Urmele în criminalistică

Introducere

Descoperirea urmelor presupune o cercetare sistematică şi amănunţită a locului săvârşirii infracţiunii, prin observarea nemijlocită sau cu ajutorul unor mijloace tehnice adecvate. Ea include în principal două activităţi distincte: căutarea urmelor şi relevarea urmelor.

Urmele digitale se caută cu multă atenţie pentru că sunt de dimensiuni mici, uneori reproducând doar fragmente ale desenelor papilare, care abia se pot observa. La căutarea urmelor este necesară o precauţie deosebită pentru a nu se lăsă propriile urme şi a nu se şterge, din neatenţie, cele care aparţin făptuitorului.

Se impune stabilirea locurilor de acces al autorului şi a drumului parcurs – iter criminis – de acesta în câmpul infracţiunii, atât în scopul de a se delimita locul unde pot fi găsite urmele lăsate, cât şi pentru ca ele să poată fi căutate şi descoperite organizat şi rapid.

Dacă este spartă o uşă, urmele trebuie căutate pe broască, pe mânerele uşii sau în imediata lor apropiere şi în orice alt loc prin care ar fi putut pătrunde făptuitorul. Când este spartă o fereastră, se caută cu atenţie deosebită bucăţile de geam spart, întrucât pe ele aproape întotdeauna rămân urmele digitale ale făptuitorului. Bucăţile de geam nu se găsesc întotdeauna pe pervaz, ci uneori sunt aruncate departe, rezemate de zid sau ascunse. De aceea, ele trebuie căutate şi examinate pentru a se stabili dacă provin de la fereastra în cauză şi dacă au urme digitale.

Pe sticlă şi pe porţelan, de obicei rămân urme digitale clare. Dacă infractorul a consumat băuturi spirtoase în câmpul infracţiunii, cercetările pot, de asemenea, să dea rezultate satisfăcătoare chiar în cazuri când infractorul a lucrat la început cu mâinile înmănuşate, pentru că, îmbătându-se, treptat, uită de precauţie şi-şi scoate mănuşile. Urmele digitale se caută pe sticla cu băutură alcoolică, pe vase, pahare sau căni de sticlă ori de porţelan, folosite de infractor pentru turnarea băuturii.

La instalaţiile electrice este necesar să se cerceteze întrerupătoarele, pereţii din jurul acestora şi becurile care au fost deşurubate parţial sau total de către făptuitor.

Se pot găsi urme digitale pe obiectele pe care făptuitorul le-a adus şi le-a lăsat ori uitat în câmpul infracţiunii sau în imediata lui apropiere, de exemplu, pe hârtia în care au fost ambalate uneltele pentru comiterea faptei, pe bateria veche a lanternei electrice, ce a fost schimbată la faţa locului şi aruncată etc .

În condiţii favorabile, urmele pot fi descoperite şi pe suprafeţe aspre, pe gulere de la îmbrăcăminte, pe rufăria scrobită, pe ţesături fine, pe manşete, ziare etc. La examinarea mobilei nu trebuie să se piardă din vedere locurile pe care făptuitorul le-a putut atinge prin scoaterea sertarelor, prin mutarea unui obiect etc.

Capitolul 1

Urmele in criminalística

1.1. Urma in criminalística

„Noţiunea de urmă cuprinde următoarele modificări care au loc în lumea materială prin acţiunea omului şi care prezintă interes pentru stabilirea unei fapte prevăzute de legea penală, a mijloacelor folosite la săvârşirea ei, a împrejurărulor în care s-a produs, precum şi pentru identificarea făptuitorului.” Numeroasele definiţii date noţiunii de urmă pe parcursul istoriei, se datorează scopului urmărit: emiterea unei definiţii exhausive sau a uneia care să se limiteze la cele mai importante şi mai des întâlnite urme: urmele de reproducere.

Ion Mircea defineşte noţiunea de urmă în sens larg, făcând abstracţie de particularităţi, ca fiind „orice modificare materială produsă la locul săvârşirii infracţiunii şi care poate fi utilă cercetării criminalistice”. Acelaşi autor consideră urma, în sens restrâns „o reproducere a construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţa sau în volumul obiectului cu care a venit în contact”. În sens restrâns, urma se formează prin realizarea unui contact nemijlocit între două obiecte, redând pe obiectul primitor, măcar parţial, caracteristicele suprafeţei de contact a obiectului creator (ex.: urme de mâini, instrumente de spargere, etc.).

În „Tratatul practic de criminalistică”, urma este considerată „orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de el şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea infracţională, modificări care, examinate individual sau în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei”.

„Prin urmă a infracţiunii se inţelege orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi modificare existând un raport de cauzalitate”. Urmele nu desemnează doar modificările survenite în mediu ca urmare a acţiunii făptuitorului şi a instrumentelor folosite de acesta, ci şi modificările intervenite asupra făptuitorului: leziuni, rupturi ale obiectelor de îmbrăcăminte, etc.