Relația victimă-infractor

CAPITOLUL I „CRIMINALITATEA ŞI DREPTUL”

1.1. Conceptul de „criminalitate” - un concept multidimensional

1.1.1. Ca fenomen juridic.

Criminalitatea desemnează ansamblul comportamentelor umane considerate infracţiuni, incriminate şi sancţionate ca atare, în anumite condiţii, în cadrul unui sistem (subsistem) de drept penal determinat, concret-geoistoric.

Criminalitatea este nu numai un fenomen juridic ci şi unul socio-uman, deoarece reflectă deopotrivă individualitatea biopsihosocială a participanţilor la comiterea de infracţiuni, dar şi realitatea social-istorică, în unitatea contradictorie şi în diversitatea lor.

Criminalitatea ca fenomen socio-uman desemnează ansamblul comportamentelor umane interzise de legea penală, săvârşite într-un teritoriu naţional, într-o perioadă determinată.

1.1.2. După cum se poate observa, în conţinutul conceptului de criminalitate se cuprinde, în primul rând, ansamblul infracţiunilor săvârşite într-o perioadă determinată, în cadrul teritoriului naţional.

Referindu-se la sistemul (subsistemul) legislaţiei penale româneşti, prin „săvârşirea unei infracţiuni" sau „comiterea unei infracţiuni” se înţelege, în temeiul art.144 C.pen., "săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participa¬rea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice”.

1.1.3. Ca ştiinţă, criminologia abordează prioritar problemele stării, dinamicii şi, mai ales, ale cauzalităţii criminalităţii ca fenomen socio-uman, precum şi problemele apărării sociale a valorilor ocrotite de legea penală contra criminalităţii, în acest înţeles, de ansamblu a infracţiunilor comise într-un anumit timp şi spaţiu naţional. De aceea, în prezenta lucrare, de câte ori întrebuinţăm termenul de criminalitate, fără vreo altă determinare, această accepţiune restrânsă a conceptului o presupunem.

1.1.4. Nu e mai puţin adevărat că, în conţinutul conceptului de criminalitate, se includ nu numai infracţiunile, ci şi toate celelalte comportamente umane interzise de legea penala, adică şi toate faptele prevăzute de legea penală, chiar dacă, în concret, nu întrunesc condiţiile instituite de lege pentru a fi calificate infracţiuni. Din această categorie fac parte toate faptele care - deşi incriminate de legea penală - din pricina unor situaţii ce înlătura, în concret, caracterul penal al faptei şi exclud răspunderea cu aplicarea unei sancţiuni penale, cum sunt faptele săvârşite în legitimă apărare, în stare de necesitate, din cauza unei constrângeri căruia făptuitorul nu i-a putut rezista etc, adică faptele săvârşite în situaţiile prevăzute în art.44-51 C.pen.

De asemenea, intră în această categorie şi toate faptele prevăzute de legea penală, dar care, în concret, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi care atrag - în temeiul art.181 C.pen. aplicarea numai a uneia din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art.92 C.pen.

Aşa fiind, ca ştiinţă, criminologia abordează, în mod complementar şi toate celelalte fapte prevăzute de legea penală săvârşite în realitate, chiar dacă acestora le lipseşte o trăsătură esenţială subiectivă (vinovăţia, în cazul faptelor comise în situaţiile prev. în art.44-51 C.pen.) sau obiectivă (în căzui faptelor săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 181 C.pen.), deoarece atare fapte vădesc comportamente socio-umane vremelnic aberante şi, drept urmare, nevoile apărării societăţii reclamă măsuri de apărare socială adecvate unor atare comortamente.

În adevăr, criminologia, într-o abordare pluridisciplinară, studiază cauzele şi condiţiile socio-umane ale unor atare comportamente umane aberante interzise de legea penală şi, totodată, propune modele de intervenţie preventivă şi curativă, după caz, cum sunt măsurile de siguranţă, măsurile educative şi de ocrotire speciale .

1.1.5. Criminologia, ca ştiinţă, analizează şi explică etiologia criminalităţii relevate sau aparente, în primul rând, şi se preocupă precumpănitor de elaborarea metodelor şi procedeelor de intervenţie preventivă şi de apărare socială contra criminalităţii relevate sau aparente, înţeleasă în sensul de criminalitate descoperită şi înregistrată în statistici de organele penale din sistemul judiciar.