Elemente de tactică criminalistică și psihologie judiciară aplicată în cadrul investigării infracțiunilor comise de criminali în serie

Introducere

Motivul care a stat la baza alegerii acestei teme de licență se regăsește în importanța cercetării criminalistice la fața locului în cazul infracțiunilor săvârșite de criminali în serie, și bineînteles conturarea unui profil psihologic al acestui tip de criminal.

Importanța rezultă din faptul că știința Criminalisticii pune la îndemâna organelor judiciare metodele şi mijloacele tehnico – ştiinţifice necesare descoperirii, fixării, ridicării şi examinării urmelor omuciderii, a identificării autorului şi eventual a victimei. Totodată, prin regulile tactice de efectuare a actelor de urmărire penală, precum şi prin metodologia cercetării omorului, este posibilă strângerea probelor necesare stabilirii adevărului si condamnarea faptuitorului.

Investigarea criminalistică a omorului se deosebește de cercetarea altor categorii de infracţiuni, prin problematica sa specifică, concentrată în câteva direcţii principale, respectiv: stabilirea cauzei şi naturii morţii, a circumstanţelor de timp şi de mod în care a fost săvârşită fapta, descoperirea mijloacelor sau instrumentelor folosite la suprimarea vieţii victimei, identificarea autorului, a eventualilor participanţi la comiterea omorului, precizarea scopului său și a mobilului infracţiunii

Lucrarea este structurată pe trei capitole:

Primul capitol va prezenta noțiunile juridice și clarificările conceptuale ale infracțiunii de omor.În cadrul acestui capitol am scris despre protejarea dreptului fundamental al omului prin norme penale,și anume dreptul la viață.În continuare acestui capitol am realizat reglementarea juridica a infracțiunii de omor,iar la finalul acestui capitol am analizat câteva date despre crima si criminalitate.

Al doilea capitol este dedicat criminalui în serie. În acest capitol voi realiza analiza complexă a crimei în serie,potrivit căreia, crima în serie reprezintă uciderea de victime disparate în timp,de la zile la săptamani sau luni,între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite și ca perioade de „calmare”. Tot în cadrul acestui capitol am încercat realizarea unei tipologi a criminalui, a modului său de operare,făcând și o analiză aprofundată a profilului psihologic al acestuia.

Capitolul trei,de astfel si ultimul, este alocat cercetării la fața locului,în care voi analiza aspectele generale privind cercetarea la fața locului,cercetarea la fața locului a cadavrului, particularitățiile cercetării crimelor în funcție de mijloacele și procedeele folosite de criminali în serie și expertiza criminalistică.

Cercetarea omorului este una din cele mai importante atribuţii care intră în sarcina criminaliştilor dintr-o serie de motive bine întemeiate. În primul rând, această infracţiune este cea mai gravă cu putinţă deoarece prin ea se ajunge la răpirea bunului cel mai de preţ al omului, respectiv viaţa. Ceea ce este şi mai grav este că prin această „răpire” se petrece un act ireversibil, victima nu mai poate fi readusă la viaţă.

CAPITOLUL I : NOȚIUNI JURIDICE. CLARIFICĂRI CONCEPTUALE SI DEFINIȚII PENALE ALE INFRACȚIUNII DE OMOR.

1. Protejarea dreptului la viată prin norme penale.Drept fundamental al omului.

În cadrul oricărei ştiinţe factorul uman are o importanţă deosebită. Studiind fenomenele ce au loc în societate noi nu putem să ne abatem de la problema personalităţii umane, deoarece omul este baza tuturor evenimentelor ce se petrec în orice societate.

Personalitatea este studiată şi abordată de un şir de discipline, cum ar fi: sociologia, psihologia, pedagogia, psihiatria, filozofia ş.a. Fiecare din ele, având obiectul propriu de cercetare, examinează problema omului sub aspectul său.

În cadrul ştiinţelor penale aspectul dat se manifestă prin studierea personalităţii umane prin prisma comportamentului ei deviant. Dar cercetarea juridică a personalităţii infractorului, care o identifică cu infracţiunea şi se orientează spre cele patru componente ale ei – obiectul infracţiunii, cauzele obiective şi subiective şi subiectul ei – nu ne oferă material suficient pentru înţelegerea deplină, atat a personalităţii infracţionale, cat şi a persoanei concrete, acţiunile căreia au provocat pricina penală. Este nevoie de o tratare dinamică, ce ţine cont de geneza şi afirmarea personalităţii. Iar o tratare atat de amplă este cuprinsă de obiectul de studiu al criminologiei si al criminalisticii.

Dreptul la viață reprezintă un drept fundamental al omului,care,prin importanța sa depășește sfera interesului personal,având relevanță pentru întreaga societate. De aceea,acest drept fundamental capătă o dimensiune socială, garantarea sa fiind necesară prin tratatele si convențiile internaționale,dar și prin normele dreptului intern.

Protejarea dreptului la viața prin norme interne si internaționale constituie un imperativ,și in același timp o necesitate,deoarece reprezintă atributul fundamnetal al persoanei,a cărui ocrotire este strans legată si determina ocrotirea celorlalte atribute ale persoanei: integritatea corporala,sanatatea,libertatea etc. Dupa cum s-a arătat viața umană ca valoare socială apărată prin normele de drept se infațișează nu numai ca un drept absolut al individului la viața,opozabil erga omnes,dar și ca o valoare socială pe care dreptul obiectiv o ocrotește in interesul întregii societați.

Ocrotirea dreptului la viața iși gasește consacrarea prin normele internaționale in

primul rând dar și prin normele interne,ale dreptului penal,având in vedere importanța pe care viața unei persoane o prezintă nu numai pentru ea,dar și pentru întreaga societate. Astfel, in articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului se prevede că „ orice ființa are dreptul la viață,la libertate și la securitatea sa”. În articolul 6 din Pactul Internațional privitor la drepturile civile și Politice se precizează că „ Dreptul la viață este inerent persoanei umane.Acest drept trebuie ocrotit prin lege.Nimeni nu poate fi privat de viața sa in mod arbitrar”.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la viața al oricărei

persoane,dar reglementează,în același timp, și cazurile în care se poate aduce atingere acestuia. În articolul 1 se precizează că : „ dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege.Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat,decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.” Dispozițiile articolului 2 vin în completare arătând că „moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încalcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forța : pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale; pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute și pentru a reprima,conform legii, tulburări violente sau o insurectie.”

De asemenea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune statelor obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului la viața. S-a considerat ca această obligație excede obligației primare a statelor de adopta o legislație penală efectivă care să descurajeze comiterea de fapte ce pun in pericol viața unei persoane,legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa,în scopul prevenirii,reprimării și sancționarii încălcării prevederilor sale.Această obligație include,in anumite circumstanțe,bine definite,o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv măsuri practice pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ.