Canoanele sinoadelor locale - Importanța lor actuală

I.1. Biserica şi Dreptul

„Biserica e o taină care nu poate fi niciodată cuprinsă complet într-o definiţie, fiind viaţa umană a credincioşilor pătrunsă de viaţa divină”

Sf. Apostol Pavel, ca de altfel şi Sfinţii Părinţi considerau că imaginea cea mai elocventă a Bisericii este aceea de trup al lui Hristos, „tocmai pentru a sublinia că în Biserică suntem uniţi cu Hristos cât şi întreolaltă” Dar unirea între Hristos şi Biserică nu înseamnă o prefacere a Bisericii în Hristos, după cum „nici unirea credincioşilor cu Hristos şi întreolaltă” nu înseamnă contopirea persoanelor, ci este unirea între persoanele ce se iubesc

Taina Bisericii e mai presus de capacitatea de înţelegere a minţii noastre, ea fiind „O realitate impregnată de prezenţa divină” rămâne de nepătruns celor care nu intră într-însa prin uşile revelaţiei

Din punct de vedere organizatoric Biserica este o instituţie obştească formată din credincioşi şi organizată după rânduielile religioase şi morale specifice credinţei creştine

Vorbind despre Biserică în întregimea ei, trebuie să avem în vedere atât chipul nevăzut cât şi chipul văzut al acesteia - instituţie religioasă creştină - obiectul dreptului bisericesc însă, îl face doar chipul văzut al Bisericii. Cu toate acestea chipul văzut al Bisericii în alcătuirea şi în lucrarea sa, poate fi înţeles doar privindu-l în legătură cu chipul nevăzut. Fără de chip material Biserica nu ar fi fost accesibilă mijloacelor de percepţie cu care suntem înzestraţi, iar oamenii nu ar fi putut cunoaşte adevărurile ei de credinţă şi nici nu ar fi putut face uz de mijloacele, pe care Biserica le pune la dispoziţia fiecăruia, pentru dobândirea mântuirii.

Iisus Hristos numeşte Biserica împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ (Matei XVI, 18), dar cuvântul Biserică mai este întrebuinţat de Mântuitorul şi într-un alt sens:

„Vorbind de fratele care-ţi greşeşte Hristos zice că trebuie sfătuit mai întâi între tine şi el singur şi dacă nu ascultă să-l sfătuim înaintea mărturiilor. Însă dacă nu vrea nici atunci „spune-l Bisericii” „şi dacă n-ascultă nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei XVIII, 16 -17) „căci adevăr zic vouă, câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ dezlegate vor fi şi în cer” (Matei XVIII 15 - 18).

„Datu-mi-S-a toată puterea în cer şi pe pământ, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile învăţându-le să ţină toate câte v-am poruncit vouă” (Matei XXVIII 18 - 20).

„Precum m-a trimis pe mine Tatăl şi eu vă trimit pe voi luaţi Duh Sfânt, şi cărora veţi ierta păcatele iertate vor fi; iar cărora nu le veţi ierta, nu se vor ierta” (Ioan XX, 21 - 23).

„Prin asta Hristos a poruncit apostolilor să vestească cuvântul lui Dumnezeu, să administreze Sfintele Taine şi să păstreze ordinea externă în Biserică cum e mai bine pentru scopul ei, deci să dea hotărârile şi legile necesare, să judece pe păcătoşi şi să-i pedepsească, excluzând din comunitatea bisericească pe cei neascultători”

Deşi Mântuitorul nu a înzestrat Biserica cu norme de drept, „nu i-a lăsat nici o colecţiune de legi care să-i regularizeze viaţa din afară, ci a arătat bine scopul Bisericii ( ) făgăduindu-i că o va ajuta neîncetat, i-a arătat calea pe care avea s-o urmeze în activitatea ei” , folosirea dreptului în Biserică sau însuşirea lui în unele canoane, nu constituie o alterare a fiinţei sau lucrării ei, atât timp cât nu este înlocuită Legea - care e o realitate de ordin teandric - cu norma juridică

Sfinţii Apostoli, iar împreună cu ei urmaşii lor, au primit de la Hristos poruncă să lucreze „în toată vremea şi până la sfârşit” (Matei 28, 20) pentru mântuirea credincioşilor. În acest scop ei au primit şi puterea să se folosească de toate mijloacele - inclusiv dreptul - care pot ajuta la lucrarea de mântuire „În felul acesta elementul juridic, legea de drept sau Dreptul, constituie un factor necesar în iconomia mântuirii şi în natura Bisericii”

Aşadar, Dreptul în Biserică trebuie privit ca unul din mijloacele auxiliare, care se foloseşte în situaţii speciale

Niciodată Biserica nu a făcut din Drept un mijloc curent implicat în activitatea sa specifică, deşi l-a adoptat în canoane.