Metode de Evidență Analitică a Cheltuielilor de Producție și Calculație a Costurilor Totale - Metoda Standard - Cost

INTRODUCERE

Contabilitatea este o ştiinţă constituită, deoarece operează cu un vocabular specific, dispune de o metodă proprie, de principii şi legităţi proprii care guvernează grupul de fapte şi fenomene investigate. Ea are o istorie proprie cuprinsă între primele registre de conturi descoperite în sanctuarul ziguratului antic şi modelele contabile de mare supleţe, construite în zilele noastre.

Construirea contabilităţii a parcurs drumul de la practică la teorie, practica fiind cea care, pe de o parte, a anticipat teoria şi metoda contabilităţii, iar pe de altă parte a impulsionat-o şi i-a formulat noi probleme.

Confruntată cu mediul economic în care raporturile sociale sunt mişcătoare, contabilitatea se prezintă într-o situaţie din ce în ce mai dificilă pentru a răspunde tuturor funcţiilor ce îi sunt atribuite: mijloc juridic de probă, instrument de control şi dare de seamă, instrument economic de gestiune, element de arbitraj între agenţii economici. Contabilitatea nu este numai un instrument, ea este şi un fenomen social tranversat de contradicţiile societăţii şi a devenit o miză pentru diferiţii protagonişti sociali, fiecare încercând să profite în funcţie de interesele sale.

Sistemul de contabilitate din ţara noastră este organizat, în prezent, după concepţia dualistă, ceea ce însemnă că îşi organizează conturile astfel încât delimitează într-un circuit distinct pe cele care au ca obiect înregistrarea schimburilor şi relaţiilor cu terţii, precum şi rezultatele financiare şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. Se formează astfel circuitul contabilităţii financiare sau generale şi circuitul contabilităţii de gestiune.

Contabilitatea financiară descrie circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea şi structuralitatea sa. Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informaţii sintetice privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare. Informaţia contabilă, pe lângă o utilizare internă de către management, este destinată utilizatorilor externi: investitorii de capital, angajaţii, furnizorii, clienţii, guvernul şi instituţiile sale, precum şi publicul. Relaţiile delimitate şi evidenţiate în contabilitate au, o determinare obiectivă, iar faptul că ele apar la intersecţia întreprinderii cu terţii sunt divulgate integral, motiv pentru care contabilitatea este publică, standardizată, bazându-se pe norme privind producţia, prezentarea şi utilizarea informaţiilor contabile.

Contabilitatea de gestiune furnizează toată informaţia contabilă care este cuantificată, prelucrată şi transmisă pentru utlizarea internă de către management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al întreprinderii, definit de activităţile consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Contabilitatea de gestiune permite urmărirea în timp şi spaţiu, în mod distinct şi complet a tuturor activităţilor agentului economic precum şi desfăşurarea activităţii pe subunităţile componente. Prin intermediul pârghiilor sale: situaţiile financiare anuale, metodele de calculaţie a costurilor şi bugetele întocmite, contabilitatea de gestiune permite comparabilitatea în timp şi spaţiu, reliefând performanţa sau nonperformanţa până la nivelul purtătorilor de costuri.

Contabilitatea de gestiune trimite la un element al procesului de management axat pe utilizarea resurselor informaţionale. Ea se referă la procesele şi tehnicile de management care vizează să sporească valoarea organizaţiilor făcând să se ajungă la utilizarea eficace a resurselor într-un mediu dinamic şi concurenţial.

Evoluţia şi dezvoltarea contabilităţii de gestiune poate fi delimitată pe patru faze succesive: înainte de 1950 preocuparea principală a fost determinarea costurilor complete şi controlul financiar, prin aplicarea tehnicilor de elaborare a bugetelor; după 1965 interesul se deplasează spre producţia informaţiei necesare planificării şi controlului de gestiune, recurgându-se la tehnici cum ar fi analiza decizională şi contabilitatea de responsabilitate; după 1985 atenţia se deplasează spre reducerea risipei resurselor utilizate în funcţionarea întreprinderii prin aplicarea analizei proceselor şi tehnicilor de management a costurilor; după 1995, interesul este de a crea sau produce valoare prin utilizarea eficace şi eficientă a resurselor, prin tehnici care să permită analiza indicatorilor de valoare pentru client, pentru acţionar, prin inovare organizaţională.

Contabilitatea de gestiune, numită şi contabilitate managerială, a devenit astăzi, cea mai importantă sursă de informaţii privind activitatea economică atât la nivelul firmei cât şi la nivelul economiei naţionale. Astfel, apare necesitatea implementării unor variante dezvoltate de contabilitate managerială care să permită obţinerea unei acurateţi mai mari a informaţiei contabile şi în mod deosebit să favorizeze apariţia unor noi sisteme informaţionale mai bine adaptate la nevoile utilizatorilor interni.

Una din metodele moderne de calculaţie a costurilor este metoda standard cost, care presupune în esenţă, următoarele: constituie un sistem operativ de urmărire si control al costurilor prin integrarea antecalculaţiei costurilor standard cu postcalculaţia; pe baza costurilor antecalculate se realizează urmărirea respectării costurilor standard, determinându-se, dacă este cazul, abaterile corespunzătoare; costurile standard sunt costuri fundamentate pe baze stiinţifice, în funcţie de condiţiile impuse de procesele de producţie, ele constituind etaloane de măsură şi de comparaţie a costurilor efective de producţie.

CAPITOLUL I ORGANIZAREA ŞI UTILIZĂRILE CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE

Sistemul contabilităţii aplicat în unităţile economice din România , este conceput ca un sistem modularizat, dualist, în sensul alcătuirii lui din două subsisteme: contabilitatea generală sau financiară şi contabilitatea de gestiune. Aceasta este o consecinţă a adaptării contabilităţii la cerinţele economiei de piaţă cu scopul de a se asigura:

- pe de o parte, transparenţa informaţiilor contabile, accesul nestingherit al tuturor utilizatorilor la aceste informaţii în concordanţă cu imperativele democratizării vieţii economice;

- pe de altă parte, confidenţialitatea datelor, secretul economic, avându-se în vedere că economia de piaţă este o economie concurenţială.

1.1 Definirea şi obiectivele contabilităţii de gestiune

Reglemetările contabile româneşti au fost elaborate cu scopul de a permite agenţilor economici să utilizeze un sistem contabil şi de gestiune care conţine: o parte „standardizată” (normalizată), cuprinzând reguli de terminologie, de evaluare şi de prezentare pentru a obţine situaţii financiare care să dea ,,o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiilor financiare şi a rezultatelor obţinute (contabilitatea financiară)’’ şi o parte „nestandardizată” cu precizări practice pentru a permite fiecărei unităţi patrimoniale să-şi elaboreze propriile evidenţe şi instrumente de gestiune adaptate nevoilor şi specificului acestora (contabilitatea de gestiune).

Conform definiţiei date de Planul Contabil General francez: „contabilitatea analitică de exploatare este un mod de tratare a datelor, ale cărei obiective esenţiale sunt, pe de o parte, cunoaşterea costurilor diferitelor funcţiuni asumate de către întreprindere, determinarea bazelor de evaluare ale anumitor elemente din bilanţul întreprinderii, explicarea rezultatelor calculând costurile produselor (bunuri şi servicii) pentru a le compara cu preţurile de vânzare corespunzătoare, iar pe de altă parte, efectuarea previziunilor pentru veniturile şi cheltuielile de exploatare, constatarea realizării acestora şi explicarea diferenţelor rezultate, în general ea trebuie să furnizeze toate elementele de natură să clarifice luarea deciziilor”.

Contabilitatea de gestiune, potrivit reglementărilor contabile româneşti în vigoare, asigură: ,,înregistrarea operaţiunilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs, din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate.”