Catehezele mistagogice ale SF. Chiril al Ierusalimului și valoarea lor teologico-liturgica

Sfinţii Părinţi, ca tâlcuitori autorizaţi şi insuflaţi ai Sfintei Scripturi, nu au oferit doar lucrări de teologie dogmatică, pline de exprimări filosofice creştine, ci au fost mandataţi a transmite prin pedagogia bisericească învăţătura Mântuitorului Hristos. Veacul de aur al creştinismului, cum a mai fost numit de teologi secolul IV, se remarcă prin varietatea lucrării misionar-catehetice a multor Sfinţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti, Duhul Sfânt „suflând” binecuvântare prin omiliile marelui Ioan Gură de Aur, Teologului Grigorie sau milostivului Vasile cel Mare. Alături de acest segment de educaţie bisericească, au fiinţat din acest secol şi vestitele Şcoli catehetice, care rivalizau cu academiile din Atena sau din lumea greacă.

Pe parcursul unei perioade scurte, pentru că din documentele ce ne-au parvenit reiese că tema catehizării mistagogice acoperă câteva decenii din sec. IV şi începutul secolului V, acest mod de pedagogie creştină s-a dezvoltat ca gen literar propriu creştinismului.

Atunci când vorbim de gen literar, suntem datori să nuanţăm faptul că elaborarea formală pe care textele patristice care ne-au parvenit nu au avut o formă preponderent expicativă, ci în primă fază ele au ca suport exprimarea orală a unor personalităţi eclesiastice din veacul de aur al creştinismului oriental şi apusean. Oralitatea este prezentată prin spontaneitatea textului, care cu certitudine a fost subliniată de pana tahigrafului, care din zbor a surprins cuvântul oratorului.

Să ne amintim că creştinii erau împărţiţi în „credincioşi” sau „iniţiaţi” şi „catehumeni” sau „cei chemaţi”. Înscrierea candidaţilor la botez se făcea cu aproape treizeci de zile înainte de Paşti. Atunci începea şi cilul de cateheze, ce aveau loc aproape zilnic, după cum reiese şi din Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului. Este necesar să facem distincţia între catehezele prebaptismale, la care participau catehumenii în perioada Postului Mare - şi care aveau caracter didactic şi moral, precum şi cea de-a doua categorie, a catehezelor mistagogice (sau post-baptismale) rostite de-a lungul Săptămânii Luminate, ca formă revizuiză şi profund teologică a celor anterior învăţate, cu scopul de a aprofunda tainele prin care vor fi încorporaţi deplin în trupul mistic al Bisericii.

Primele cateheze (cele prebaptsmale) erau rostite în general de preot, pe când exprimarea orală a celor mistagogice revenea în sarcina episcopului, care deţine în eparhia sa puterea deplină a învăţării creştinilor. Astfel se explică numirea pe care Fericitul Augustin o dă acestui tip de învăţământ numindu-le „sermones ecclesiastici”.

Caracterul interdisciplinar al Catehezelor mistagogice nu a fost uitat, ele fiind izvor pentru disciplina Teologie Liturgică dar şi pentru disciplina Catehetică şi Pedagogie creştină.

La sugestia titularului de la disciplina Teologia liturgică, părintele professor Viorel Sava, fascinaţia pentru arhiepiscopul Ierusalimului s-a concretizat într-o abordare ştiinţifică a lucrării de referinţă a Sfântului Chiril. Nu a fost doar sugestia, ci a fost şi îndrumarea pertinentă şi academică pe care am primit-o de la părintele profesor, motive pentru care simt datoria de a-I mulţumi şi pe această cale.

CAP. I

PERSONALITATEA SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI

I.1.VIAŢA

În Palestina Sfântă, unde au petrecut proorocii Vechiului Testament, vestitori ai naşterii şi lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în trupat şi unde Insuşi Logosul a binevoit să se întrupeze din Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Duh, au apărut scriitori şi Părinţi bisericeşti de talia Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, de geniul lui Origen, care a ilustrat Şcoala de la Cezareea mai bine de douăzeci de ani, de erudiţia lui Eusebiu al Cezareei, de ortodoxia lui Epifaniu, de curăţia lui Ghelasie al Cezareei şi alţii. Pământul Palestinei era deci prin sângele şi învăţă turile Mântuitorului, prin sângele şi predica apostolilor şi prin sângele şi pilda martirilor un teren fer til, un sol bogat pentru literatura creştină.

Unul dintre lăstarii acestui sad palestinean este şi Sf. Chiril al Ie-rusalimului, primul scriitor care poartă acest atribut de «al Ierusalimu lui». Până la el, majoritatea scriitorilor era grupată în cetatea Cezareei. Nu se ştie cu precizie data naşterii Sf. Chiril. Cercetătorii, sunt de acord să-i fixeze data naşterii între 313-315, pornind de la con statarea că, în 343, când a fost hirotonit preot, nu putea să aibă vârsta sub 30 de ani Nu se ştie dacă el s-a născut la Ierusalim sau în jurul acestui oraş. Nu ştim, de asemenea, dacă el a fost botezat de copil, sau mai târziu, cum era obiceiul atunci. Ştim din sinaxarul din Mineiul de la 18 martie că părinţii săi erau ortodocşi evlavioşi şi s-au ostenit să dea copilului o educaţie aleasă religioasă Nimic din catehezele sale nu ne arată că ar fi aparţinut cândva păgânismului, iudaismului sau vre-unei grupări eretice, ori dizidente, lucru pe care el l-ar fi relevat, cu siguranţă, pentru a arăta lucrarea dumnezeiască săvâ rşită cu scopul de aducere sau readucere a sa la la adevărata credinţă. Propriul său exemplu ar fi încurajat pe catehumenii săi. Se pare, după anumite mineie, că el a fost monah. În vremea copilăriei şi tinereţii lui, monahismul se dezvoltă cu avânt prin acei mari părinţi ai pustueu egiptene care au fost Pahomie şi Antonie. Sf. Chiril vorbeşte cu entuziasm despre monahism în catehezele IV, 24 şi XII, 33 şi 34. Textele respective ne informează de cete de monahi şi de fecioare. Din perspectiva textului reiese, cu probabilitate, că Sf. Chiril era chiar conducătorul monahilor şi monahiilor cărora le vorbea şi care se aflau în preajma catehumenilor, într-un loc separat în Bise rică, desigur spre a se instrui din cuvântările îmbunătăţitului episcop.