Noțiuni generale privind analiza diagnostic a rentabilității

CAPITOLUL 1. Noţiuni generale privind analiza diagnostic a rentabilitǎţii

1.1 Diagnosticul financiar – concept, obiective şi metode

Realizarea de cǎtre întreprinderi a unor performanţe economice şi financiare ridicate şi a unei competitivitǎţi durabile, în condiţiile unei concurenţe tot mai puternice pe piaţǎ, impune un management eficient şi de calitate orientat sper obţinerea de rezultate maxime cu eforturi minime, al cǎrui instrument şi rezultat final îl reprezintǎ diagnosticul economico-financiar.

În practica curentǎ termenul de diagnostic este foarte des înlocuit cu cel de analizǎ sau de audit, însǎ diagnosticul nu poate fi confundat cu analiza chiar dacǎ demersul sǎu se bazeazǎ pe acesta. Dacǎ analiza este definitǎ ca “metodǎ de cercetare a realitǎţii ce presupune descompunerea unui întreg în elementele lui componente şi studierea în parte a fiecǎruia dintre acestea”, fiind o ştiinţǎ a interpretǎrii bazatǎ pe un sistem de date ce trebuie culese, tratate, prelucrate, diagnosticul presupune identificarea variabilelor de progres ale întreprinderii.

Diagnosticul, dupǎ cum subliniazǎ autorul lucrǎrii “Le diagnostic de l’entreprise” J.P. Thibault , reprezintǎ unitatea urmǎtoarelor etape:

- Identificarea dificultǎţilor şi oportunitǎţilor;

- Analiza situaţiilor de fapt, cǎutarea cauzelor interne şi externe şi stabilirea responsabilitǎţilor;

- Propunerea programelor de acţiune şi a mǎsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;

- Aplicarea mǎsurilor propuse;

- Controlul realizǎrii obiectivelor de redresare şi ameliorare.

În cadrul diagnosticului economic-financiar un loc distinct îl deţine diagnosticul financiar, care

vizeazǎ cu precǎdere financiar contabilǎ a întreprinderii fiind orientat în special spre rentabilitate şi riscuri.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor şi pot fi sintetizate astfel:

- Sǎ ofere informaţii pentru aprecierea riscului de insolvabilitate a unui agent economic de cǎtre un partener extern;

- Sǎ aprecieze performanţele întreprinderii evidenţiind punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiarǎ, urmǎrind soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunǎtǎţirea rezultatelor;

- Sǎ aprecieze valoarea întreprinderii constituind un element important pentru orientarea opţiunilor de investire sau dezinvestire prin cumpǎrarea de titluri.

Realizarea obiectivelor diagnosticului financiar implicǎ folosirea unor metode şi

instrumente fie speciale, fie împrumutate din alte ştiinţe.

Finalitatea oricǎrui tip de activitate la nivelul tuturor agenţilor economici, se exprimǎ cu ajutorul indicatorilor economico-financiari, indicatori care reprezintǎ de fapt instrumentul operaţional de bazǎ al analizei.

Metodele şi instrumentele diagnosticului financiar având cea mai largǎ utilizare în acest domeniu pot fi prezentate astfel: indicii, mǎrimile relative de structurǎ, diviziunea şi descompunerea rezultatelor, comparaţia, gruparea, modelarea fenomenelor economice, cronogramele, metoda grilelor de evaluare, metoda ratelor, metoda scorurilor, metoda iterǎrii, metoda analizei regresionale, metoda calcului matricial, metoda fluxurilor.

Metodele şi instrumentele diagnosticului financiar permit o evidenţiere şi o analizǎ a trasformǎrilor înregistrate într-o perioadǎ de timp, o întelegere a dinamicii situaţiei financiare, o analizǎ pertinentǎ a lichiditǎţii, solvabilitǎţii etc. Având rolul de a duce la atingerea obiectivelor pe care şi le propune sǎ le atingǎ diagnosticul.