Relatia Victima-Infractor

Imagine preview
(10/10 din 5 voturi)

Aceasta licenta trateaza Relatia Victima-Infractor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 108 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof. univ. dr. Georgeta Ungureanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE 2
1.1. Criminologia şi criminaliatea 2
1.1.1. Criminalitatea – obiect al criminologiei 4
1.2. Geneza actului criminal 6
1.2.1. Orientarea biologica 9
1.2.2. Orientarea psihiatric-psihologică 11
1.2.3. Orientarea sociologică 12
CAPITOLUL II
VICTIMOLOGIA. ANALIZA SUBIECTELOR IMPLICATE IN VICTIMIZARE 19
2.1. Victimologia 19
2.1.1. Apariţia şi evoluţia victimologiei ştiinţifice 22
2.2. Conceptul de victimă si victimizare 25
2.2.1. Victima actului agresional 25
2.2.2. Victimizarea 28
2.2.3. Principii de clasificare şi tipologii victimale 30
2.3. Conceptul de infractor 38
2.3.1. Clasificarea infractorilor 42
2.3.2. Personalitatea infractorului 44
CAPITOLUL III
ACTUL CRIMINAL ŞI RELAŢIA VICTIMĂ AGRESOR 49
3.1. Dinamica trecerii la actul infracţional 52
3.1.1. Situaţia preinfracţională 54
3.1.2. Mecanismul trecerii la act 55
3.1.3. Personalitatea şi comportamentul victimei în mecanismul infracţiunii 57
3.2. Interrelaţia dintre victimă şi infractor 61
3.2.1. Specificul relaţiei interpersonale victimă – agresor 62
3.2.2. Depre psihologia cuplului agresor – victima 64
3.2.3. Raportul infractor victimă 67
3.2.4. Raportul victimă agresor privit din unghiul de vedere al victimei 74
3.3. Implicaţiile psihologice ale actului agresiunii privind agresorul şi victima 76
3.3.1. Implicaţiile psihologice ale actului de agresivitate privind pe agresor 77
3.3.2. Implicaţiile psihologice ale actului agresiunii privind victima 86
CAPITOLUL IV
PROTECŢIA VICTIMELOR ÎNAINTE ŞI DUPĂ ACTUL INFRACŢIONAL 90
4.1. Conceptul de prevenire victimologică 90
4.1.2. Asigurarea organizaţională, informaţională şi tactico-metodologică a prevenirii victimologice a infracţiunilor 93
4.2. Posibile măsuri preventive 95
4.3. Relaţia victimă infractor după incheierea procesului penal 99
4.3.1. Despăgubirea dată de infractor 102
4.3.2. Medierea victimă-agresor 103
4.3.3. Serviciile pentru victimă 104
Bibliografie 106

Extras din document

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE

1.1. Criminologia şi criminaliatea

Ca şi în cazul multor altor stiinţe, originea, punctul exact al naşterii criminologiei nu poate fi identificat în timp. In schimb, criminalitatea, ca fenomen social, a apărut odată cu structurarea primelor comunităţii umane. Anterior acestui fapt istoric nu se poate afirma că a existat o criminalitate care să se manifeste prin dereglări în societate deoarece, „acolo unde nu există morală şi norme, nu există crime.” Deşi criminalitatea nu a fost studiată ca ştiinţă decât relativ recent, o multitudine de izvoare ce se regăsesc de-a lungul evoluţiei societăţii confirmă interesul pentru acest subiect. Primele pedepse aplicate împotriva celor ce încălcau normele morale au apărut din necesitatea de a autoproteja comunitatea umnă ale carei imprejurări de formare, existenţă şi dezvoltare erau extrem de aprige.

Odată cu trecerea timpului, atât faptele prohibite cât şi sancţiunile corespunzătoare acestora au evoluat căpătând un caracter religios şi social-economic. Pedepsele erau considerate o veritabilă retribuţie pentru răul făcut ori erau privite ca o ispăşire a păcatului făcut (mai ale când era vorba de crimă care reprezenta o expresie a diabolicului şi a păcatului). Interesul pentru reglementări juridice precise care să fie cunoscute şi în acelaşi timp suportate în mod egal şi corespunzător de către toţii membrii unei comunităţi, a fost evidenţiat pentru prima oară în Grecia Antică, mai exact în secolul al VII-lea î.e.n. când au fost aleşi legislatori pentru elaboarea legilor scrise.

Alături de izvoarele legislative, un aspect important pentru criminologie îl constituie interesul pe care filozofii lumii antice l-au acordat acestui domeniu. Subiecte şi teme de discuţie propuse şi dezbătute de personalităţi precum Socrate, Platon şi Aristotel sunt, întro anumită măsură, de actualitate chiar şi în zilele noastre.

Pe lângă acestea, numeroase alte izvoare relevă preocuparea faţă de criminalitate. Trebuie avut în vedere aici existenţa numeroaselor opere literare ce au abordat tema dramatică a crimei. De altfel, tragedia lui Oedip (Sofocle 497-405 î.e.n.) a fascinat generaţii de creatori, repre¬zentând, cu consecinţe importante pentru evoluţia criminologiei, una din principalele surse de inspiraţie ale psihanalizei lui Freud.

Un interes real pentru criminologie îl prezintă şi datele furnizate de istoria medicinii legale. Incă din Egiptul antic s-a făcut dovada folo¬sirii otrăvii într-un proces intentat unei femei care îşi ucisese soţul. Hipocrate a fost consultat ca expert în mai multe cazuri de crimă, iar medicul Antistius a examinat, după uciderea lui Caesar, cele 23 de răni ale acestuia.

Prin urmare se poate afirma, cu deplină justificare, că izvoarele criminologiei sunt la fel de complexe şi îndepărtate în timp ca şi izvoa¬rele dreptului, sociologiei, filosofiei sau artelor, atingând limita tempo¬rală a startului omului spre umanitate.

Majoritatea istoricilor criminologiei îl consideră pe medicul militar italian Cesare Lombroso (1853-1909) drept întemeietorul criminologiei, recunoscând totodata meritele precursorilor săi – Cesare Beccaria, Jeremy Bentham, Thomas Marus, Montesquieiu, J. J. Rousseau – dar şi pe cele ale urmaşilor săi – Enrico Ferri, Raffaele Garofaolo.

Fisiere in arhiva (1):

  • Relatia Victima-Infractor.doc

Alte informatii

Lucrarea de licenţă prezentată în cadrul "Academiei de Poliţie A.I.Cuza