Competența Generală a Instanțelor Judecătorești și a Altor Organe cu Activitate Jurisdicțională

Introducere

Apărut ca o necesitate, pe o anumită treaptă a evoluţiei istorice, statul, care „nu-şi poate realiza funcţia sa socială decât prin intermendiul dreptului” are, pe lângă funcţia legislativă şi executivă, o funcţie jurisdicţională „ încredinţată unor organe proprii a căror misiune este de a soluţiona, prin hotărâri susceptibile de execuţiune silită, toate conflictele de drept şi toate problemele care-i sunt supuse de cei interesaţi”

Conflictele de natură civilă pot fi depăşite pe cale amiabilă, în cadrul aşa-ziselor modalităţi nejurisdicţionale, de soluţionare a diferendelor ce apar, şi „în care compromisul este conştientizat , formulat sau în care intervine o terţă persoană pentru a realiza concilierea” .

Pentru a-şi îndeplini un rol, procesul civil nu se poate desfăşura oricum, haotic. De aceea, în timp, au fost create şi perfecţionate instrumentele cu ajutorul cărora să se poată asigura, în sensul cel mai larg, apărarea.Ele au fost stocate în Coduri, sau în legi speciale şi, devenite procedură, constituie „ totalitatea formelor pe care cetăţenii trebuie să le urmeze, pentru a obţine dreptatea, iar tribunalele spre a o da” .

Termenul de procedură provine din latinescul procedure care înseamnă a avansa, a merge înainte.Putem vorbi de procedură civilă atunci când problema dedusă judecăţii este una civilă.

Noţiunea de „ judecată civilă „ este privită în sensul larg, aspect care rezultă din art.721 C.Proc.Civ., potrivit căruia dispoziţiile de procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţiile potrivnice.

Normele de competenţă oferă un răspuns la întrebarea „ cine judecă?”.

Aceste norme au ca obiect o delimitare a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti de atribuţiile recunoscute altor organe de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională( competnţa generală), precum şi o repartizare a pricinilor între instnţe de grad diferit ( competenţa materială), ori o repartizare între instanţele de acelaşi grad ( competenţa teritorială).

Sediul principal al normelor de competnţă este Cartea I a Codului de procedură civilă.

Normele de competenţă pot fi întâlnite şi în legi speciale, cum ar fi de exemplu:

- “Competenţa pentru a investi cambia cu formulă executorie, este judecătoria”- art. 61 alin.3 din Legea nr.58/ 1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului, nr. 11 / 1993, aprobată prin Legea nr. 83 / 1994;

- “ actul constitutive şi statutul casei de ajutor reciproc a salariaţilor se depun, împreună cu cererea pentru dobândirea personalităţii juridice, la judecătoria în a cărei rază teritorială acesta îşi are sediul” – art.2 alin.2 din Legea nr. 122 / 1996, privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora;

- Două sau mai mulote asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie.

Cererea de înscriere se soluţionează de tribunal în circumscripţia căruia, federaţia urmează să-şi aibă sediul-art.35 alin. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului 26 / 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată prin Legea 246 / 2005.