Încetarea persoanei juridice

INTRODUCERE

În lucrarea de față mi-am propus să tratez o temă cu un spectru larg și o importanță deosebită atât în viața juridică, cât și în cadrul social, de zi cu zi.

Conceptul de persoană juridică, admis în prezent fără rezerve în doctrină și jurisprudență, este rezultatul unor transformări deosebite care s-au derulat pe o perioadă îndelungată. Profesorul Matei B. Cantacuzino sublinia că rolul pe care individul l-a jucat în decursul timpului și îl joacă pe scena vieții sociale a fost cucerit și este menținut prin „colaborare” cu alții, iar nu izolat, prin „sinteze de nevoi și de puteri, familiale, comunale, teritoriale, economice sau profesionale” .

Astfel, „persoana fizică și „persoana juridică sunt noțiuni juridice care nu exprimă neapărat o realitate naturală, ci o construcție creată de știința juridică, termeni care sunt relevanți din punct de vedere juridic.

Lucrarea de licență intitulată „Încetarea persoanei juridice” am structurat-o pe cinci capitole, după cum urmează:

- Capitolul I prezintă „Persoanele.Subiecte ale raportului juridic civil"

- Capitolul al II-lea prezintă aspecte generale cu privire la „Persoana juridică-Subiect de drept civil

- Capitolul al IlI-lea se referă la „Aspecte privind înființarea persoanei juridice

- Capitolul al IV-lea vorbește despre „Capacitatea civilă a persoanei juridice”, iar capitolul al V-lea are în vedere „Încetarea persoanei juridice”. Fiecărui capitol i se subordonează o serie de puncte și subpuncte, prezentate în Cuprins.

Lucrarea se încheie cu concluziile desprinse și cu prezentarea unui studiu de caz privind deschiderea unei proceduri de insolvență. Totodată, în finalul lucrării, am menționat bibliografia selectivă folosită la redactarea acesteia.

CAPITOLUL I

PERSOANELE - SUBIECTE ALE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

I.1. Considerații generale privind persoanele ca subiecte de drept civil

Definirea noțiunii de persoană în general a avut în vedere faptul că aceasta reprezintă- un individ al speciei umane, omul considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice ” .

Potrivit concepției clasice , dreptul în general nu studiază persoana omenească în toată integritatea ei iar știința dreptului nu se ocupă de persoane decât numai cu privire la reglementarea raporturilor reciproce infinit de variate ce se nasc între ele.

Unii autori au constatat că această concepție avea în vedere individul numai fragmentar în referire la: numele, domiciliul, actele de stare civilă, pe când astăzi dreptul civil studiază corpul uman, organele și țesuturile detașate de el și chiar durerea fizică sau psihică.

Explicația aceastei multiplicări a sferei de reglementare a ființei umane ca subiect de drept civil rezultă din caracterul dinamic al dreptului în general, în sensul de a-și fi extins sfera de reglementare și asupra domeniilor noi în care este implicată specia ca urmare a dezvoltării impetuoase a științei medicale și implicit a apariției de noi raporturi juridice civile, cum ar fi cele dintre donatorul de organe, țesuturi sau celule de la o persoană în viață ori de la o persoană decedată și beneficiarul acestora; cele privitooare la consecințele reproducerii umane asistate medical cu un terț donator (privind regimul filiației, consimțământul, contestarea filiației, răspunderea tatălui, confidențialitatea informațiilor, raporturile dintre tată și copii etc.).

Din punct de vedere al originii, termenul de persoană derivă din latinescul persona care la romani însemna masca pe care o purtau actorii antici pe scenă sugerând personajul pe care-l interpretau. Având ca punct de plecare această semnificație a noțiunii s-a ajuns la concluzia ca persoana exprimă de fapt un rol de actor, al omului, pe scena vieții juridice, sau că subiectul de drept este masca juridică a persoanei. Din acest cuvânt „derivă termenul de personalitate care îi permite fiecărui om să participe deplin la demnitatea umană și să acceadă prin puterea spiritului său la cunoașterea științifică a naturii; personalitatea este cea care permite reunirea corpului și a spiritului”