Pocainta - Cruce si inviere in Triod si Penticostar

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Pocainta - Cruce si inviere in Triod si Penticostar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 4 fisiere doc de 128 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Pr.prof.dr. Viorel Sava

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Crestinism

Cuprins

INTRODUCERE 2
CAPITOLUL I 6
Locul Tainei Mărturisirii în spiritualitatea creştină şi 6
în cultul liturgic 6
CAPITOLUL II 22
Triodul, moment excelent şi unic pentru lucrarea şi desăvârşirea pocăinţei 22
II.1 Apariţia şi evoluţia Triodului 26
II.2. Structura Triodului 31
II.2.1. Timpul privilegiat şi zeciuiala anului 31
II.2.2 Perioada pregătitoare 33
II.2.3. Postul Mare 42
II.2.4. Săptămâna Patimilor, cununa Triodului 48
II.3. Triodul şi tema celui de-al „doilea botez” 53
II.4. Cădere şi ridicare 64
II.5. Pocăinţa 71
II.5.1 Centralitatea pocăinţei în Triod 71
II.5.2. Etapele întoarcerii la Dumnezeu: conştientizare, 74
întoarcere la sine, mărturisire şi iertare 74
II.5.3. Căinţă – plâns – străpungerea inimii şi 78
participarea trupului la căinţă 78
II.5.4. Lacrimile – “al doilea Botez” 81
II.6. Rugăciunea – smerenia – asceza (postul), 83
virtuţi esenţiale în vederea lucrării pocăinţei 83
şi a restaurării omului 83
II.7. Modele de pocăinţă 93
CAPITOLUL III 100
Pocăinţa: Cruce şi Înviere 100
III.1 Centralitatea Crucii în Triod. 100
Pocăinţa - răstignire duhovnicească 100
III.2. Finalitatea şi roadele pocăinţei (a Crucii): 107
Învierea şi Penticostarul 107
III.3. Pocăinţa neîncetată: firul roşu ce străbate 114
scara virtuţilor în drumul spre 114
Înviere şi îndumnezeire 114
CONCLUZII 118
BIBLIOGRAFIE 121

Extras din document

Când vorbim în Ortodoxie despre Spiritualitate, vorbim despre ea ca despre o Spiritualitate vie, care angajează întreaga fiinţă a omului. De aceea ea este alimentată de o comunicare în rugăciune şi de manifestarea identităţii de credinţă între persoane. O spiritualitate urmărită de unul singur se răceşte, se usucă, devenind mai mult o cugetare teoretică ce angajează doar mintea şi aceasta nu în mod constant. Însă, de Spiritualitate ţine în mod necesar comuniunea. De aceea Spiritualitatea aceasta vie, care cuprinde întreaga fiinţă umană şi e alimentată de comunicarea cu alţii, creînd comuniunea, se întreţine în creştinism, de cult în general şi de Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine în special.

Dacă Spiritualitatea înseamnă conţinutul credinţei experiat în trăirea lui vie, viaţa liturgică ortodoxă o face aceasta într-un mod deosebit de accentuat. De aceea Liturgica Ortodoxă nu este o disciplină anexă a teologiei, e mai degrabă aplicarea ei practică şi efectiv trăită, dreapta credinţă fiind norma “dreptei preamăriri” , aşa cum afirmă Sfântul Grigirie al Nyssei: în mărturisirea persoanelor dumnezeieşti stă esenţialul misterului religiei, iar în participarea la riturile şi simbolurile tainice se înfăptuieşte mântuirea” .

Chiar dacă există şi un urcuş individual al credincioşilor spre Dumnezeu prin curăţirea de patimi, prin dobândirea virtuţilor şi prin contemplarea raţiunulor creaţiei, acest urcuş n-ar putea avea loc dacă n-ar fi ajutat de un urcuş liturgic spre Dumnezeu, care se înfăptuieşte de fiecare împreună cu obştea celorlalţi credincioşi. Acest urcuş e susţinut de Hristos Cel Înviat şi unit cu credincioşii prin Sfintele Taine şi în special prin Sfânta Euharistie.

Astfel, fiecare Sfântă Taină este un mod diferit de întâlnire cu Hristos şi de trăire a acestei întâlniri. În fiecare Sfântă Taină credinciosul se întâlneşte personal cu Hristos şi experimentează comuniunea de iubire cu El.Tendinţa omului spre păcat, însă, şi materializarea acestei tendinţe prin săvârşirea păcatului, îl depărtează pe om de comuniunea cu Dumnezeu şi îl izolează într-o stare de egoism şi singurătate.

Ieşirea din acestă stare se realizează prin mărturisirea păcatelor, care, “ca act psihologic, înseamnă o depăşire a stării de închidere în sine, iar pe plan duhovnicesc este hotărârea unei angajări ferme în lupta păcatului, pentru a redobândi comuniunea cu Dumnezeu” . Întâlnirea cu Hristos şi comuniunea cu El prin Taina Mărturisirii iau chipul unei dorinţe arzătoare după această comuniune, în urma conştientizării că păcatul închide în sine, izolează şi însingureză.

Păcatul întunecă mintea, omoară sufletul şi perverteşte persoana umană în integritatea fiinţei ei. Eliberarea de păcat însă, printr-o pocăinţă profundă şi conştientă, produce o adevărată luminare, înnoire şi înviere a persoanei umane. De aceea pocăinţa, ca efort ascetic de curăţire de patimi, efort susţinut de lacrimi şi umilinţă, este o adevărată Cruce şi Înviere.

Întărindu-mă pe această realitate duhovnicească şi pe faptul că teologia Sfinţilor Părinţi îşi găseşte aplicare în Tadiţia ascetică şi liturgică, am întreprins studiul Pocăinţei ca Cruce şi Înviere în Triod şi Penticostar. În general toate cărţile liturgice atestă pe larg importanţa acestei virtuţi, încât am putea spune că întrg cultul ortodox se scaldă într-o atmosferă penitenţială. Triodul însă, ca o culme a spiritualităţii liturgice, este consacrat aproape în întregime acestei virtuţi.

Ceea ce am vrut să subliniez în această teză este faptul că, pocăinţa este inima spiritualităţii Triodului, este “împărăteasa virtuţilor” , iar creştinul care se sârguieşte în timpul Postului Mare să se elibereze de păcat, anticipează Învierea lui Hristos, care va deveni şi obârşia învierii sale în ziua Paştelui, dacă pocăinţa sa a fost adâncă şi sinceră. Pocăinţa este trofeul învierii şi semnul distinctiv al noii naşteri spre viaţa fără sfârşit. Ea se identifică chiar cu această înnoire, sau mai degrabă, cu această a doua naştere.

De aceea, după ce în primul capitol al acestei lucrări, am vorbit despre locul Pocăinţei (Mărturisirii) ca Taină, în cadrul cultului liturgic şi în spiritualitatea creştină, iar în al doilea capitol am făcut o incursiune în timpul liturgic al Triodului, ca moment excelent şi unic pentru lucrarea şi desăvârşirea pocăinţei, în subcapitolul 3, al celui de-al doilea capitol am arătat că Triodul are o dimensiune profund baptismală, legată indisolubil de lumina şi bucuria Paştelui, iar elementul care-I conferă această dimensiune baptismală este tocmai pocăinţa (“botezul lacrimilor”).

Prezentă încă din vechime în literatura duhovnicească, tema “celui de-al doilea Botez”, a adevăratului Botez realizat în experienţa simţită a harului – prin pocăinţă – va cunoaşte, mai cu seamă începând din sec. IX (secolul sistematizării şi desăvârşirii Triodului) o dezvoltare considerabilă în lumea creştină, în special prin Sf. Simeon Noul Teolog.

Mai apoi, pentru a înţelege mai bine pocăinţa a cărei poziţie centrală ne-o prezintă Triodul, am vorbit în subcapitolul 4 despre “cădere şi ridicare” – teme majore ale imnografiei Triodului – de a căror înţelegere corectă depinde valoarea şi calitatea pocăinţei. Vedem aici cum, pocăinţa (Crucea) asumată de creştin este deodată pocăinţa întregului “Adam omenesc”. Triodul ne arată că păcatul săvârşit de Adam (şi de fiecare om în parte) este însuşi păcatul meu: “râvnind nebuneşte să-l întrec în cădere pe Adam cel întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de Împărăţie…” .

De aceea, pocăinţa personală ca luare a crucii trebuie să fie în acelaşi timp suspinul şi pocăinţa pentru păcatele întregii omeniri, căci Însuşi Mântuitorul a spus “plângeţi cu cei ce plâng…”. Dar, pentru ca strigâtul pocăinţei, pentru sine şi pentru întreaga omenire, să străbată cerurile şi să ajungă la tronul Mielului lui Dumnezeu, tebuie ca el să fie unit cu două elemente fundamentale ale pocăinţei, care-i dau valoare şi consistenţă: străpungerea inimii şi lacrimile care izvorăsc din această străpungere.

De aceea, vorbind în subcapitolul 5 despre centralitatea pocăinţei (cu etapele ei: conştientizare, întoarcere la sine, mărturisire şi iertare), am sesizat cum pune accent Triodul pe cele două virtuţi menţionate mai sus. În timpul condensat al Postului Mare, creştinul este îndemnat neîncetat să practice străpungerea inimii şi să imite încă de la deschiderea Triodului rugăciunea şi suspinele vameşului. Consecinţa acestei străpungeri sunt lacrimile, criteriul discernământului, hotarul dintre trupesc şi duhovnicesc, adevărata scăldătoare baptismală a persoanei umane.

Plânsul, ca şi oricare altă virtute, rezultă dintr-un proces sinergic, fiindcă darul străpungerii şi al lacrimilor nu este acordat decât pe măsura liberei conlucrări a omului , prin ostenelile ascetice ale Postului Mare, cu harul dumnezeiesc. De aceea, în subcapitolul 6 am prezentat care sunt, în general, aceste osteneli ascetice – s-au virtuţile obligatorii pentru lucrarea şi desăvârşirea pocăinţei şi anume: asceza (postul), smerenia şi rugăciunea, iar în capitolul 7 am arătat cum au rodit ele în marii Sfinţi lucrători şi desăvârşitori ai pocăinţei, modele pe care Triodul ni le prezintă peste veacuri ca fiind vrednice de urmat. Triodul operează în acest fel, pentru a arăta că pocăinţa nu are o valoare teoretică, ci este adevăratul mod de viaţă şi existenţă al persoanei umane.

Fisiere in arhiva (4):

  • Abrevieri Costel.doc
  • Bibliogr..doc
  • Coperta licenta.doc
  • Licenta Costel.doc

Bibliografie

1.Biblia - tipărită cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu aprobarea Sf. Sinod al B.A.O.R I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997;
2.*** Ceaslov - tipărit cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu aprobarea Sf. Sinod, ediţia a II-a, Ed.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1993;
3.*** Liturghier - tipărit cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu aprobarea Sf. Sinod al B.A.O.R., Ed. I.B.M.O.R., Bucureşti, 2000;
4.*** Penticostarul - tipărit cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu aprobarea Sf. Sinod al B.A.O.R., Ed. I.B.M.O.R., Bucureşti,2000;
5.*** Triodul - tipărit cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu aprobarea Sf. Sinod al B.A.O.R., ediţia a VIII- a, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1986;
6.*** Tipicul Sfântului Sava- text şi comentariu liturgic, vol. I, diortosire, introducere şi note de monah Petru Pruteanu, Ed. Credinţa noastră, 2001;
Lucrări şi Studii:
7.Agapie Criteanul - Mântuirea păcătoşilor, tipărită în 1893, cu aprobarea Sf. Sinod al B.A.O.R., Ed. Bunavestire, Bacău, 1997;
8.Buzescu, Pr.Prof.N.C. - Sfânta Cruce în imnologia cultului ortodox în „Ortodoxia” (XXXIV), nr.2, 1982;
9.Cabasila Nicolae Sf. - Despre viaţa în Hristos, tipărită cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., studiu introductiv şi trad.din lb.greacă de Pr.Prof.Dr. Teodor Bodogae, Ed.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001;
10.Casian, Episcopul Dunării de Jos - Scara Căinţei. Cuvântări şi meditaţii din perioada Triodului, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2003;
11.Chiril al Ierusalimului, Sf. - Cateheze, tipărită cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., trad.din lb.greacă şi note de Pr.Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2003;
12.Ciobotea, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Daniel - Bucuria Învierii- Lumina pocăinţei. Pastorală de Sfintele Paşti, Ed. Trinitas, 2003;
13.Ciobotea, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Daniel - Învierea lui Hristos - taina iertării noastre. Pastorală de Sfintele Paşti (1998) în „T.V.” VIII (LXXIV), nr.1-4, 1998, pp.5-9;
14.Ciobotea, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Daniel - Legătura interioară dintre Cruce şi Înviere în „M.B.”(XXXIV), nr.3-4, 1984;
15.Clement Olivier - Cântecul lacrimilor, trad. Ileana Brie, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 1999;
16.Diadoh al Foticeii - Cuvânt ascetic în 100 de capete în Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol. I, trad., introducere şi note de Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1993;
17.Dorotei din Gaza - Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, trad.din lb.greacă de Ep. Filaret Râmniceanu în 1784, tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Iustinian, Ep. Maramureşului şi Satmarului, Ed. Bunavestire, Bacău, 1997;
18.Drăgoi, pr.consilier Eugen - Îndrumarul duhovnicului, tipărit cu binecuvântarea P.S. Casian, Episcopul Dunării de Jos, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2000;
19.Efrem Sirul, Sf. - Cuvinte şi învăţături, Tomul I, tipărit cu binecuvântareaP.S. Iustinian, Ep. Maramureşului şi Satmarului, translatare, corectură şi diortosire după ediţia din anul 1818 de protos. Ioan Filaret, Ed. Bunavestire, Bacău, 1997;
20.Efrem Sirul, Sf. - Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, Imne I, studiu introductiv şi trad. de diac.Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1999;
21.Galeriu, Pr.Prof.Dr. Constantin - Înţelesurile Crucii în „Ortodoxia” (XXXIV), nr.2, 1982;
22.Grigorie de Nazianz, Sf. - Cele cinci cuvântări teologice, trad.din lb.greacă, introd. şi note de Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995;
23.Grigorie de Nyssa, Sf. - Despre suflet şi Înviere, trad.din lb.greacă, note şi comentarii de pr.Grigore Teodorescu, Ed. Herald, Bucureşti, 2003;
24.Hausherr, Irenne - Teologia lacrimilor. Plânsul şi străpungerea inimii la Părinţii răsăriteni, trad.Ioan Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2000;
25.Ioan Gură de Aur, Sf. - Despre mărginita putere a diavolului. Despre căinţă. Despre necazuri şi biruirea tristeţii, tipărită cu binec.P.F.P.Teoctist, Patriarhul B.O.R., trad.de pr.prof.D.Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002;