Politici și Tratamente Contabile Privind Evaluarea Stocurilor - IAS 2

CAPITOLUL I

STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU

SINTEZĂ DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

1. Aria de definiţie şi aplicabilitate a temei. Definiţii şi concepte cheie.

Realizarea obiectivului de activitate al oricărei întreprinderi necesită pe langă activele imobilizate şi o varietate de active circulante denumite şi active curente (stocuri, creanţe, investiţii pe termen scurt, casa şi conturile la bănci). Un activ este o resursă controlată de o întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute şi care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare în favoarea întreprinderii.

Conform Reglementărilor contabile prevăzute de Directivele Europene a IV-a şi a VII-a aprobate de O.M.F.P. nr. 1752/2005, modificat şi completat prin O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007, stocurile sunt active circulante:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau

c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

În cadrul stocurilor, conform O.M.F.P. nr. 1752/2005, se cuprind:

a) mărfurile, şi anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;

c) materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

d) materialele de natura obiectelor de inventar, baracametele şi amenajările provizorii, care sunt considerate componente a stocului întreprinderii deoarece nu îndeplinesc condiţiile legale privind valoarea şi durata pentru a fi considerate mijloace fixe. Baracamentele şi amenajările provizorii se referă la bunurile achiziţionate sau construite de unitatea patrimonială în scopul executării lucrărilor şi prestaţiilor de construcţii;

e) produsele, şi anume:

- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;

- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor;

- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile;

f) animalele şi păsările, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei, mânji şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie - lână, lapte şi blană;

g) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte;

h) producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.

În cadrul stocurilor se includ şi bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignaţie la terţi, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.

Din Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 2, IAS 2 “Stocuri”, care vizează principiile generale abordate în domeniul recunoaşterii, evaluării şi contabilizării materialelor de natura stocurilor, au fost preluate aceleaşi definiţii general-abordate în O.M.F.P. nr. 1752/2005, astfel realizând armonizarea sistemului financiar-contabil pe teritoriul României. Diferenţa esenţială revine abordării tratamentelor contabile aplicabile stocurilor în condiţiile costului istoric.

Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre costul istoric si valoarea realizabilă netă.

Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieşire şi la închiderea exerciţiului financiar. (format din costul de achizitie, costul de productie sau prelucrare, costul stocurilor unui prestator de servicii).