Sistem Informatic Pentru Evidența Contractelor la o Firmă

Activitatea economică reprezintă un domeniu fundamental pentru existenţa societăţii omeneşti, pentru ameliorarea continuă a condiţiei umane. Omul nu poate exista fără să producă, aşa cum, la rândul ei, producţia nu are raţiune fără consum. De problemele economice sunt legate constant cele mai importante aspiraţii ale societăţii şi individului.

Procesele economice de producţie, repartiţie, schimb şi consum se concretizează prin operaţiuni de mişcare şi transformarea bunurilor. Consumul de resurse umane, materiale, financiare şi informaţionale este prezentat în toate etapele reproducţiei sociale.

Construcţiile monumentale ale civilizaţiei sumeriene, administrarea imenselor bogăţii acumulate şi (socoteala) pe care clerul trebuia să o dea divinităţii, au impus, în prima etapă, apariţia unor însemnări cu certă semnificaţie contabilă. Ulterior, inventarierea averilor, cedarea temporară a unui bun, apariţia monedei şi a schimbului de monedă, acordarea unui credit, restituirea bunului sau a sumei împrumutate, operaţiuni de vânzare şi cumpărare a elementelor de avere, s-au diversificat sub influenţa dezvoltării continue a forţelor de producţie. Derularea în timp a acestor acte economice singulare a făcut necesară consemnarea bunului sau a sumei împrumutate, a scadenţei convenite, înregistrarea valorilor consumate într-un efort economic, cât şi a veniturilor obţinute. Activitatea economică s-a amplificat şi, o data cu eadimensiunea valorilor aflate în mişcare. Termenul de valoare capătă în plan economic sensul de bun, avere, bogăţie, bani, creanţe (drepturi) sau datorii.

Omul a fost obligat să inventeze în aceste condiţii primul model economic, respectiv CONTUL. În el a consemnat nu numai latura concretă, materială a bunurilor, a averii ci şi aspectul abstract al relaţiilor de proprietate, sub forma drepturilor şi obligaţiilor care corespund unui patrimoniu determinat.

A percepe corect dimensiunea obiectului contabilităţii şi omniprezenţa acestuia, presupune să privim pretutindeni în jurul nostru. Putem "inventaria" cu această ocazie o infinitate de substanţe cu valoare economică, exprimabile în etalon monetar. În spaţiul academic menţionăm doar câteva dintre ele: clădirea în care ne aflăm, amfiteatrul universitar, terenul pe care acesta există, catedra sau banca, computerele din laboratoare, bunurile pe care le deţinem, casa în care locuim, tramvaiul sau autoturismul cu care astăzi am venit la şcoala etc. Toate constituie un patrimoniu economic, public sau privat, asupra căruia grevează în mod obligatoriu un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu valoare economică, respectiv patrimoniu juridic. În ultimă instanţă, toate bunurile menţionate constituie obiectul contabilităţii la nivel micro (unitate patrimonială) sau la nivel macro economic (contabilitate naţională). Fapte economice, tranzacţii şi evenimente diverse, modifică în permanenţă mărimea şi structura acestui patrimoniu. De aici şi omniprezenţa contabilităţii, ca ştiinţă a existenţei şi mişcării valorilor economice separate patrimonial. Evident latura cauzală, cea care explică provenienţa sau modul de dobândire a unui patrimoniu este de natură juridică

Ea se centrează esenţial pe relaţia de proprietate, pe raportul existent între bunul aflat la dispoziţia unei persoane, ca obiect al patrimoniului şi subiectul de patrimoniu, persoana care deţine sub un anumit titlu, bunul respectiv. Un drept de proprietate integrală asupra unui bun, compus din cele trei aspecte (folosinţă, execuţie şi dispoziţie) va permite subiectului de patrimoniu (persoana fizică sau juridică) să dispună liber şi nelimitat de soarta acelui element de avere: să-1 vândă, închirieze, doneze, distrugă etc.