Participantii la Procesul Civil

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Participantii la Procesul Civil.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 89 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Melinda Sasz

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

INTRODUCERE

În literatura juridică s-a arătat că în statul de drept justiţia poate fi privită sub două aspecte: ca sistem al organelor judecătoreşti şi activitate desfăşurată de aceste organe.

Actele normative de drept material recunosc persoanelor fizice şi juridice drepturi civile (se au în vedere nu numai drepturile recunoscute prin legislaţia civilă, dar şi cele care intră în conţinutul raporturilor de dreptul muncii, familiei, de drept comercial etc.) în scopul satisfacerii intereselor materiale şi de altă natură în acord cu interesul public, potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială.

În mod obişnuit asemenea drepturi sunt valorificate de titularii lor potrivit legii şi sunt respectate de celelalte persoane care au obligaţia de a nu face nimic care să stânjenească exercitarea lor normală. În situaţia în care drepturile nu sunt respectate sau sunt contestate, legea a organizat modul de apărare şi valorificare a acestora pentru a fi soluţionate conflictele ce apar, de instituţii juridice specializate şi nu de către cei aflaţi în cauză, prin intermediul unui proces civil.

Procesul civil este activitatea desfăşurată de: instanţă, părţi, organul de executare şi alte organe sau persoane care participă la înfăptuirea justiţiei în pricinile civile, precum şi raporturile dintre aceşti participanţi, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor ori intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârii judecătoreşti sau a altor titluri executorii conform procedurii stabilite de lege.

În cadrul înfăptuirii justiţiei, procesul civil este deci activitatea pe care o desfăşoară organele de stat competente, cu participarea părţilor interesate, în vederea rezolvării conflictelor ce se ivesc în circuitul civil.

Procesul civil serveşte ca formă specială a constrângerii de stat pentru valorificarea în concret a dreptului subiectiv încălcat şi prin aceasta, la restabilirea ordinii de drept tulburate.

Prezenta lucrare de licență este structurată în trei capitole. În primul capitol denumit ”Instanța de judecată” sunt dezvoltate rolul judecătorului în procesul civil și compunerea și constituirea instanței. În al doilea capitol denumit ”Participarea procurorului la procesul civil” sunt precizate poziţia procesuală a procurorului în procesul civil și formele participării procurorului la procesul civil, iar în al treilea capitol ”Părțile în procesul civil”se precizează drepturile şi îndatoririle părţilor, abuzul de drept procedural, coparticiparea procesuală, participarea terţilor la judecată și reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil.

Pentru a întregi această lucrare de licență sunt introduse spețe culese din culegerile de decizii ale ICCJ ori din alte culegeri și din revistele de specialitate.

CAPITOLUL I. INSTANŢA DE JUDECATĂ

1.1. ROLUL JUDECĂTORULUI ÎN PROCESUL CIVIL

1.1.1. Aspectele sub care se manifestă rolul activ al judecătorului

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a judecătorului, un sistem optim ar trebui să tină cont de faptul că, pe de o parte, prin procesul civil se urmăreşte, de regulă, protecţia judiciară a unor interese private, ceea ce impune un rol impor¬tant al părţilor nu numai în declanşarea procesului, ci şi în desfăşurarea acestuia, iar, pe de alta parte, asigurarea unui echilibru procesual presupune posibilitatea judecatorului de a influenţa cursul procesului, însă numai în anumite cazuri şi condiţii, care să fie stabilite expres de lege. Asadar, problema nu este aceea de a opta pentru unul dintre cele două sisteme diametral opuse (procedura acuzatorială şi procedura inchizitorială), ci de a opta între un sistem în care predomină elementele de tip acuzatorial şi un sistem în care predomină elementele de tip inchizitorial.

Principalele aspecte sub care se manifestă rolul activ al judecătorului, în sistemul procesual civil român, se desprind din dispoziţiile înscrise în art. 129 alin. (2)-(5) C. proc. civ., potrivit cărora, ”judecătorul, în tot cursul procesului, conduce desfăşurarea acestuia, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi are puterea de a fixa termenele şi de a ordona măsurile necesare judecării cererii. De asemenea, el are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil. În cazul în care părţile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatarii prevăzuţi la art. 68 alin. (5), judecătorul le va da îndrumari cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin în proces. Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invoca în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecatorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare. Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Se observă ca un prim aspect al rolului activ al judecătorului, care este şi cel mai important, constă în dreptul şi obligaţia instanţei de judecată de a ordona dovezile pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi şi uneori chiar împotriva susţinerilor comune ale părţilor. De exemplu, instanţa nu este legată de faptele necontestate, adică de acelea asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord, ci are dreptul să se îndoiască de realitatea acestor fapte, cerând părţilor să propună probe sau ordonându-le din oficiu, în vederea dovedirii faptelor respective; marturisirea unei părţi nu impune judecătorului, în mod automat, o anumită soluţie, indiferent de convingerea sa intimă, ci ea poate fi înlăturată motivat, daca nu corespunde adevaratelor raporturi de drept substanţial dintre părţile în litigiu, putându-se pronunţa o soluţie potrivnică mărturisirii, în temeiul altor probe existente la dosar sau care urmează a se administra etc. De asemenea, art. 138 C. proc. civ., dupa ce prevede că partea care nu a propus probele prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinare sau, cel mai târziu, la prima zi de înfăţişare este decazută din dreptul de a mai propune probe, indică trei cazuri în care instanţa poate încuviinţa probe chiar dacă nu au fost propuse în termenul şi în condiţiile arătate, iar printre aceste trei cazuri figurează şi acela “când dovada nu a fost cerută din pricina neştiinţei sau lipsei de pregatire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Participantii la Procesul Civil.doc