Drepturile omului în concepția ONU și UE

CAPITOLUL I

CONSIDERENTE PRIVIND ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA O. N. U.

Organizaţiile internaţionale guvernamentale sunt constituite de către state, ca subiecte principale de drept internaţional public, în scopul de a crea un cadru organizatoric care sã faciliteze cooperarea şi colaborarea statelor în anumite domenii ale relaţiilor internaţionale. Aceste organizaţii sunt în general forme permanente, instituţionalizate, ale cooperării dintre state în anumite domenii.

Definiţia de drept internaţional public a organizaţiei internaţionale guvernamentale este datã, până în prezent, de Convenţia internaţionalã asupra reprezentării statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal”, din 14 martie 1975, în care se apreciază cã prin organizaţie internaţionalã se înţelege “o asociaţie de state constituitã printr-un tratat, dotatã cu o constituţie şi organe comune şi având personalitate distinctã de cea a statelor membre”. Aceastã definiţie cuprinde elementele esenţiale pentru caracterizarea unei organizaţii internaţionale guvernamentale:

a) organizaţia internaţionalã guvernamentalã este o asociaţie liberã a statelor, constituitã pe baza unui tratat internaţional multilateral, fiind o formã de cooperare permanentã, instituţionalizatã, pentru realizarea unor scopuri comune în relaţiile internaţionale;

b) tratatul de constituire al organizaţiei exprimã acordul de voinţã al statelor fondatoare ale organizaţiei şi este, totodată, statutul pe baza căruia funcţionează organizaţia internaţionalã. Statutul organizaţiei fiind un tratat internaţional este guvernat de normele “dreptului tratatelor” din dreptul internaţional public. De asemenea, el trebuie sã fie în concordanţã cu normele imperative ale dreptului internaţional public pentru a fi legal;

c) organizaţia internaţionalã guvernamentalã poate avea o personalitate juridicã, atribuitã ei prin actul constitutiv, personalitate distinctã de cea a statelor membre. Statutele unor organizaţii internaţionale guvernamentale acordã anumite competenţe acestora necesare îndeplinirii funcţiilor lor. În temeiul acestor competenţe, organizaţia internaţionalã are o autonomie funcţionalã faţã de statele membre şi faţã de alte organizaţii internaţionale. Personalitatea juridicã a organizaţiei internaţionale este un element principal pentru caracterizarea unei astfel de organizaţii, ca subiect de drept internaţional public

Datoritã numărului mare de organizaţii internaţionale care existã în societatea internaţionalã şi a varietăţii lor, s-a impus necesitatea clasificării lor după anumite criterii.

După deschiderea lor spre statele comunităţii internaţionale şi cuprinderea acestora, organizaţiile internaţionale se împart în :

a) organizaţii internaţionale cu vocaţie universalã, care sunt deschise tuturor statelor indiferent de situarea lor geograficã : Societatea Naţiunilor, ONU, instituţiile specializate ale ONU;

b) organizaţiile regionale, care cuprind, în general, statele numai dintr-o anumitã regiune geograficã : Organizaţia Statelor Americane, Consiliul Europei, Organizaţia Uitaţii Africane.