul, în general, reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitore. Locul şi importanţa creditului în economie sunt date de rolul acestuia, prin funcţiile pe care le îndeplineşte, cea mai importantă fiind funcţia distributivă.

Elementele creditului sunt:

o Schimbul în timp;

o Subiecţii raportului de credit:

- Debitor;

- Creditor.

o Promisiunea de rambursare;

o Scadenţa – momentul rambursării creditului;

o Dobânda – preţul creditului.

Acordările de credit sunt consemnate în marea lor majoritate prin înscrisuri, instrumente de credit a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate.

Esenţial în aceste instrumente este obligaţia fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul băncii de a i se plăti suma angajată.

Fondurile din care se acordă creditele sunt furnizate în mare parte de depozite. La cel mai de bază nivel, obiectivul băncii este acela de a atrage fonduri, de a asigura aceste fonduri şi de a opera profitabil. În concordanţă cu acest punct de vedere al băncii, ofiţerul de credit trebuie să privească ca negociabili aceşti termeni şi aceste condiţii care ameninţă să facă acest credit excesiv de riscant şi neprofitabil. Rata dobânzii pentru un credit trebuie să fie întotdeauna suficient de mare pentru a acoperi costul fondurilor, alte cheltuieli ale băncii şi să lase o marjă care să acopere riscurile şi să furnizeze un profit.

Creditarea este un proces de analiză şi selectare. Începând cu primul interviu cu clientul şi până la investigarea creditului trebuie să examineze constant cererea de creditare, atât din punctul de vedere al celui ce solicită creditul, cât şi din punctul de vedere al băncii.

Procesul de creditare începe de obicei cu un interviu, pe care ofiţerul de credit îl are personal cu solicitantul, potenţialul beneficiar al creditului. Interviul are loc la sediul băncii de la care se solicită împrumutul, sau uneori la sediul companiei clientului.

Obiectul principal al acestui interviu este acela de a se constata dacă respectiva cerere de împrumut merită luată în considerare pe mai departe, dacă se justifică desfăşurarea altor interviuri mai în detaliu sau analiza situaţiilor financiare. Ofiţerul de credit este cel care pune întrebările şi direcţionează discuţia. În tot timpul întâlnirii, clientul trebuie tratat cu curtoazie. Informaţiile trebuie cerute politicos şi nu într-un mod imperativ.

În timpul interviului, ofiţerul de credit trebuie să evalueze dacă cererea de împrumut este fezabilă sau trebuie respinsă. Nu are nici un rost ca un interviu să fie continuat atunci când este evident că acordarea împrumutului implică riscuri inacceptabile sau solicitarea este incompatibilă cu politica de creditare a băncii.

Cererile de împrumut trebuie să fie acceptate în funcţie de bonitatea clientului şi nu în funcţie de alţi factori, cum ar fi cei de natură personală.

Înaintea de adoptarea deciziei finale, ofiţerul de credit trebuie să analizeze dosarul de credit al clientului, evaluând informaţiile din notiţele luate în timpul interviului, din rapoartele de credit, situaţiile financiare şi alte materiale, potrivit evaluării de bază a calităţii creditului, care să ne arate dacă el merită sau nu să fie acordat. Acest lucru îi oferă celui ce acordă creditul o şansă de a vedea dacă mai există întrebări la care nu s-a răspuns încă. Analiza ar trebui să includă şi punctele forte şi punctele slabe din punct de vedere financiar ale clientului şi să se determine dacă avantajele câştigate de bancă prin acordarea creditului compensează riscul asociat acestuia.

Dacă în orice moment din timpul interviului pentru acordarea creditului, sau în timpul paşilor care urmează în procesul de creditare, încep să existe semne că scopul, suma sau termenii creditului nu sunt conformi cu standardele de creditare ale băncii, cererea de credit poate fi respinsă. În acest caz, clietul va trebui să fie informat cu compasiune şi foarte mare diplomaţie.

Respingerea unei cereri de creditare ar putea fi serviciul pe care ofiţerul de credit trebuie să-l facă cu cea mai mare amabilitate faţă de client. Dacă îi este explicat motivul pentru care cererea de credit i-a fost respinsă şi dacă este arătat interes în ajutarea lui în găsirea altor soluţii, pentru client va fi mult mai uşor să accepte acestă situaţie. Este, de asemenea, un obicei bun să comunici respingerea unei cereri de credit în persoană, decât prin telefon sau printr-o scrisoare. Punctul de vedere al băncii este cel mai bine înţeles de către client, dacă el realizează că ofiţerul de credit a acţionat în propriul interes.

Cealaltă alternativă este aceea de a aproba cererea de credit – decizie care va trebui justificată, la început unui comitet de creditare, iar mai târziu, probabil, unui auditor. Când a fost luată decizia de a aproba cererea de credit, următorul pas va fi negocierea creditului.

În cazul unei întreprinderi care solicită un împrumut, ofiţerul de credit va trebui să facă recomandări referitoare la:

o Bonitate;

o Abilităţi tehnice, financiare sau alte abilităţi manageriale;

o Factori de risc.

Ofiţerul de credit dintr-o bancă ştie că în mod normal, acolo unde atât analiza cantitativă, cât şi cea calitativă sunt efectuate corespunzător, concluziile desprinse în fiecare caz vor fi adecvate şi vor conduce la acelaşi rezultat. În anumite privinţe ale analizei financiare este greu de făcut delimitarea între metodele cantitative şi cele calitative. Există cazuri când analiza cantitativă nu concordă cu analiza calitativă.