Nedemnitatea Succesorală

INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

Rolul pe care dreptul succesoral este chemat să-l joace în viaţa juridică română reclamă o bună cunoaştere a sa de către toţi juriştii. Iată de ce, am abordat în prezenta lucrare tematica moştenirii legale. Ea este concepută ca o abordare comparativă a vastei problematici a devoluţiunii succesorale legale, abordată pe baza tradiţiei doctrinei şi jurisprudenţei dreptului succesoral din ţara noastră în paralel cu reglementarea anumitor aspecte ale acestei ramuri a dreptului în viziunea noului Cod civil.

Noţiunea de succesiune este susceptibila de mai multe înţelesuri. Într-o primă accepţiune, mai largă, prin succesiune se înţelege orice transmisiune de drepturi (universală, cu titlu universal sau cu titlu particular) de la o persoană la alta, fie prin acte între vii, fie prin acte pentru cauza de moarte. Într-o altă accepţiune, restrânsă, prin succesiune sau moştenire se înţelege transmisiunea întregului patrimoniului, a unei fracţiuni din acesta ori a unor bunuri sau valori determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice în viaţă, către una sau mai multe persoane juridice în fiinţa sau către stat, în baza unor norme de drept prestabilite.

Lucrarea de faţă îşi propune abordarea condiţiei negative cerute în cazul moştenirii legale, și anume aceea ca moştenitorul să nu fie nedemn.

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea, cu efect retroactiv, a unui moştenitor legal - şi a descendenţilor acestuia care ar fi venit la moştenire prin reprezentare - care s-a făcut vinovat faţă de „de cujus” sau faţă de memoria acestuia printr-o fapta gravă, din dreptul de a-l moşteni, inclusiv din dreptul la rezerva succesorala, în cazul în care este moştenitor rezervatar.

Ca natura juridică, nedemnitatea succesorala este o sancţiune civilă aplicabilă nedemnului culpabil, întemeiată pe motive de moralitate publică. Pentru a fi nedemn, moştenitorul în cauză trebuie să fi acţionat cu discernământ, întrucât, în lipsa discernământului, nu se poate vorbi de vinovăţie.

Articolul 655 din Codul civil enumeră trei cazuri de nedemnitate succesorală, şi anume: atentatul la viaţa celui care lasa moştenirea - este nedemn de a succede şi, prin urmare, este exclus de la succesiune, „condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct" (art. 655 pct. 1 Cod civil); acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasa moştenirea, nedenuntarea omorului a cărui victimă a căzut de cujus - conform art. 655, pct. 3, Cod civil, este nedemn de a succede „moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei".

Atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru aceste cazuri, nedemnitatea succesorală operează de drept, în virtutea legii, fără să fie necesară o hotărâre judecătorească prin care instanţă să pronunţe nedemnitatea. Nedemnitatea poate fi invocata împotriva nedemnului cât timp acesta se afla în viaţă, iar după moartea lui, împotriva moştenitorilor acestuia, care au primit în tot sau în parte patrimoniul nedemnului.

Principalul efect al nedemnității succesorale este înlăturarea nedemnului de la moştenire, nedemnul fiind considerat total străin de moştenire, titlul său de moştenitor desfiinţându-se retroactiv din momentul deschiderii succesiunii, ca şi cum n-ar fi avut niciodată chemare la moştenirea lui „de cujus” faţă de care s-a făcut vinovat.

Efectele nedemnității succesorale sunt relative, în sensul că nedemnul nu este înlăturat de la orice moştenire, ci numai de la aceea lăsată de cel faţă de care s-a dovedit a fi nedemn.

CAPITOLUL I.

Noţiuni generale privind moştenirea legală

1.1. Noţiunea de moştenire legală

În conformitate cu articolul 650 din Codul civil, moştenirea este legală atunci când transmisiunea din cauză de moarte are loc în temeiul legii. Ea intervine doar în cazul în care persoana care a decedat nu a dispus, prin testament ori prin instituţiuni contractuale de bunurile sale în favoarea uneia sau a mai multor persoane. În literatura de specialitate românească moştenirea legală se mai numeşte şi moştenire „ab intestat” (moştenire fără testament).

Moştenirea legală mai operează şi atunci când manifestarea de voinţă, sub forma testamentului, deşi ea există, nu îşi produce efectele, în total sau în parte . Astfel, atunci când cel care a decedat a lăsat testament, dar acesta nu cuprinde dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral sau, deşi conţine astfel de clauze, ele sunt nule şi ca urmare, nu vor produce efecte. În cazul în care prin testament, testatorul înlătură de la moştenire una sau mai multe persoane, iar cel înlăturat este moştenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moştenitor legal, împotriva voinţei testatorului, tot aşa cum ceilalţi moştenitori – care beneficiază de exheredare vor culege moştenirea în temeiul legii, deci ca moştenitori legali.

Cu alte cuvinte, moştenirea este legală fiindcă patrimoniul defunctului se transmite la persoanele care sunt determinate de lege, moştenitorii justificând această calitate potrivit cu ordinea, gradul şi cotele pe care le determină textele legale corespunzătoare.