Elemente de psihologie a infractorului și victimei criminalității economico-financiare

CAPITOLUL I

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE A INFRACTORULUI ŞI VICTIMEI CRIMINALITĂŢII ECONOMICO – FINANCIARE

Lumea financiar bancară şi-a extins atât de bine şi de profund filonul puterii în toate structurile statale tocmai datorită instituţiilor financiar – bancare solid organizate şi conduse potrivit unui ansamblu riguros de reguli şi norme stabilite prin legi, regulamente şi proceduri strict specifice. Ne aflăm astfel într-un teritoriu atât de închis, încât uneori pare impenetrabil şi atât de sofisticat, încât doar iniţiativa strict profesională poate modifica regulamentele interioare şi dispoziţiile legale, care, adeseori prin formularea aparent confuză conferă ,,impenetrabilitatea” sistemului de către vreun instrument de verificare şi control.

În cadrul legislaţiei noastre, atât în Codul penal, cât şi în Codul de procedură penală, privitor la raportul infractor – victimă, atenţia este concentrată maximal asupra celui ce săvârşeşte fapta antisocială şi mult mai puţin asupra celui ce suportă efectele directe ale comiterii infracţiunii, mai ales în cazul infracţiunilor de violenţă (omor, lovitură cauzatoare de moarte, viol, tâlhărie etc.).

Deşi victimei i s-a acordat mai puţină atenţie din faţa legiuitorului, analiza şi cunoaşterea locului şi rolului pe care acesta îl ocupă atât în activitatea infracţională cât şi în cea judiciară (depistarea şi sancţionarea infractorului) contribuie, pe de o parte la formarea unor recomandări pentru conduita preventivă şi autoprotectivă în raport cu pericolul victimizării şi, pe de altă parte, la o mai rapidă şi corectă aplicare a legii în cazul săvârşirii infracţiunilor. Prin victimă înţelegem ,,orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale”.

După cum reiese din această definiţie, precum şi din precizările altor autori, victima înseamnă întotdeauna fiinţa umană, deşi este necesar să se facă o serie de precizări în acest sens. Victima este persoana care, ,,fără să-şi fi asumat conştient riscul, deci fără să vrea, ajunge să fie jertfită în urma unei acţiuni sau inacţiuni criminale”. Sunt asemenea exemple: poliţişti care, în îndeplinirea misiunilor sunt răniţi sau îşi pierd viaţa; luptători în confruntări militare; iniţiatorul acţiunii criminale care îşi pierde viaţa; infractorul ce îşi pierde viaţa în cazul legitimei apărări.

Deşi există mai multe aspecte ce ţin de relaţia infractor – victimă de care se interesează victimologii, cel mai important dintre ele se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractorii ce comit fapte de natură antisocială împotriva lor.

Introducând noţiunea de ,,victimă activantă”, prin care înţelege rolul jucat de victimă în declanşarea mecanismelor latente ale infractorilor, von Hentig ajunge la concluzia că, direct sau indirect, şi victima poartă o parte din vină în desfăşurarea acţiunii infracţionale. Pe linia susţinerii ideii că victima poartă o anumită răspundere în desfăşurarea activităţii infracţionale a apărut şi conceptul de ,,potenţial de receptivitate victimală”, propus de B. Mendelshon (1956) care înseamnă gradul de vulnerabilitate victimală a unui individ, acesta fiind condiţionat de o multitudine de factori, precum: vârsta, sexul, aspect bio-constituţional, pregătire socio-culturală, Q.I., caracteristici psiho-comportamentale. De exemplu, neglijenţa, superficialitatea, exagerarea eului, etc., pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilităţii victimale.

Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat prin intermediul a două categorii de actori:

a) factori personali; retardaţii mintal sau cei normali dar cu o valoare mai scăzută a Q.I., indivizi cu achiziţii modeste pe linia educaţională sau cei cu o redusă experienţă socială şi interacţională pot fi uşor victimizaţi de infractori, care folosesc minciuna şi frauda; indivizii care sunt handicapaţi fizic, persoanele foarte în vârstă sau fragile, minorii, femeile; este posibil ca ei să fie destul de frecvent ţinta atacului infractorilor violenţi;

b) factori situaţionali; unii indivizi sunt în mare măsură susceptibili de a fi victimizaţi decât alţii în anumite perioade de timp sau când se află în anumite situaţii. De exemplu, turiştii constituie un grup vulnerabil, infractorii atacându-i fără teamă, ştiind că datorită unor consideraţii legate în timp, bani etc., puţini dintre aceştia sunt dispuşi să participe la rezolvarea cazurilor de către sistemul judiciar.

Specialiştii din domeniul financiar au început să recunoască faptul că victimele infracţiunilor financiare (cum ar fi: substituirea de identitate, telemarketingul, fraudele din domeniul investiţiilor şi multe altele), au aceleaşi nevoi ca şi victimele infracţiunilor comise cu violenţă.