Realizarea unui sistem informatic privind activitatea de comerț

CAPITOLUL 1.

COMERŢUL ELECTRONIC, AFACERILE ELECTRONICE PE INTERNET ŞI MAGAZINELE VIRTUALE

Odată cu dezvoltarea Internetului un nou tip de afacere s-a evidenţiat din ce în ce mai accentuat: comerţul on-line sau comerţul electronic.

1.1. Începutul si evoluţia comerţului electronic in România

Conform Organizaţiei Economice de Cooperare si Dezvoltare (OECD) comerţul electronic reprezintă desfasurarea unei afaceri, vânzarea de bunuri si servicii prin intermediul Internetului.

Au apărut nenumărate site-uri si firme care se ocupa cu vânzările en-gros de produse prin Internet, cu organizarea de licitaţii on-line, cu furnizarea accesului contra cost la pagini cu informaţii, într-un cuvânt abordează o forma sau alta de comerţ virtual, un domeniu cât se poate de profitabil.

Avantajul este evident: piaţa pe Internet creste exponenţial de la un an la altul. Un site bine lucrat, cunoscut si care oferă produse de calitate la preturi bune va avea mai mulţi vizitatori, mai motivaţi si mai înzestraţi financiar decât magazinele de cartier.

În general procesul de vânzare-cumpărare on-line se desfasoara astfel:

 Comerciantul îşi deschide un site de Internet pe care îşi prezintă detaliat produsele si condiţiile comerciale (preturi, termene de livrare, garanţie, încasare.)

 Cumpărătorul intra pe acest site, gaseste produsul căutat si transmite o comanda către comerciant, specificând produsele, cantitatile comandate, modalitatea de plata si adresele de livrare, de facturare. În cazul plaţii cu card, pe o pagina securizata, cumpărătorul îşi introduce si datele cardului.

 După verificarea veridicitatii datelor din comanda, comerciantul livrează marfa către cumpărător, încasând contravaloarea acesteia fie de pe cardul cumpărătorului, fie la livrarea produselor sau chiar în avans, în unele cazuri.

Primele semnale ale comerţului electronic românesc au apărut în anul 2000, când compania netBrdige Investments a lansat portalul OKazii.ro, care permitea consumatorilor contactul în mediul virtual, licitarea on-line pentru produsul ales si finalizarea tranzacţiei în lumea reala.

Momentul era, însa, extrem de dificil atât din punct de vedere al numărului mic de conexiuni la Internet, cât mai ales din punct de vedere al lipsei totale de încredere a utilizatorilor în participarea la o tranzacţie desfasurata on-line.

La 3 ani mai târziu, comerţul electronic intra într-o noua etapa în urma implementării standardului 3D Secure, cel mai înalt sistem de securitate al tranzactionarii prin Internet. România a fost singura tara din regiunea CEMEA din Europa Centrala, Orientul Mijlociu si Africa si printre putinele din Europa (la nivel internaţional mai existau doar 3 tari care experimentau acest standard: Spania, Marea Britanie si Germania) în care s-a promovat de către organizaţiile internaţionale emitente de carduri, Visa si MasterCard acest sistem.

În ultimul trimestru al anului 2003, RomCard a configurat primele bănci în 3D Secure atât pe activitatea de emitere, cât si de acceptare (BCR, Raiffeisen Bank, Banca Ţiriac), iar Alpha Bank pe emitere sub sigla Visa. În prezent, numărul băncilor care au implementat 3D Secure a ajuns la 8 prin aderarea Romexterra si CEC (emitere) si a BRD-GSG (emitere si acceptare), aflându-se în curs de configurare si Banca Transilvania (emitere si acceptare). Potrivit RomCard, anul 2007 va mai aduce cel puţin o banca în sistemul 3D Secure.

Problema e ca marea majoritate a magazinelor virtuale romaneşti nu sunt profesioniste: nu acorda importanta necesara comunicării cu clientul mai ales în mediul virtual care, prin definiţie, conferă reticenta utilizatorilor; nu s-a înţeles cât de importanta este promovarea si construirea unui brand-name; site-urile nu respecta elementele care conferă succes unei afaceri on-line; au probleme la nivel de descriere a produselor (specificaţii greşite sau prea puţine, specificaţii în limba engleza); produsele de pe site nu se regăsesc în stocurile reale; termenii de livrare sunt încă mari; nu prezintă pe site elementele de identificare ale firmei care se afla în spatele acestuia si datele de contact, fapt care sporeşte neîncrederea utilizatorilor în comerţul electronic.

Lărgirea gamei de produse oferite de magazinele virtuale si dezvoltarea turismului românesc, ar putea aduce beneficii comerţului electronic (multe din cheltuielile românilor în magazinele virtuale din străinătate fiind pentru servicii de cazare si carti) si economiei naţionale, generându-se volume mari de bani.

1.2. Tipuri de afaceri on-line

În ceea ce priveşte afacerile electronice exista o multitudine de categorii în care aceste sunt împartite. Strâns legat de afacerile electronice este comerţule electronic.

Comerţul electronic (e-commerce) este procesul de cumpărare, vânzare sau schimb de produse, servicii sau informaţii prin intermediul reţelelor de calculatoare. Afacerile electronice (e-business) nu se limitează la cumpărarea si vânzarea de bunuri sau servicii, ci includ si facilitaţi pentru servirea cumpărătorilor, colaborarea cu partenerii de afaceri sau conducerea unei organizaţii prin mijloace electronice. Un exemplu poate fi compania Hewlett-Packard care a lansat sub numele de servicii electronice (e-service), o serie de soluţii complete pentru afaceri, formate dintr-o componenta hardware, o parte software si consultanta pentru afaceri.

Activităţile din categoria afacerilor electronice sunt acele părţi ale afacerilor tradiţionale care pot fi automatizate şi mai mult, se pot desfăşura pe Internet.

Afacerile electronice pot fi parţiale sau totale şi ele presupun desfăşurarea a cel puţin uneia din următoarele activităţi:

. Prezenta on-line (existenţa unui site de prezentare);

. Comanda on-line;

. Plata on-line;

. Transmiterea on-line a produsului sau serviciului.