Personalitatea luptătorilor în misiunile internaționale

INTRODUCERE

Profesiile din domeniul militar solicită prin ansamblul competențelor pe care le implică ființa umană în integralitatea ei. Personalitatea umană se constituie ca o entitate biopsihosocioculturală. În acest context, nimic din ceea ce este specific omului nu este ignorat în pregătirea pentru activitățile din domeniul militar.

Pregătirea psihologică pentru luptă este unul dintre obiectivele psihologiei militare. Acesta se leagă de cel puțin două aspecte. Pe de-o parte, de faptul că în etapa actuală de dezvoltare a societății asistăm la un proces amplu de multiplicare și diversificare a formelor de organizare și regândire a profesiilor, a sectoarelor de activitate în general, a eficientizării muncii. Pe de altă parte, în domeniul militar, aceasta se leagă de principiul potrivit căruia, resursele umane constituie cea mai flexibilă și valoroasă resursă: existența unor oameni capabili și competitivi este o condiție sine qua non pentru realizarea unor obiective specifice. Una dintre cele mai importante resurse ale organizației militare este omul, indiferent de poziția ierarhică pe care o ocupă. Succesul sau eșecul profesional reprezintă punctul de intersecție al dimensiunilor aptitudinale de personalitate și de cunoștințe care poate fi cognoscibil și, în bună parte, măsurabil. Răspunsuri pertinente în acest sens sunt date în prezent de psihologia contemporană cu accent pe înțelegerea structurii personalității umane, de dinamica muncii, de creație, pe analiza factorilor de succes și eșec profesional.

Am ales această temă în scopul aprofundări tematice referitoare la temperamentul, comportamentul și personalitatea militarului care participă la misiuni internaționale, fiind puternic influențat, atât din punct de vedere fizic cât mai ales din punct de vedere psihic, ținând cont de schimbările și evoluția geopolitică, strategică și militară în cadrul internațional, și motivul pentru care militarul trebuie să evolueze pentru a face față cu succes la misiunile încredințate.

Am considerat că tema propusă spre cercetare reflectă atât poziția individuală a militarului în cadrul îndepliniri cu succes a misiunilor internaționale cât și coeziunea militarului cu grupul din care face parte, adaptarea permanentă a acestuia cu colectivul și mediile schimbătoare în care este dislocat spre ași îndeplini misiunile atribuite.

În contextul când, în domeniul militar, diferitele ramuri ale psihologiei își dau mâna cu activitățile specifice ale acestuia, analiza caracteristicilor structural-funcționale ale personalității umane, în devenirea lor, dar și în forma în care ele sunt cristalizate, acestea se bucură de o atenție deosebită din partea specialiștilor. Astfel, J.L. Holland (Apud, G. Iosif , 1990) încă din anul 1873 își argumenta teoria cu privire la personalitatea vocațională, subliniind rolul deosebit pe care-l dețin diferențele individuale pe tot traseul vieții umane și în toate tipurile de activități. Autorul citat este de părere că personalitatea se exprimă cel mai bine în și prin profesia exercitată.

Mediile organizaționale oferă omului posibilitatea de a se raporta pe sine și performanțele sale la cadrul valoric și cultural al organizației (tradiții, norme, mentalități) facilitând autoevaluarea sau conștientizarea punctelor sale forte și nevralgice. Așadar, ancora carierei este „un construct psihologic care sintetizează în sine cele mai importante achiziții ale individului în plan atitudinal-valoric și comportamental la care acesta nu ar renunța în nici un chip”. (M. Zlate , 2004).

În acest cadru de discuție, am putea afirma că și armata este o componentă a Resurselor Umane, social vorbind. Armata, în ansamblu, constituie o organizație complexă, un subsistem social precum și un sistem autonom, cu o diversitate de componente (mare unitate, unitate, subunitate) organizate ierarhic, funcționând și independent, în vederea unor scopuri bine determinate și uzând de principii, reguli și norme proprii. Prin natura activităților sale, prin conținutul misiunilor îndeplinite, armata constituie o organizație cu anumite particularități care impun formarea și selecționarea militarilor profesioniști.

În perioada actuală, odată cu integrarea în structurile euro-atlantice, dezideratul central rămâne acela de a avea o armată performantă, o armată de profesioniști, capabilă să facă față exigențelor războiului modern, pe de o parte, dar și să gestioneze problemele complexe ale organizației militare atât pe timp de pace, cât și într-un eventual conflict. Activitățile specifice în domeniul militar urmăresc îndeplinirea acestor obiective prin respectarea unor reguli procedurale stricte, stipulate în regulamente și instrucțiuni de funcționare interioară. Organizația militară este formată din conducători și executanți, dispuși într-o ierarhie strict determinată, între verigile căreia există coeziune internă și stabilitate sporită (G. Arădăvoaice , 2000). Aceasta presupune ca militarii profesioniști să fie formați după anumite criterii, după anumite standarde și permisivități de autoformare.

Sintagma „militar profesionist” are rolul de a propulsa intelectiv-afectiv, de a susține ciclul autoformării și autoafirmării ca viitor ofițer, de a pregăti resorturile pentru percepția socială a ofițerului ca aparținând unei „elite profesionale”, apt să se integreze în diferite situații, în diferite structuri socio-economice de conducere. Această cerință relevă însemnătatea coeficientului personal de autonomie și creativitate.

Pornind de la scopul fundamental al activității psihologice în armată, acela de a participa la asigurarea unei resurse umane corespunzătoare obiectivelor, misiunilor, sarcinilor și cerințelor specifice activității în mediul militar, până nu demult, răspunderea și accentul cădeau pe activitatea de selecție psihologică. Se considera că aceasta are recunoaștere, pondere, substanță, cadru teoretic dezvoltat, probe și tehnici validate, iar activitatea de cunoaștere longitudinală și asistență psihologică care prindea contur se situa la nivel de deziderat.

Tot ca urmare a imperativului profesionalizării și creșterii eficienței actului militar, valoarea luptătorului, generic vorbind, rezidă în rezultatele sale superioare obținute pe locul de muncă. Altfel spus, competența constituie norma strategică de evaluare a calității, implicării lui în viața socială. Între competențele cu caracter general, ale unui profesionist din domeniul militar, menționăm și pe acelea de:

- cetățean, ca modalitate de exprimare și integrare socială în sensul sociabilității, civismului, patriotismului și capacității de parteneriat în acțiunile externe în care statul național este parte;

- luptător, din această perspectivă militarul fiind perceput în acțiunea directă de luptă, în contact nemijlocit cu inamicul și în condițiile utilizării armamentului individual;

- specialist în armă, competență care crește exponențial cu creșterea în complexitate a tehnicii militare;

- educator, competență vitală pentru construcția colectivităților militare eficiente și pentru formarea personalității tinerilor militari;

- conducător (de oameni și organizații militare), exercitată în ansamblul proceselor acțiunii militare și al colectivităților umane, competență care asociază indisolubil dimensiunea conducerii cu cea a execuției.

Din perspectivă psihologică, armata reprezintă un imens câmp de cercetare asupra proceselor de asimilare a cunoștințelor, de formare și dezvoltare a deprinderilor, de interiorizare a valorilor militare și, nu în ultimul rând, de stimulare, energizare și reglare a unui comportament specific de luptă.

Scopul vizat a constat în următoarele:

- Să optimizăm acțiunile militare atât în beneficiul public dar și în beneficiul personal;

- Să realizăm un cât mai bun raport dintre costuri și beneficii, în ceea ce privește intervențiile militare;

- Să prelungim durata de viață profesională a militarilor dar și calitatea acestora.