Sistemul impozitelor și taxelor locale în România și rolul său

INTRODUCERE

Viaţa oamenilor presupune satisfacerea atât a nevoilor individuale procurate prin mecanismul pieţei (hrană, îmbrăcăminte, adăpost) cât şi a nevoilor sociale care sunt furnizate de autorităţile publice pe seama unor activităţi vizând asigurarea apărării naţionale, ordinea publică, protecţie socială, menţinerea echilibrului ecologic, asistenţa sanitară, educaţie etc.

Problemele fiscale joacă un rol esenţial în economia de piaţă, în acest context, impozitul constituie un instrument cu caracter istoric şi cu implicaţii asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradiţional de constituire a veniturilor statului.

În funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare sau frânare a unei anumite activităţi economice, de creştere ori de reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de îngrădire a comerţului exterior.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez, Pierre Lalumiere, sublinia că impozitele pot fi folosite pentru a „încuraja (sub forma exonerării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenţie în domeniul financiar, economic si social”

Pe plan financiar, rolul impozitelor constă în faptul ca impozitele constă în faptul că impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Contribuţia impozitelor la constituirea fondurilor la dispoziţia statului diferă de la o ţară la alta. În ţările dezvoltate, impozitele şi taxele asigură 80-90% din totalul resurselor. În ţările în curs de dezvoltare, această contribuţie variază între 50-90%.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin folosirea acestora ca pârghie financiară pentru influenţarea realizării unor obiective economice.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut intre grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.

Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie principală de venituri ale bugetului de stat, bugetele locale, după caz, care sunt datorate de cei care beneficiază de anumite servicii, prestări ori alte acte sau activităţi ale unor organe sau instituţii publice (de exemplu taxele de timbru, care potrivit normelor juridice prin care au fost reglementate reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de diferite organe sau instituţii de stat, care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii ori rezolvă diferite interese legitime ale părţilor).

Cuantumul bănesc al taxelor poate fi stabilit şi în corelaţie cu costul serviciului prestat în folosul plătitorului, având în vedere ca în secolele precedente s-a recurs la întreţinerea bănească a unor servicii publice din taxele încasate de la beneficiarii lor (pentru costul serviciilor prestate publicului era folosită denumirea de tarif). Acesta se stabileşte conform criteriilor specifice preţurilor şi anume într-un cuantum necesar acoperirii cheltuielilor de întreţinere sau funcţionare a instituţiilor sau unităţilor prestatoare.

Descentralizarea serviciilor publice şi promovarea principiului autonomiei locale în administrarea teritoriului ţării au determinat transferarea tuturor atribuţiilor şi obligaţiilor de stabilire, urmărire, încasare şi control a impozitelor locale de la Ministerul Finanţelor la administraţiilor locale. Acest proces, produs în baza Legii nr.2015/2001 a administraţiei publice locale, Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Legii nr.571/2003 Codul fiscal şi a H.G. nr. 333/1999 privind aprobarea Protocolului-cadru şi a acţiunilor de predare-primire a exercitării de către consiliile judeţene, consiliile locale şi Consiliul General al municipiului Bucureşti a atribuţiilor prevăzute de Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, a dus la creşterea responsabilităţii consiliilor locale în asigurarea resurselor financiare prin creşterea ponderii veniturilor proprii în total venituri administrate prin bugetul de venituri şi cheltuieli.

Crearea sistemului de gestiune a finanţelor publice locale şi organizarea activităţii fiscale pe principiile descentralizării şi autonomiei financiare constituie problema aflată în centrul atenţiei administraţiilor locale din România.