Organizarea și exercitarea controlului efectuat de către garda financiară secția jud. Caraș-Severin

Instituţia controlului financiar în ţara noastră, formele şi metodele de organizare şi exercitare, principiile de bază precum şi funcţiile şi obiectivele acestuia au fost determinate în substanţă şi evoluţie de orânduirea social-economică şi statală prin care a trecut România în decursul timpului.

Documentele vremii (secolul XIV-XVI) atestă puterea de dispoziţie absolută a domnitorilor asupra veniturilor provenite din impozite, servicii şi proprietăţi. În lipsa unei reprezentanţe naţionale cu drepturi financiare, domnitorii nu erau controlaţi de nimeni şi întrebuinţau aceste venituri ca şi bunuri proprii, fără să dea socoteală nimănui.

Începând cu a doua jumătate a secolului XVI (aproximativ anul 1550) şi până la mijlocul secolului XVIII se produce o separare relativă a veniturilor statului de cele personale ale domnului şi se introduc, într-o formă simplă, “registrele pentru socotelile vistieriei”. Asemenea situaţii cuprinse în condicele de venituri şi cheltuieli ale ţării, se găsesc în timpul domniei lui Gheorghe Ştefan Vodă în Moldova (1654) şi a lui Brâncoveanu în Muntenia (1694).

Arhivele existente probează faptul că din secolul XVIII controlul “socotelilor anuale ale veniturilor şi cheltuielilor”, adică ceea ce azi numim controlul conturilor de gestiune, a devenit o practică curentă, atribuindui-se şi o denumire specifică “Samile vistieriei”.

Sfârşitul secolului XVIII este marcat în planul finanţelor Ţărilor Române de reforme fiscale înfăptuite de domnitorul Nicolae Vodă Mavrocordat. În această perioadă apare ca autoritate consultativă financiară pe lângă vistierie şi un “sfat” compus din şapte boieri, iar în privinţa controlului utilizării veniturilor “autoritatea divanului”. Funcţionarii domnului erau:

-marele vistiernic, un fel de ministru de finanţe;

-marele vameş, care era administratorul general al vămilor;

-pârcălabii şi ispravnicii de ţinuturi care făceau percepţia efectivă a dărilor;

-perceptorii, slujbaşii fiscali care ajutau dregătorii superiori în acţiunile de impunere şi percepţie a impozitelor şi dărilor.

Pentru o mai bună identificare a surselor de venit, slujbaşii fiscali purtau denumirea celor 20 de impozite pe care le percepeau.

Deşi existau organe financiare, ele aveau doar un rol consultativ. Stabilirea resurselor şi întrebuinţarea fondurilor se făcea în continuare din ordinea şi ştiinţa domnului, fără ca acesta să aibă o răspundere reală faţă de acţiunile şi măsurile fiscale întreprinse.

Aplicarea Regulamentelor Organice, în Muntenia din 1831 şi în Moldova din 1832, a creat bazele unei organizări financiare mai închegate şi stabilirea unor norme pentru controlul finanţelor publice.

Se înfiinţează “Adunarea obştească ordinară” cu puteri de legiferare a perceperii dărilor şi efectuarea cheltuielilor, folosindu-se prima dată noţiunea de buget.

Se inaugurează un sistem de înregistrare a operaţiilor financiare, de încasări şi plăţi, servind punerii în ordine a finanţelor publice precum şi un control exercitat de organe administrative, aşezate într-o ordine ierarhică bine stabilită.

În Muntenia funcţiona aşa-numitul “Control obştesc” exercitat de 12 funcţionari puşi sub conducerea unui şef de control. Acest organism, în timpul anului, putea să cerceteze orice fel de cheltuială şi să adeverească primirile.

La finele fiecărui trimestru toţi cei însărcinaţi cu perceperea veniturilor şi plata cheltuielilor (casierii orânduiţi în slujba vistieriei şi sameşii de judeţe) trebuiau să trimită la vistierie socotelile lor.

Vistiernicul supunea domnului pe lângă raportul său şi “bilanţul alcătuit cu întemeiere asupra documentelor cerute” prin regulament. Domnitorul trimitea această socoteală, spre cercetare la şase boieri anume aleşi de Obşteasca Adunare, şi care după verificarea documentelor şi a sumelor existente în casa vistieriei, adresau domnitorului un raport. Aceste rapoarte erau trimise de domnitori către Obşteasca Adunare împreună cu toate calculele primirilor şi dărilor anului trecut şi “catastihul de venituri şi cheltuielile anului din urmă”. Hotărârile Adunării erau făcute cunoscute domnitorului prin raportul Prezidentului.

În literatura de specialitate se consideră că acest organism “Controlul Obştesc” a stat la originea controlului financiar în România şi a devenit ulterior Ministerul Controlului. Uneori ministrul controlului era şi ministrul finanţelor, iar în anul 1860 Ministerul Controlului s-a unit cu Ministerul de Finanţe.

În Moldova se înfiinţează “Sfatul Administrativ” care asemeni “Controlului Obştesc” din Muntenia avea misiunea de a cerceta amănunţit operaţiile făcute de slujbaşii ţării şi de a pregăti controlul suprem al Adunării Obşteşti. Înainte ca domnitorul să supună Adunării Obşteşti socotelile anului expirat, acestea erau cercetate şi controlate de Sfatul Administrativ care avea şi îndatorire ca la sfârşitul fiecărui trimestru să facă revizia socotelilor şi cercetarea sumelor rămase în casele statului.

În anul 1858 s-au pus în practică principiile bugetare din Convenţia de la Paris din 7 august 1858, moment important pentru organizarea finanţelor în ţara noastră, întrucât pe baza acestora s-a promulgat la 28 noiembrie 1860 primul regulament al contabilităţii publice.

În mai 1862 s-a creat serviciul inspecţiei generale de finanţe sub directa conducere a Ministerului Finanţelor, cu sarcina de a face controlul inopinat asupra contabilităţii tuturor agenţilor aparţinând de Ministerul Finanţelor şi a semnala ministerului neajunsurile constatate. În structura acestei instituţii erau cuprinşi: 8 inspectori, un secretar şi un inspector general.

Un moment cu semnificaţii deosebite pentru controlul financiar din ţara noastră a fost înfiinţarea, prin legea din 24 ianuarie 1864 publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din aceeaşi dată, a controlului jurisdicţional asupra executării bugetului, sarcină atribuită unui organ independent “Înalta Curte de Conturi a României”.

Începând cu această dată controlul s-a realizat după principiul separaţiilor puterilor existente:

-controlul puterii executive (administrative);

-controlul jurisdicţional al Înaltei Curţi de Conturi;

-controlul exercitat de organul legislativ - Adunarea Deputaţilor.

Din anul 1864 când s-a înfiinţat şi până în anul 1948 când a fost desfiinţată, funcţionarea şi competenţa Înaltei Curţi de Conturi a suferit 23 de modificări, acestea referindu-se îndeosebi la problemele de personal, competenţa şi procedura de control, ordinea ierarhică printre celelalte instanţe judecătoreşti, controlul preventiv, etc.

Viaţa economică de dinainte de primul război mondial cuprinde un şir lung de ani de relativă prosperitate. Această epocă conţine un embrion de legi financiare importante pentru ţară. Legislaţia suferă multiple modificări şi datorită evoluţiei economice, dar şi necesităţii tezaurului de a lovi toate resursele de venituri.

După terminarea războiului, România îşi realizează visul istoric, alipirea la patria mamă a provinciilor de peste Carpaţi şi a Bucovinei. Este necesară acum introducerea unui aparat fiscal, cu o altă mentalitate, cu alte metode.

Imediat după Marea Unire de la 1918 a fost înfiinţată Garda Financiară “un corp de control fiscal organizat milităreşte care face parte din administraţia centrală a Ministerului de Finanţe”.

1.2.Istoricul Gărzii Financiare

1.2.1. Garda Financiară în Provinciile Româneşti înainte de Marea Unire de la 1918

Istoria Gărzii Financiare se regăseşte integrată în istoria economiei Ţărilor Române, înregistrând aceleaşi evoluţii şi fiind supusă influenţelor pe care le-au exercitat principalele momente politice, economice şi sociale trăite de poporul nostru de-a lungul anilor.

În Ardeal şi Bucovina, anterior Marii Uniri din anul 1918, în administraţia finanţelor publice, exista un număr de peste 2000 de funcţionari, organizaţi milităreşte, care formau corpul aşa-numitul al “finanţilor”.

Ei erau funcţionari publici, scop în care aveau sedii proprii, echipament şi armament necesar serviciului lor.

Organizarea activităţilor era făcută pe judeţe, oraşe şi plăşi, de aşa manieră încât prin disciplină, vigilenţă şi mobilitate puteau realiza legături imediate între unităţi şi puteau cerceta şi supraveghea terenul în orice moment.

Una din caracteristicile acestui corp de control financiar, era foarte buna pregătire profesională, documentele vremii folosesc termenul de “cultură profesională”. Membrii corpului erau absolvenţi de învăţământ superior economic sau juridic, fie absolvenţi ai institutelor de învăţământ special pentru finanţe din cadrul Universităţilor din Budapesta şi Viena.

Admiterea unui candidat în “corpul finanţelor” se făcea în urma unor severe examene, iar înaintarea de la un grad la altul presupunea parcurgerea unui stadiu îndelungat, urmat de asemenea de susţinerea de examene. Aceşti funcţionari speciali erau foarte bine încadraţi în viaţa administrativă şi publică. Prin faptul că erau foarte bine plătiţi şi primeau de la buget substanţiale prime, ei dispuneau de toată autoritatea morală faţă de contribuabili şi de un sentiment deosebit pentru profesia lor. Pentru orice contravenţie depistată şi sancţionată ei erau imediat răsplătiţi cu prime care mergeau până la 85 % din cuantumul amenzilor.

Întregul mod de viaţă, întreaga activitate profesională şi extraprofesională se subordonează coordonatelor de cinste şi demnitate, completate de faptul că aveau dreptul de a purta uniformă şi însemne militare.

Atribuţiile de control ale corpului “finanţilor” erau următoarele:

-controlul fabricaţiei şi desfacerii spirtului şi băuturilor spirtoase precum şi a tuturor produselor supuse taxelor de consumaţie;

-controlul producţiei şi desfacerii bunurilor ce constituiau monopolul statului;

-paza graniţelor şi controlul vamal.

În această formă erau organizate instituţiile de control financiar, de natura Gărzii Financiare, în Austria, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Germania.

Cu mult mai complexă sub raportul organizării, rolului, sarcinilor, sferei atribuţiilor, competenţei teritoriale, logisticii şi integrării în sistemul militar al ţării era Garda Financiară din Italia, care în anul 1918 avea deja o istorie de peste 100 de ani.