Mandatul cu Reprezentare

Capitolul I

-Introducere-

1.Noțiuni introductive

Dreptul este indisolubil legat de evoluția generală a societății, de particularitățile societății in diferitele sale trepte de dezvoltare istorică. Romanii credeau in veșnicia dreptului. Acolo unde este societate există si drept (Ubi societas ibi jus).

Dreptul nu e numai stiință, in egală măsură e tehnică și artă. Ca ansamblu de norme care organizează viața în comun, dreptul este o tehnică a conviețuirii umane, destinată să apere societatea de excese. El îmbină necesitatea și libertatea. Necesitatea, ca un domeniu specific dreptului, rezultă chiar din scopurile generale ale vieții sociale, scopuri prefigurate în ansamblul normelor legale.Așadar dreptul este principiul de direcție, de coeziune socială, el dă societății caracterul de definit, de coerență.

Temelia dreptului o constituie dreptul civil care ar putea fi definit ca fiind „acea ramură a dreptului unitar român care reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale ce contituie obiectul de reglementare juridică,între pesoanele fizice si pesoanele juridice aflate pe poziție de egalitate juridică”.

S-ar putea afirma că întreaga viață a omului, de la naștere ori în legătură cu acest moment, si până la moarte este reglementată în aspectele sale esențiale de normele dreptului civil. Instituţiile juridice aparţinătoare acestei ramuri a dreptului contribuie într-o măsură importantă la reglementarea vieţii persoanei juridice, de la înfiinţare şi până la încetarea ei.

Orice fapt, eveniment sau act material care are un efect juridic, adică naște , transmite sau stinge un drept poartă denumirea de fapt juridic.Dacă printre faptele juridice, unele sunt făcute de o persoană cu scopul expres de a produce efecte juridice , acestea se numesc acte juridice.

În literatura juridică și în practica judiciară s-au cristalizat noțiunile astfel: actele juridice sunt acțiunile omenești săvârșite cu intenția de a produce efecte juridice, iar faptele juridice sunt acțiunile omenești săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice, care însă se produc în temeiul legii, la care se adaugă și evenimentele (deci faptele juridice în sens restrâns). Actele juridice joacă un rol desăvârșit in viața juridică și, importanța lor in studiul Dreptului, o întrece cu mult pe cea a simplelor fapte juridice.

Actele juridice se pot clasifica din mai multe puncte de vedere , în diferite categorii:

1.acte juridice cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;

2.acte juridice între vii și pentru cauză de moarte;

3.acte juridice unilaterale si bilaterale;etc.

Actele juridice bilaterale se mai întâlnesc în doctrină sub denumirea de convenții, cuvânt care indică tocmai bilaritatea voințelor , acordul și concursul mai multor voințe, principalele convenții fiind contractele.

Izvor de obligații civile, contractul asigură haina juridică celor mai variate legături dintre oameni, constituind în același timp “laboratorul” teoriei generale a obligațiilor civile. El mijlocește cele mai variate legături între oameni, de la cele mai simple care prin valoarea lor economică par neînsemnate (procurarea de cărți, ziare, reviste, bilete de autobuz, tren etc.), până la cele mai complexe (ținând de domeniul planificării și realizării unui stat de drept.

Conform articolului 1166 din noul Cod civil, “Contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic”. Raporturile juridice civile născute din contract sunt raporturi sociale cu caracter ideologic și volițional, deosebindu-se de celelalte categorii de raporturi juridice prin caracterul lor dublu volițional și mai ales prin faptul că asigură egalitatea părților între care se leagă.

La origine, contractul ne apare în cadrul dreptului roman ca o convenție îmbrăcată în forme solemne, prevăzute de lege și făcute în conformitate cu legea, simpla manifestare de voință fiind lipsită de valoare juridică.Odată cu dezvoltarea accelerată a economiei de schimb principiul formalismului devine o piedică în calea producției și circulației mărfurilor, astfel că , la sfâșitul republicii, conceptul de contract ajunge la treapta elaborării sale perfecte,configurându-se ca o convenție care naște ,modifică sau stinge raporturi juridice.). Contractul are un puternic rol educativ în viaţa societăţii noastre; el introduce în relaţiile dintre oameni simţul răspunderii pentru îndatoririle ce le revin şi promovează relaţii de colaborare, educă oamenii în sensul disciplinei contractuale.

Încheierea contractelor este guvernată de principiul libertăţii contractuale, deoarece orice contract este creaţia unei voinţe umane.

Sub aspectul formei încheierii contractului, libertatea contractuală se exprimă prin ceea ce se numeşte consensualism; contractul se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor. Contractul reprezintă principalul izvor de obligaţii. Dacă o convenţie este legal făcută, ea are "putere de lege" între părţi.

Categoria juridică pe care o cuprindem sub denumirea de contract are o sferă foarte bogată . Ea inglobează o varietate deosebită de specii de contracte. În imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai importante, a căror clasificare se poate face după mai multe criterii precum: continutul, modul de formare, scopul urmărit de catre părți, modul de executare, reglementarea legală,etc.Cel mai adesea, calificarea contractului ca făcâand parte dintr-o anumită categorie,face ca acel contract să producă anumite consecințe juridice,distinct de cele pe care le produce contractele apartinând altor categorii.Astfel contractele pot fi: consensuale (simplul accord de voință fiind suficient pentru încheierea valabilă a acestuia), solemne (acordul de voință trebuie exprimat intr-o anumită formă prevăzută de lege pentru a lua naștere), reale (care presupune pe lângă acordul de vonița și remiterea material a lucrului), unilateral, bilateral, cu titlu gratuit, cu titlu oneros.