Ascultarea învinuitului sau inculpatului

Introducere

Potrivit art.17 alin.1 din Codul penal al Romaniei, infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. De asemenea, in alineatul 2 al aceluiasi articol se prevede faptul ca: ”infractiunea este singurul temei al raspunderii penale”.

Dorim prin aceasta definitie, sa scoatem in evidenta importanta tuturor activitatilor desfasurate de organele de urmarire penala si de organele judecatoresti.

Astfel, savarsirea unei infractiuni duce la nasterea unei activitati complexe de probatiune desfasurate de organele judiciare in vederea aflarii tuturor imprejurarilor referitoare la fapta si faptuitor.

Aceasta activitate de probatiune include descoperirea, ridicarea, fixarea, analiza si sinteza unor elemente care dezvaluie date importante cu privire la savarsirea infractiunii si la autorul acesteia, toate acestea cuprinse in activitati ca cercetarea la fata locului, perchezitie, ridicarea de obiecte si inscrisuri si in supunerea acestor elemente unor examinari de specialitate cum sunt expertizele, constatarile tehnico-stiintifice. Aceste elemente sunt de natura materiala, cunoscute in criminalistica sub denumirea de urme ce se transforma apoi in mijloace materiale de proba. Totusi, acestea nu ofera toate informatiile necesare aflarii adevarului deoarece infractiunea nu presupune doar urme de ordin material ci si de ordin imaterial. Facem referire la acele transformari in plan psihic ce se petrec in constiinta celor care intr-o calitate sau alta au participat la savarsirea infractiunii. De aceea, un mijloc material de proba important si care intregeste intreaga activitate de strangere a probelor si de aflare a adevarului il constituie declaratiile invinuitului (inculpatului). Aceste declaratii, care sunt rezultatul activitatii de ascultare, reprezinta transpunerea in imagini verbale a intregului tablou al infractiunii asa cum a fost el pastrat in memorie de participantul la infractiune. Aceasta activitate presupune contactul direct dintre organul judiciar si participant, deci chemarea acestuia in fata organului judiciar.

Prin ascultarea invinuitului (inculpatului) se doreste obtinerea declaratiilor complete si conforme adevarului privind toate imprejurarile in care a fost savarsita infractiunea. Impreuna cu celelalte activitati de probatiune – cercetare la fata locului, perchezitie, expertize, etc. – se intregeste tabloul infractional.

Ascultarea invinuitului (inculpatului) este o activitate complexa si deosebit de importanta pentru aflarea adevarului, cerand celui care o desfasoara cunostinte de psihologie si in special de psihologie judiciara, de criminologie precum si din alte domenii.

Capitolul I.

Notiuni generale privind tactica ascultarii invinuitului (inculpatului)

Sectiunea I.

Precizari de ordin terminologic

§1. Invinuitul si inculpatul in cadrul procesului penal

A devenit obisnuinta confuzia dintre invinuit si inculpat desi din litera si spiritul legii nu rezulta identitatea celor doua notiuni.

Este de observat ca in continutul legii1 apare si notiunea de faptuitor (convertit in faptas), definita ca persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala (consumata sau tentativa), indiferent daca raspunde sau nu penal.

Fara a avea calitatea de parte in procesul penal, legea procesuala penala face referiri directe la faptuitor in obiectul urmaririi penale si continutul plangerii, abilitand organele de constatare, altele decat cele de urmarire penala sa-l retina, perchezitioneze si interogheze daca situatia de fapt impune efectuarea actelor enuntate.

Invinuitul este persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, fara a fi pusa in miscare actiunea penala impotriva sa. Desi suspiciunea de vinovatie este mai pronuntata, invinuitul inca nu a devenit parte in procesul penal, datorita insuficientei lamuririi tuturor imprejurarilor cu privire la fapta si persoana sa.

Pozitia sa, evident superioara celei a faptuitorului, de subiect procesual ii confera anumite drepturi (sa dea declaratii, sa conteste probele administrate, sa fie asistat de aparator) si obligatii (lipsirea de libertate - pe termen scurt, obligatia de a nu parasi localitatea, unele masuri de siguranta sau asiguratorii).