Studiu privind Contabilitatea și Analiza Datoriilor și Creanțelor Comerciale

CAPITOLUL I

NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND DECONTĂRILE

DATORIILOR ŞI CREANŢELOR COMERCIALE

Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, ştiinţifice şi practice sunt fără sfârşit atât în ceea ce priveşte cuprinderea fenomenelor economice cât şi al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate şi prezentate, astfel că despre ea nu poţi să pretinzi că ştii totul. Intreprinderile, instituţiile şi toate persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „Situaţii financiare” pentru a fi prezentate utilizatorilor externi, proprietarilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică oferită cu generozitate de contabilitate.

Importanţa contabilităţii în economia modernă este evidentă. Aşa se face că următoarele organisme , şi reglementări ale acestora pe măsură, se ocupă de organizarea şi funcţionarea contabilităţii:

- IASB – Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate;

- IFRIC – Comitetul Permanent pentru Interpretarea Srandardelor;

- Sistemul de conturi „SEC – 95”;

- Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene nr.1605/2002;

- International Financiar Reparting Standard – Standardele Internaţionale de Raportare Financiare (IFRS),denumite pana in anul 2003, Standardele

Internationale de Contabilitate(IAS)

- Proceduri operaţionale – „IFRIC” – emise de Comitetul permanent pentru Interpretarea Standardelor Contabile.

Legislaţia românească este armonizată cu reglementările europene, sarcinile şi obiectivele fiind foarte mari, poate mai puţin realizările efective din practica economică şi unele reglementări ale organelor abilitate cu dezvoltarea ei.

Obiectul contabilităţii este foarte clar exprimat prin Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în anul 2006, art.2, precizează: „Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.”

Organizarea contabilă şi asigurarea funcţionării ei corespunzător pretenţiilor europene este atributul fiecărei persoane juridice deţinătoare şi administrator de patrimoniu, iniţiatoare şi decizionară de acte comerciale, economice şi băneşti (pentru că Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată 2006, art.1), contabilitatea nu trebuie confundată sau redusă la întocmirea şi clasarea de documente şi alte înscrisuri, ci conturarea şi respectarea unor concepţii şi politicii care să asigure conducerea financiară a intreprinderilor şi instituţiilor, intr-o manieră care să corespundă exigenţelor acutuale: integrarea europeană, libera circulaţie a bunurilor şi a banilor, transparenţa în utilizarea resurselor şi a fondurilor comunitare, întărirea capacităţii de rezilenţă financiară într-o economie concurenţială şi plină de obstacole. Potrivit prevederilor Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr.1605/2002 (ar.203, 204) contabilitatea oricărei entităţi cu personalitate juridică funcţionează după anumite pricipii şi reguli (politici) contabile care îşi au originea în convenţia evaluării, conform căreia exprimarea monetară corectă este regula de fier a contabilităţii.

1.1 Delimitări şi structuri privind decontările cu terţii

Contabilitatea terţilor asigură evidenţa datoriilor (obligaţiilor) şi creanţelor (drepturilor) unităţii patrimoniale în relaţiile acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, unităţile din cadrul grupului, asociaţii, acţionarii, diverşi debitori şi creditori şi alte persoane fizice sau juridice. Relaţiile economico-financiare cu partenerii săi sunt evidenţiate în contabilitate prin utilizarea clasei conturilor de terţi (clasa 4). Din operaţiile ce privesc relaţiile menţionate, contabilitatea financiară a intreprinderii, înregistrează atât obligaţiile cât şi drepturile. Operaţiile economico-financiare generează, pe de o parte, dreptul de încasare sau creanţe pe seama terţilor şi, pe de altă parte, generează obligaţii de plată sau datorii faţă de terţi.

Creanţele reprezintă drepturile băneşti ale intreprinderii rezultate din vânzarea de bunuri, efectuarea de servicii, achitarea în plus a unor impozite, decontarea curentă de grup, participaţie sau asociaţie de capital, precum şi de regularizare între exerciţiile financiare.

Datoriile reprezintă obligaţiile băneşti ale intreprinerii faţă de terţe persoane fizice sau juridice, private sau publice, rezultate din primirea de bunuri, prestarea de servicii, remunerarea muncii, impozite, taxe, contribuţii, decontări curente de grup, participaţie sau asociaţie de capital, precum şi de regularizare între exerciţiile financiare.

Evidenţierea efectivă a creanţelor şi datoriilor se înregistrează în baza documentelor justificative (factură, chitanţă, ştat de plată, decont, listă de avans). Dacă operaţiunea are loc înainte ca documentul justificativ să fi sosit sau înainte ca acesta să fie întocmit, atunci înregistrarea se va face în conturile de aşteptare “Furnizori-facturi nesosite”(408) şi “Clienţi-facturi de întocmit”(418) până la apariţia documentului, când va avea loc transferul în conturile de creanţă sau de datorii, regularizările corespunzătoare. Avansurile acordate furnizorilor pentru livrări de bunuri, executări de bunuri şi prestaţii de servicii care urmează a fi primite se înregistrează în contabilitate în contul “ Furnizori-debitori” (409), iar pentru contabilitatea avansurilor primite de la clienţi se foloseşte contul “Clienţi-creditori”(419).