Adopția Internă

Introducere

Abordarea domeniului adopţiei trebuie să acorde consideraţia cuvenită tuturor implicaţiilor profunde trăite de copii, familii, profesionişti şi chiar de întreaga comunitate. Această viziune presupune o responsabilitate foarte mare, asumată atât de familiile care doresc să adopte, cât şi de specialiştii care intervin în diversele etape ale procedurii adopţiei deoarece adopţia, prin esenţa sa, schimbă destine şi vizează un grad deosebit de sensibilitate sufletească.

Prin prisma interesului superior al copilului, profesioniştii din adopţie trebuie

să acorde prioritate potrivirii dintre copilul adoptabil şi familia adoptatoare. Familia adoptatoare va evita astfel capcana de a se raporta la un „copil ideal” (cu toate consecinţele neplăcute care pot apărea) şi îşi va asuma tot ceea ce ţine de istoria de viaţă a „copilului real”, cu punctele lui sensibile, dar şi cu resursele sale. Tot în acest context, doresc să menţionez ca absolut necesară informarea copilului că este adoptat, de îndată ce capacitatea lui de înţelegere îi permite să afle ace . În caz contrar, se instaurează un climat de neîncredere, nefast pentru dezvoltarea copilui deoarece îi induce reale probleme legate de propria identitate.

O descriere pe scurt a familiilor care doresc să adopte implică disponibilitate, generozitate, acceptare şi deschidere către o altă fiinţă umană. Aşteptând o perioadă îndelungată să devină părinţi, dorinţa lor se cristalizează şi creşte afecţiunea cu care sunt capabile să înconjoare un copil. De multe ori o familie adoptatoare înţelege mai bine decât o familie biologică ce înseamnă dăruirea faţă de copil şi ar putea să împărtăşească experienţele sale în cadrul unei posibile „şcoli a părinţilor” unde părinţi biologici şi părinţi adoptivi ar trebui să fie sprijiniţi de către profesionişti în dezvoltarea abilităţilor parentale. Situaţii dificile, tensionate pot surveni în evoluţia unei familii adoptatoare, ca şi în a oricărei alte familii. O percepţie corectă a acestui fapt, fără exagerarea proporţiilor problemelor, încurajează abordarea deschisă a acestora pentru a se găsi soluţiile optime. Eliminarea prejudecăţilor este necesară pentru a combate atitudinile discriminatorii faţă de copilul adoptat şi faţă de adoptatori.

În prezent, adopţia în ţara noastră este reglementată de o legislaţie modernă, europeană, care pune accent pe respectarea şi garantarea drepturilor copiilor.

Prezenta lucrare abordează domeniul adopției interne, astfel că în primul capitol dezbate câteva elemente introductive cu privire la adopția din țara noastră, în capitolul al doilea vom dezbate pe larg procedura adopției interne și efectele acesteia, iar în final în cel de-al treilea capitol vom prezenta modalitățile de încetare a adopției.

Capitolul I. Aspecte introductive privind adopția

Adopția este unul dintre instrumentele esențiale de protecție a drepturilor copilului, în perspectiva asigurării unei familii pentru fiecare copil.

Spre deosebire de familia de plasament, familia care adoptă un copil devine familia copilului, acesta ne mai întorcându-se în familia biologică. Statutul copilului adoptat îi conferă acestuia nu numai siguranță, dar mai ales stabilitate și continuitate de viață și dezvoltare în noua familie.

În consecință, adopția nu reprezintă o modalitate de protecție temporară, alternativă ocrotirii rezidențiale, ci mai mult decât atât, înseamnă asigurarea unei familii permanente pentru copilul adoptat.

În România nu există o tradiție reală în ceea ce privește adopția copiilor, în sensul că numărul copiilor implicați în această formă de protecție a fost, în timp, mult mai mic decât numărul copiilor instituționalizați.