Politici și Tratamente Contabile Privind Evaluarea Stocurilor

Introducere

Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea presoanelor fizice şi juridice ce trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicare şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

Contabilitatea era organizată pe principii ştiinţifice încă de pe la 1400, are drept obiect patrimoniul unei întreprinderi., funcţii bine determinate şi forme precise de organizare. Este reglementată de instituţii stabilite la nivel naţional şi internaţional cu respectarea unor principii contabile încorporate de politicile contabile care, la rândul lor, mai cuprind metode şi proceduri, baze de calcul, reguli de evaluare şi practici proprii specifice fiecărei instituţii stabilite pe baza unor standarde contabile.

Activitatea contabilă se desfăşoară pe baza unor norme de organizare pentru elaborarea documentelor şi completarea registrelor specifice. Sistemul conturilor este creat pentru armonizarea activităţii contabile din mai multe state, iar contabilitatea corect întocmită arată poziţia financiară a întreprinderii.

Tema mea, "Politici şi tratamente contabile privind evaluarea stocurilor" are o arie vastă, fiind poate principala activitatea a unor întreprinderi cum ar fi cele de comerţ. De aceea, tema are o utilitate deosebită atât pentru teorie, cât şi pentru practică.

Problema principală care a stat la alegerea temei a fost o mică parte din organizarea contabilităţii stocurilor, şi anume: fundamentarea privind evaluarea şi contabilitatea stocurilor prin politicile şi tratamentele privind evaluarea acestora în diverse ipostaze ce sunt redate în cele trei capitole ale lucrării.

Primul capitol are o tentă generală, fiind redate aici probleme de fundamentare privind evaluarea şi contabilitatea stocurilor, cum sunt: delimitările şi criteriile de clasificare a stocurilor, recunoaşterea lor în contabilitate, normalizarea şi reglementarea lor contabilă.

În capitolul al doilea sunt tratate politicile şi tratamentele contabile privind evaluarea stocurilor la intrarea şi ieşirea în şi din întreprindere prin metodele bine cunoscute: metoda identificării specifice, metoda costului mediu ponderat, FIFO şi LIFO.

Ultimul capitol descrie cu exemple scurte politicile şi tratamentele contabile privind evaluarea stocurilor la inventar.

Această lucrare a fost elaborată pe baza unor surse documentare şi norme legale ce se regăsesc în bibliografie, iar fiecare capitol conţine şi scurte opinii personale. Lucrarea poate fi îmbunătăţită sau folosită ca material documentar.

Capitolul 1

Fundamentãri privind evaluarea şi contabilitatea stocurilor

1.1 Delimitãri şi criterii de clasificare a stocurilor

Stocurile sunt active circulante deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfãşurãrii normale a activitãţii, în curs de producţie în vederea vânzãrii în procesul desfãşurãrii normale a activitãţii sau sub formã de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmeazã sã fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Ca active, stocurile trebuie delimitate îndeosebi de cele care îmbracã forma materialã. În acest sens, se au în vedere criterii care vizeazã, cu precãdere, natura activelor şi rolul lor în activitatea de exploatare. Potrivit acestor criterii, stocurile sunt bunuri şi servicii care, în mod normal, se transformã în lichiditãţi în decursul unui an, având din acest punct de vedere atributul de active circulante.

Diversitatea stocurilor deţinute de o întreprindere a condus la necesitatea grupării lor. În acest sens, în literatura de specialitate s-au adoptat diferite criterii de grupare, cum ar fi: forma pe care o îmbracă (materialã sau nematerialã); destinaţia (pentru producţie, pentru vânzare); sursa de providenţã (cumpãrate sau fabricate); faza ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere); apartenenţa la proprietate (stocuri proprii, stocuri ce aparţin terţilor); locul de depozitare (în depozitele întreprinderii sau aflate la terţi) ş.a.