Tendințe Actuale în Contabilitatea Costurilor de Producție

INTRODUCERE

Componentă de bază a sistemului informaţional economic, contabilitatea are rolul de a furniza informaţii în vederea luării deciziilor la nivel micro şi macroeconomic.

Conturarea unei viziuni curente şi de perspectivă asupra dimensiunilor teoretice şi aplicative ale contabilităţii nu poate fi realizată fără investigarea locului şi rolului acesteia în sistemul ştiinţelor şi al practicii economico-sociale. Diversificarea activităţilor productive, cunoaşterea, stăpânirea şi dirijarea proceselor economice, impun măsuri pentru perfecţionarea continuă a mecanismelor de conducere şi funcţionare a agenţilor economici. Perpetua preocupare pentru însuşirea, dezvoltarea şi aplicarea în practică a principiilor moderne de conducere a determinat nemijlocit, mutaţii cantitative şi calitative în concepţia de abordare, realizare şi folosire a surselor generatoare de informaţii, între care se înscrie şi contabilitatea.

Contabilitatea, aşa cum se prezintă ea astăzi, este rezultatul unui proces istoric, îndelungat, ale cărui baze se află în practica socială a Antichităţii. Lucrările de istorie a contabilităţii fac referiri la Codul lui Hammurabi, rege al Babilonului, în care se prevedea obligaţia legală, pentru negustori, de a înregistra anumite tranzacţii sub forma unor calcule şi consemnări. În Grecia antică şi apoi în Roma, diferite forme de înregistrare şi evidenţă au folosit conturi şi cărţi contabile. Noţiunea de contabilitate, care are în centrul său pe cea de cont, provine din limba latină, de la verbul ,,computare”, cu sensul de a număra, a calcula, dar ea s-a impus prin limbile italiană şi franceză.

Sistemul de contabilitate din ţara noastră este organizat, în prezent, după concepţia dualistă, ceea ce însemnă că îşi organizează conturile astfel încât delimitează într-un circuit distinct pe cele care au ca obiect înregistrarea schimburilor şi relaţiilor cu terţii, precum şi rezultatele financiare şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. Se formează astfel circuitul contabilităţii financiare sau generale şi circuitul contabilităţii de gestiune sau contabilitate managerială sau contabilitate analitică.

Contabilitatea financiară descrie circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea şi structuralitatea sa. Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informaţii sintetice privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare. Informaţia contabilă, pe lângă o utilizare internă de către management, este destinată utilizatorilor externi: investitorii de capital, angajaţii, furnizorii, clienţii, guvernul şi instituţiile sale, precum şi publicul. Relaţiile delimitate şi evidenţiate în contabilitate au, o determinare obiectivă, iar faptul că ele apar la intersecţia întreprinderii cu terţii sunt divulgate integral, motiv pentru care contabilitatea este publică, standardizată, bazându-se pe norme privind producţia, prezentarea şi utilizarea informaţiilor contabile.

Contabilitatea de gestiune furnizează toată informaţia contabilă care este cuantificată, prelucrată şi transmisă pentru utilizarea internă de către management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al întreprinderii, definit de activităţile consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Contabilitatea de gestiune permite urmărirea în timp şi spaţiu, în mod distinct şi complet a tuturor activităţilor agentului economic precum şi desfăşurarea activităţii pe subunităţile componente. Prin intermediul pârghiilor sale: situaţiile financiare anuale, metodele de calculaţie a costurilor şi bugetele întocmite, contabilitatea de gestiune permite comparabilitatea în timp şi spaţiu, reliefând performanţa sau nonperformanţa până la nivelul purtătorilor de costuri. În prezent, contabilitatea managerială, a devenit cea mai importantă sursă de informaţii privind activitatea economică atât la nivelul firmei cât şi la nivelul economiei naţionale, având rolul de susţinere a procesului de luare a deciziilor, rol jucat de diversele tipuri de costuri. Costul reprezintă rezultatul calculaţiei, ce poate fi stabilit după diverse metode, principala sa funcţie fiind cea de informare a managerilor asupra întregii activităţi. Dar pentru a-si îndeplini rolul său, costul trebuie să fie stiinţific determinat, asigurându-i exactitatea, relevanţa si operativitatea. Metodele clasice de calculaţie a costurilor pun sub semn de îndoială actualitatea şi utilitatea informaţiilor furnizate de costurile determinate pe baza lor.

Pentru a înlătura acestă deficienţă au apărut metode de calculaţie orientate spre managementul costurilor, care permit conducerii firmei să vadă clar şi să aprecieze just rezultatele activităţii desfăşurate, pentru a adopta decizii corecte în scopul îndeplinirii optime a obiectivelor din bugete, de remediere si de prevenire a abaterilor, nu numai de constatare (cazul metodelor clasice), de multe ori tardivă, a evenimentelor trecute, fapt ce face să scadă cu mult valoarea informaţiei.

În acest context, costurile devin instrumente importante ale conducerii întreprinderilor în fundamentarea deciziilor, venind, astfel, în sprijinul unui control de gestiune coerent.

CAPITOLUL I COSTUL DE PRODUCŢIE – COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A OBIECTULUI CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE

Economiile libere se caracterizează printr-o sporire a producţiei de bunuri şi servicii, fiecărui agent economic revenindu-i responsabilităţi în privinţa asigurării profitului corespunzător tuturor produselor fabricate şi a serviciilor prestate.

Costul de producţie, reprezentând un indicator de bază ce caracterizează întrega activitate economică pe care o desfăşoară un agent economic, constituie elementul principal al eficienţei economice la nivel de unitate economică, iar studiul acestuia prezintă o importanţă deosebită. Necunoaşterea nivelului costului de producţie poate atrage după sine luarea unor decizii eronate în procesul de producţie.

Costul producţiei este acea parte a preţului de vânzare a unui bun economic care compensează cheltuielile suportate de unităţile economice pentru producerea şi vânzarea acelui bun. Din această definiţie se desprinde ideea că principala componentă a obiectului contabilităţii de gestiune o constituie costul de producţie.

1.1. Conceptul de cost

Studiul costului a cunoscut o serioasă dezvoltare în ultima perioadă având ca scop rezolvarea complexei problematici a costului de producţie sub diferite aspecte, atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic. La nivelul microeconomic se rezolvă problemele costurilor dintr-o unitate economică, obiectul constituindu-l o comandă, o fază de producţie, un centru de activitate, un produs pentru care se efectuează cercetarea teoretică şi practică a fenomenului, studiul cauzelor care l-au generat, creşterea şi prognozarea activităţii, iar în funcţie de particularităţile procesului de producţie se derulează calculaţia costului de producţie.

Cele două componente ale sistemului informaţional contabil din România, respectiv contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune, atribuie conotaţii diferite conceptului de cost. Astfel, în contabilitatea financiară termenul de cost este definit ca un efort făcut în scopul obţinerii de bunuri şi servicii. Efortul se măsoară prin cheltuielile monetare, băneşti făcute în opozabilitate cu veniturile obţinute din vânzarea bunurilor, serviciilor. Spre deosebire de contabilitatea financiară, în contabilitatea de gestiune, categoria de cost este folosită în diferite scopuri, ca urmare a faptului că există o mulţime de tipuri de costuri, iar aceste costuri sunt grupate, clasificate în funcţie de necesităţile managementului.

Contabilitatea de gestiune în general, şi teoria costurilor în special, au numeroase sarcini. Printre acestea se numără sarcina de a explica şi defini noţiunile folosite, în strictă concordanţă cu conceptul şi semantica lor. Din acest punct de vedere, o importanţă deosebită sub aspectul utilizării corecte, prezintă termenii de ,,consumaţiune”, ,,cheltuială” şi ,,cost” .