Patrimoniu ca Obiect al Societăților Comerciale

INTRODUCERE

Patrimoniu în contabilitatea financiară reprezintă unul din subiectele cele mai fierbinţi şi mai controversate ale ultimilor 10-12 ani, numiţi ai tranziţiei şi reformelor din România.

Declanşarea procesului de privatizare şi de promovare a mecanismelor economice şi instituţional-juridice specifice economiei de piaţă au găsit teoria, practica şi politica economică din România nepregătite pentru a răspunde rapid, competent, concret şi coerent exigenţelor solicitate de către un demers de o asemenea importanţă, amploare, complexitate şi dificultate.

Reactiile, poziţiile politice, şi chiar şi o parte a legislaţiei adoptate au avut şi din păcate încă mai au şi în prezent, o incărcătură şi o “fundamentare” emoţională care pe de o parte, au generat o desconsiderare, uneori gravă şi dramatică a abordarilor pragmatice, ştiinţifice şi obiective ale specialiştilor din economie, au provocat o deteriorare, degradare, distrugere şi subevaluare a patrimoniului economic national şi, pe de altă parte, au declanşat şi amplificat tot mai evidente fenomene de corupţie, speculaţie şi economie paralelă.

Ca orice studiu, debutul este consacrat unui scurt istoric al evaluarii în contabilitatea financiară; sunt, de asemenea, sintetizate problemele şi sarcinile evaluarii, principiile, motivele şi scopul acesteia.

Dintre ideile principale enunţate în primul capitol care sunt apoi pe larg dezvoltate, susţinute şi argumentate pe parcursul întregului studiu reţinem: ziua de referinţă; pretul mediu şi cel care ar rezulta din schimbarea condiţiilor; definirea valorii substanţiale şi de randament şi relaţia acestora cu preţul potential; întregul nu reprezintă suma părtilor componente; sesizarea contradicţiei dintre trecut şi viitor - pentru trecut, cumpărătorul nu oferă nimic, se cumpără viitorul, deşi diagnosticul se face pe date şi pe situaţii trecute; necesitatea considerării celei mai avantajoase destinaţii viitoare a patrimoniului existent; invocarea metodelor comparative cu situaţii similare; efectul de sinergie etc.

Capitolul al doilea al lucrării este consacrat în întregime prerzentării societăţii.

Se invocă utilizarea, în locul valorii substanţiale, care de regulă este mai mică decât valoarea de randament, a unei valori care să ţină seama ţi de elementele necorporale.

Metodologia folosită în raportul de patrimoniu este rezervată şi prezentată în capitolul al treilea. Aceeaşi rigoare metodologică este rezervată şi în prezentarea metodelor patrimoniale. Esenţial este modul de determinare a profitului luat în calcul.

Deşi România a avut şi are ceva avere, forţa de a crea bogăţie, de a valorifica elementele patrimoniale şi substanţiale rămâne discutabilă. Sporirea acestei forţe nu se poate face prin perpetuarea în economie, a unei atmosfere de bârfă naţională; ştiinţa şi politica economică nu sunt simple bârfe sau şezători continue şi distructive, ci presupun mai ales componente constructive strategice.

Pornind de la concluzia riguros argumentată pe parcursul întregului studiu, potrivit căruia, pentru o economie în transformare, este necesară recurgerea la metode combinate bazate pe substanţă şi randament mediul social-economic intern şi extern nu a fost şi probabil încă nu va fi nică în continuare întru-totul favorabil manifestării forţei de a crea bogăţie şi deci teza potrivit căreia societăţile comerciale sunt neprofitabile – utilizată ca argument al soluţiei finale – intră în sfera bârfei şi nu în cea a ştiinţei şi politicii economice.

Rata de capitalizare, ca referinţă a valorii de randament este încă inoperantă într-o economie bântuită de dobânzi şi inflaţie extrem de înalte şi poate chiar programe.

Parimoniu ca obiect al societatilor comerciale este un bu propriu al fiecarei societati in perspectiva măririi acestuia de la an la an tinzând spre obtinerea de noi capitaluri in vederea ascederii pe un loc fruntaş.

I. BAZELE CONTABILITATII SOCIETATILOR COMERCIALE

1.1. Contabilitate asocietatilor comerciale

Într-o lume cu resurse limitate suntem obligaţi să socotim totdeauna si totodată să chibzuim la fiecare banuţ existent întro societate şi nu numai .

Întro lume plină în plina ascensiune suntem contra cronometru mereu în calcularea veniturilor şi nu numai.

Aritmetica afacerilor este dimensionata intrun sistem logic şi rational de informare specializata supusă inor norme reguli formalizat de comunicare intrum mediu in care aproape totul se vinde şi se cumpără.

Obiectul contabilitaţii il reprezintă mişcările exprimate în valori băneşti desfaşurate de o anumită entitate ecponomico-socială inclusiv raporturile economico-juridice care afectează patrimoniu acestora.

Contabilitatea este un instrumented gestiune si control al patrimoniuluiăi l rezultatelor obţinute trebuind sa asigure:

- inregitrarea cronologica şi sistematicăa informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniala şi rezultatele obţinute pentru necesitaţi priprii cât şi in relaţiile cu terţii;

- controlul operaţiunilor efectuate cu precizie precum şi exacticitatea datelor furnizate;

- furnizarea informatiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, precum şi intocmiriibalantelorfinanciare pe ansamblul economiei naţionale.

Pentru a delimita în cadrul ştiintelor economice, contabilitatea are un domeniu propriu de cercetare constituit din fluxurile de valori exprimate în bani.

Patrimoniu reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică a unei personae fizice şi juridice.

Concepţia economico-juridică a patrimoniului, este un complex de drepturi şi obligaţii evaluate în bani, având două puncte de vedere:

- bunuri economice;

- obiecte de drepturi şi obligaţii.

ACTIVUL PATRIMONIULUI = PASIVUL PATRIMONIULUI

Se concluzionează că obiectul contabilităţii îl constitue studiul totalităţii mişcărilor de valori exprimabile în bani din cadru tuturor unităţilor patrimoniale, utilizarea şi reproducţia componentelor patrimoniului şi stabilirea rezultatelor economico-financiare obţinute.

1.2. Definirea Contabilităţii financiare:

Apărută din nevoia de a cunoaşte şi a gestiona în condiţii de eficienţă valorile economice separate patrimonial, contabilitatea se organizează în toate entităţile patrimoniale: unităţi economice, unităţi bugetare şi organizaţii nonprofit. Dintre toate acestea întreprinderile sunt cele mai numeroase şi mai semnificative „ entităţi contabile”.

Sistemul de contabilitate aplicabil, în prezent, agenţilor economici din România, este din punct de vedere conceptual, un sistem modularizat, respectiv dualist, în sensul organuzării contabilităţii întreprinderii „pe două paliere intercorelate”: Contabilitate financiară şi contabilitate de gestiune. Cele două subsisteme ale contabilităţii întreprinderii, se completează reciproc sub aspect informaţional, ca instrumente ale procesului decizional.

Contabilitatea financiară, ca principală secţiune a contabilitaţii unei entităţi, are ca obiect „urmărirea, controlul şi prezentarea fidelă a circuitului patrimonial al entităţii luat în totalitatea şi structualitatea sa ca entitate gestionară, în scopul de a furniza celor ce iau decizii economice informaţii utile cu privire la activele, datoriile, poziţia financiară, profitul sau pierderea entităţii”. Caracteristica de bază a contabilităţii financiare este aceea că are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia, prevăzute de lege, care au caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale.