Metoda pe faze - studiu de caz SC Șantierul Naval Damen Galați SA

CAPITOLUL I – PREZENTARE METODĂ UTILIZATĂ

1.1. Metoda pe faze în cazul producției unicat

Metoda pe faze se aplică în cazul întreprinderilor cu producţie de masă sau de serie mare, unde procesul tehnologic are un caracter relativ omogen, nomenclatura produselor este stabilă şi se obţin prin prelucrarea în faze succesive a materiei prime.

Pentru producţia de unicat şi cea de serie, folosirea datelor contabilităţii în scopul stabilirii costurilor aferente producţiei în curs de execuţie are loc astfel:

- după ce au fost înregistrate în analiticele contului 921 „Cheltuielile activităţilor de bază” toate cheltuielile directe şi indirecte, privind producţia, se grupează separat comenzile (respectiv analiticele lor) terminate, de comenzile neterminate;

- se centralizează comenzile terminate şi se obţine costul efectiv al

producţiei finite care se trece în creditul contului 921 „Cheltuielile activităţilor de bază” procedându-se la închiderea comenzilor în cauză;

- comenzile neterminate rămân deschise până la finisare; cheltuielile

înregistrate în fişele lor de postcalcul reprezintă costurile aferente producţiei în curs de execuţie.

În cazul comenzilor terminate parţial, produsele predate clientului sau depozitului se evaluează la cost standard (antecalculat) trecându-se asupra lor şi toate pierderile din rebuturi identificate până în momentul respectiv.

Deşi în cazul producţiei individuale şi de serie, metoda contabilă de determinare a producţiei în curs de execuţie conduce la rezultate mai exacte, ea nu asigură totuşi controlul asupra existenţei faptice a acestei producţii. Neajunsul este evident în condiţiile practicării alunecărilor de repere şi subansamble normalizate între comenzi.

Alegerea justă a punctelor de delimitare a fazelor de calculaţie constituie o problemă deosebit de importantă, dat fiind că de secţionarea corespunzătoare a procesului tehnologic depind:

- justa delimitare a cheltuielilor pe faze şi pe purtători;

- determinarea cantitativă şi evaluarea corectă a producţiei în curs de

execuţie (neterminate);

- sectorizarea pierderilor tehnologice şi a altor pierderi de substanţe pe faze şi sesizarea organelor tehnice şi de conducere pentru cele care depăşesc limita admisă.

Delimitarea fazelor de calculaţie a costurilor interesează deci nu numai organele economice, ci foloseşte şi organelor tehnice pentru controlul randamentului fabricaţiei pe etape, pentru cheltuirea cu economie a valorilor materiale şi băneşti ale întreprinderii etc. Aceasta cu atât mai mult cu cât fazele de calculaţie pot funcţiona şi drept centre de responsabilitate în privinţa producţiei şi a costurilor sale.

Numărul optim al fazelor de calculaţie este rezultatul corelării necesităţilor de informare privind aspectul valoric al desfăşurării procesului de producţie, cu cheltuielile pe care le comportă această informare. El se stabileşte fie prin comparaţie sau analogie cu alte întreprinderi care au acelaşi obiect de activitate şi utilizează aceeaşi tehnologie de fabricaţie, fie pe calea observaţiei ţinând seama de o serie de criterii.

De menţionat totuşi că la delimitarea şi constituirea fazelor de calculaţie este necesar să se ia neapărat în considerare acele faze din care rezultă semifabricate ori produse finite care după destinaţia lor constituie producţia marfă; în acest fel se creează condiţii pentru determinarea costului şi a rentabilităţii producţiei marfă a întreprinderii.

După stabilire, fazele de calculaţie se codifică cifric, se simbolizează şi se transpun dimensional într-o schemă. Simbolurile atribuite fazelor de calculaţie se înscriu obligatoriu în toate documentele privind consumurile ocazionate şi producţia fabricată în cadrul lor.

Fazele de calculaţie valabile la un moment dat se regăsesc în antecalcul sub forma calculaţiilor pe produs sau a bugetului costului unitar; iar în postcalcul sub formă de analitice ale contului 921 „Cheltuielile activităţii de bază” sau sub formă de „Situaţii operative” de urmărire a costurilor.

Pe baza documentelor primare, emise anticipat în concordanţă cu programul de producţie şi cu normele de consum, precum şi cu bugetele de cheltuieli, se identifică pe faze de calculaţie nu numai cheltuielile directe (consumul de materii prime, de materiale directe, de energie electrică, apă, aburi şi alte utilităţi tehnologice, salariile directe, contribuţiile şi protecţia socială asupra acestora etc.), ci şi unele cheltuieli care, în principiu, sunt considerate indirecte, cum ar fi cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului şi chiar o parte din cheltuielile generale ale secţiei. Pentru acestea nu mai sunt necesare calcule de repartizare pe faze, ci se preiau direct în costul semifabricatelor sau produselor.