Studiul performanțelor financiare la nivel de întreprindere

INTRODUCERE

Cuvântul performanță este de origine latină, iar expresia ,,performare” înseamnă a finaliza o activitate propusă. Semnificația cuvântului provine din limba engleză ,,to perform” care presupune o anumită aptitudine de a realiza ceva.

Performanța constă în realizarea obiectivelor propuse, criteriile după care se stabilește aceasta pot diferi de la o entitate la alta și depinde de procentul de îndeplinire, de procesele împlicate în realizarea acestora și de mulți alți factori care contribuie la realizarea sa. În domeniul economic definiția noțiunii de performanță este orientată, în obținerea rezultatelor de maximizare a profitului obținut prin mijloacele angajate, pornind de la o cantitate dată de resurse.

Conceptului de performanțăi se asociază trei noțiuni:economicitatea (procurarea resur- selor necesare la cel mai mic cost), eficiența( a maximiza rezultatele obținute, pornind de la o cantitate data de resurse, fie a minimiza cantitatea de resurse pentru un rezultat prestabilit) și eficacitate (rezultatele obținute să atingă rezultatele prevăzute).

Performanța financiară a unei întreprinderi depinde, de posibilitatea de a genera sau de a asigura lichiditatea de care are nevoie afacerea într-un anumit moment în bani și de menținerea solvabilității care reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față la obligațiile scadente care sunt rezultate fie din angajamente anterioare, fie din operații curente a căror realizare condiționează continuarea activității.

Profit sau pierdere?

Pentru a avea astfel de informații financiare, profitabilitatea firmei se va monitoriza pe diferite niveluri sau marje, acestea oferind informații utile managementului pentru a analiza rezultateleobținute șipentru a lua deciziile corespunzătoare de optimizare a afacerii.

Profitul se dimensionează în jocul prețurilor ca urmare a raportului dintre cerere - ofertă și al costurilor, și reflectă modul de gospodărire al resurselor consumate. Cererea solvabilă a consumatorilor influențează oferta și, prin mecanismul rentabilității, orientează plasarea capitalurilor și, deci producția.

Referitor la aceasta, rentabilitatea este considerată ca fiind un instrument hotărâtor, în mecanismul economiei de piață, în orientareaproducției în raport cu cerințele consumatorilor, presupune obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile, în urma vinderii și încasării producției fabricate și totodată nivelul acesteia reflectă performanța obținută.

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND STUDIUL PERFFORMANȚELOR

1.1BILANȚUL FINANCIAR ȘI INDICATORII DE ECHILIBRU

Referențialul contabil internațional analizează bilanțul în contextul cadrului conceptual și al standardelor IAS 1,,Prezentarea situațiilor financiare”în forma lui revizuită.

Cadrul conceptual internaționaldefineșteși caracterizează elementele care descriu poziția financiară a întreprinderii:activele, datoriile și capitalurile proprii. Pentru a înțelegebilanțul, vor fi prezentate totușidefinițiileși alte câteva considerații. ( Bența A.,Bența M.,2015,pag.32 )

Bilanțul contabil se prezintă sub forma unui tabel, format din două părți: partea stângă, denumită activ, care reflectă bunurile economice, partea dreaptă, denumită pasiv care reflectă sursele de finanțare a bunuriloreconomice reflectate în activ. Condiția principală a bilanțului este egalitatea activului cu pasivul.Standardele și reglementările contabile în domeniu sunt OMFP/1802/2014 care a fost publicată în MO.nr.963 din 30 decembrie 2014 și OMFP nr.123 din 2016.

Prin conținutul său, bilanțul a fost și este considerat un document care oferă informațiile necesare la un moment dat, pe de o parte patrimoniul unui comerciant, persoană fizică sau juridică, patrimoniul definit ca ansamblul drepturilor șiobligațiilor acestui comerciant, reflectând în expresie valorică echilibrul dintre bunurile economice și sursele de finanțare a acestora, iar pe de altă parte oferă informații pentru creditori, pentru care dreptul garanției este constituit din activul întreprinderii.( Dumitrașcu R.A.,2016,pag.27 )

Cu toate că bilanțul contabil este sursa principală de informație atât pentru utilizatorii interni cât și pentru cei externi ai întreprinderilor, bilanțul nu permite să se poată efectua direct un diagnostic financiar. Din acest motiv el va trebui sa fie adaptat exigențelor analizei financiare, prin regruparea posturilor, reclasificarea și corectarea anumitor conturi. Astfel, bilanțul contabil va suferii un număr de prelucrări înainte de a fi exploatat în analiza financiară.( Dumitrașcu R.A.,2016, pag.32 )

Din punct de vedere formal se pornește de la elementele conținuteîn bilanțul contabil

care sunt ordonate strict după criteriile de lichiditate (pentru activ) exigibilitate (pentru pasiv )