Sfântul Antonie cel Mare îndrumător al vieții monahale

Introducere

Unul dintre reprezentanții de marcă ai monahismului egiptean a fost Sfântul Antonie cel Mare 251-356 numit și „patriarhul anahoreților” , cel care a reușit popularea pustiului, fertilizarea deșertului și rușinarea vicleanului diavol.

Ținând seama că se împlinesc 1662 de ani de la adormirea sa, monahismul creștin ortodox s-a dezvoltat mai întâi prin unitatea duhovnicească de gândire, simțire și acțiune, apoi prin unificarea mijloacelor de trai. Cel care a strâns pentru prima dată în jurul său mii de anahoreți, organizându-i într-o obște duhovnicească, cel care face trecerea de la viața pustnicească singuratică la viața de obște, este Sfântul Antonie cel Mare. În jurul lui se grupează și se stabilesc pustnici, care îl urmează în trăire și i se supun, devenind astfel părinte și conducător al tuturor pustnicilor din Tebaida (una din cele mai mari provinci ale Egiptului de sus), pe care o transformă astfel în viață chinovială. Nu era încă obștea desăvârșită, întrucât trebuia să se ajungă și la organizarea obștei în cele materiale. Dar inițiativa și activitatea Sfântului Antonie pun bazele adevăratei vieți chinoviale, care va atinge desăvârșirea organizatorică prin Sfântul Vasile cel Mare. Dacă Sfântul Antonie este restauratorul vieții de obște, iar Sfântul Pahomie îi dă o formă mai bună, apoi cel care îi dă forma desăvârșită vieții de obște este Sfântul Vasile cel Mare.

În afară de aceasta, Sfântul Antonie cel Mare este o adevărată minune de trăire și primul părinte al monahismului, care s-a dovedit a fi un bun strateg și un înțelept luptător purtând armura credinței, coiful rugăciunii, scutul postului, încins cu smerenia și având drept suliță crucea lui Hristos. A fost iubit de toți, fie că erau frați monahi sau simple odrasle ale lumii acesteia. Cu toții veneau să-l asculte, să se hrănească duhovnicește din cuvintele lui pe care le păstrau în inima lor ca pe un bun de mare preț, sau doar pentru a-l vedea. Vorbea ca un învățat dar nu era știutor de carte, nu știa decât textul Evangheliilor pe care-l memorase și alfabetul celor neștiutori, dar care era plin de esență căci reprezenta experiența pustiei. Îi învăța ceea ce el deja trăise și practicase, nimic nu-i era străin din ceea ce le expunea fraților. Persoana, învățăturile și viața Sfântului Antonie au avut un mare impact asupra celor care veneau să-l asculte căci mulți rămâneau în pustiu, dar și asupra celor care nu l-au apucat în viață, mulți intelectuali fiind fascinați de persoana lui s-au convertit la creștinism. Prin darul cuvântului a tămăduit boli sufletești ale multora, iar prin harisma facerii de minuni a vindecat tot felul de boli trupești.

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că, prin cuvântul său, Sfântul Antonie reușea într-o singură zi să creștineze, dintre păgânii Alexandriei, cât reușea Biserica alexandrină să creștineze într-un an de zile.

Prin viața sa excepțională, Sfântul Antonie a transformat Egiptul dintr-o țară păgână într-o țară creștină. Sfântul Antonie nu a dat propriu-zis o rânduială exterioară sau vreo organizare, ci opera lui a fost: să formeze pe ucenici după chipul său și să le traseze o linie de conduită conformă cu a sa.

După aproape 1700 de ani țara noastră România a aflat că Sf. Moaște ale Sf. Antonie cel Mare există și că de 1000 de sunt așezate în mănăstirea din orașul Grenoble - Franța . Moaștele Sfântului Antonie cel Mare au fost găsite după mai bine de 200 de ani de la trecerea sa la Domnul, prin ,,descoperire dumnezeiască”, în timpul împăratului Justinian, în anul 561, și depuse în Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Alexandria. După cucerirea arabă a Egipului (642), Sfintele sale Moaște au fost duse la Constantinopol. Acum o părticică din Sfintele sale Moaște se află spre închinare în Biserica Sfântul Antonie cel Mare - Curtea Veche din București.

Capitolul I - Viața și opera Sf. Antonie cel Mare

I.1. Viața Sf. Antonie cel Mare

Viața Sfântul Antonie cel Mare a fost scrisă de Sf. Atanasie, patriarhul Alexandriei în anul 357. De la el știm, că Sf. Antonie s-a născut în Egiptul de Mijloc, în localitatea Coma, la anul 251, din părinți bogați , care posedau 350 pogoane teren arabil rodnic (35 hectare), cu întreg inventarul agricol necesar administrării acestei averii. Părinții lui, fiind creștini, au dat tânărului Antonie o aleasă educație. Sf. Antonie copil fiind, nu părăsise niciodată casa părintească și nu intra în le gătură cu alți copii ca nu cumva ,,tovărășiile cele rele să-i strice obișnuințele cele bune” , pentru că în acea vreme, în Egipt, erau familii păgâne cu cre dința și cu obiceiurile.

Se spune că din fragedă vârstă el mergea cu părinții săi du minica la adunările creștinilor de la biserica satului, unde se făcea catehi zarea și a copiilor de creștini. În biserică, era foarte atent la citire și avea o excepțională memorie, încât reținea cu ușurință și întocmai cele ce auzea, păstrând în sine și frământând sensul adânc al învățăturilor creștine. Acasă, era ascultător întru toate părinților săi și nu a voit să se despartă măcar o clipă de ei spre a merge la școli. Averea cea multă a părinților săi nu-1 îngâmfa și nici nu-1 determina să mănânce mult și mâncăruri alese, sau să se dedea la poftele pătimașe, cum fac adesea fiii celor înstăriți și bogați. Smerenia, hărnicia, mulțumirea cu puțin și îndeletnicirea cu vir tuțile erau dorințele nestăvilite care stăpâneau pe tânărul Antonie.