Implicațiile fiscale privind TVA într-o societate

Introducere

Până în 1993, în România, principala formă de impozit a reprezentat-o impozitul pe circulaţia mărfurilor (ICM). Acesta reprezenta o taxă de consumaţie generală, de tip cumulativ care se aplica asupra preţurilor de vânzare în fiecare stadiu prin care trecea produsul. Aşezarea acestui impozit se făcea pe produs, pe diferite trepte ale desfăşurării ciclului economic, fapt ce determina calcularea lui în cascadă, aplicându-se din treaptă în treaptă, pe măsură ce un produs parcurgea mai multe stadii în diferitele societăţi comerciale în vederea realizării, începând de la materia primă, semifabricate până la obţinerea produsului finit. Prin urmare, cu cât acest circuit al unei materii prime, până la transformarea în produs finit, era mai lung, cu atât acest impozit, aplicându-se pe fiecare treaptă, devenea mai mare. În al doilea rând, impozitul pe circulaţia mărfurilor se prezenta într-o structură de mai multe cote diferenţiate, ceea ce complică munca de calculare şi de verificare.

În totalul veniturilor bugetului administraţiei centrale de stat, ICM a deţinut o pondere de cca 45 %, având un important rol financiar, în acelaşi timp el acţionând şi ca o pârghie în formarea preţurilor şi tarifelor şi în stimularea activităţii de producţie şi a schimburilor comerciale cu străinătatea. În România, trecerea la economia de piaţă a necesitat şi modificarea sistemului fiscal şi financiar prin adaptarea lor la noul tip de proprietate. Au suferit modificări substanţiale principalele impozite directe, cât şi cele indirecte. În cadrul programului de reformă privind trecerea la economia de piaţă, începând cu semestrul II al anului 1993, în ţara noastră s-a introdus taxa pe valoarea adăugată, care a înlocuit impozitul pe circulaţia mărfurilor, această acţiune reprezentând un moment important al reformei fiscale şi în acelaşi timp primul pas pe linia reformei fiscale din România postdecembristă fiind o condiţie a intrarii României în Uniune Europeană.

Obiectivele care au fost avute în vedere prin introducerea acestui impozit au fost, se pare, pe de o parte armonizarea legislaţiei fiscale interne cu cea comunitarǎ, iar pe de altǎ parte obţinerea unor încasǎri cel puţin la nivelul impozitului pe care l-a înlocuit (impozitul pe cifra de afaceri).

În cadrul introducerii taxei pe valoarea adăugată în ţara noastră, o atenţie prioritară a fost acordată problemelor specifice României, care au necesitat la vremea respectivă o activitate cu totul nouă, atât pentru agenţii economici, care se confruntau şi cu problemele trecerii la economia de piaţă, cât şi pentru aparatul Ministerului Finanţelor Publice.

Procesul de elaborare şi de aplicare a actelor normative care să reglementeze mutaţiile fiscale ce se înregistrau în cadrul reformei economice generale, are în vedere, pe lângă valorificarea tradiţiei de care dispune ţara noastră, şi aderarea la normele fiscale şi financiar-contabile internaţionale şi însuşirea experienţei ţărilor care le aplică de mai multă vreme.

Faptul cǎ impozitul pe circulaţia mǎrfurilor introdus în 1990, cu toate modificǎrile aduse ulterior, avea încǎ puţine elemente în comun cu taxa pe valoarea adaugatǎ într-o economie de piaţǎ, data cea mai rapidǎ de implementare a acesteia nu putea fi mai devreme de 1 ianuarie 1993. Trebuiau rezolvate o serie de probleme administrative prin pregǎtirea personalului, crearea unui sistem nou de preluare a infomaţiilor şi mai ales educarea plǎtitorului in spiritul acestui nou impozit.

Experienţa altor ţǎri care nu au dat suficientǎ atenţie timpului optim de implementare a taxei pe valoarea adaugatǎ, a arǎtat practic cǎ veniturile obţinute nu au fost pe mǎsura aşteptǎrilor, deoarece mulţi plǎtitori nu s-au înregistrat sau au declarat un nivel redus de TVA, astfel imediat acest nou impozit capǎtǎ un renume prost încǎ de la început. De asemenea, legislaţia privind taxa pe valoarea adaugatǎ este mult mai complexǎ şi total diferitǎ de legislaţia curentǎ privind impozitul pe circulaţia mǎrfurilor, deoarece majoritatea problemelor comportǎ paralelisme.

După aplicarea actelor normative emise în vederea pregătirii introducerii noului impozit, taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în România prin Ordonanţa nr. 3/1992 a Guvernului României, aprobată prin Legea nr. 130/19.12.1992, cu începere iniţial de la 1 ianuarie 1993, amânată ulterior pentru 1 iulie 1993. Actele normative menţionate, precum şi o serie de alte ordonanţe, hotărâri de guvern, ordine sau norme metodologice ale Ministerului Finanţelor, conţin precizările cu privire la definirea şi sfera de aplicare a T.V.A., reguli de impozitare, operaţiuni impozabile, baza de impozitare, plătitorii taxei pe valoarea adăugată, obligaţiile acestora, etc.

Reglementările cuprinse în actele normative de mai sus au fost adoptate ţinând seama atât de condiţiile specifice existente în economia noastră, cât şi de principiile privind taxa pe valoarea adăugată cuprinse in Directiva a VI–a Comunităţii Europene, de recomandările misiunilor Fondului Monetar Internaţional şi PHARE, care au studiat posibilităţile de implementare în România a taxei pe valoarea adăugată. Ţinând seama de complexitatea măsurilor preliminare, perioada de pregătire a aplicării taxei pe valoarea adăugată a fost de 6-8 luni de la promulgarea ordonanţei.