Particularități ale asigurărilor facultative

NECESITATEA, TRĂSĂTURILE, EVOLUŢIA ŞI IMPORTANŢA ASIGURĂRILOR ÎN VIAŢA ECONOMICO-SOCIALĂ

NECESITATEA ASIGURĂRILOR

Producţia de bunuri materiale reprezintă condiţia existenţei şi dezvoltării societăţii omeneşti. Fiind un proces permanent şi neîntrerupt, producţia de bunuri determină raporturi de intercondiţionare între om şi natură prin intermediul cărora, anumite obiecte sunt desprinse din mediul lor natural şi sunt prelucrate şi adaptate nevoilor vieţii oamenilor.

De-a lungul timpului, omul a reuşit să cunoască natura, să descopere legile care o guvernează, însă, pe măsura dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, activitatea sa economocă, existenţa sa ca persoană, continuă să fie ameninţată de o multitudine de fenomene. Astfel de evenimente pot provoca pagube importante oamenilor, societaţii în general şi ca urmare, aceştia trebuie să le cunoască pentru a se putea proteja împotriva lor.

Forţele naturii pot declanşa calamităţi cu efecte grave asupra societăţii omeneşti cum ar fi: seceta, ploile torenţiale, îngheţul, inundaţiile, cutremurele de pământ, trăsnetul, incendiile, etc. Multe cauze naturale pot genera decese, boli şi îmbătrânirea oamenilor, pot afecta evoluţia plantelor sau animalelor.

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii determină creşterea producţiei, uşurarea muncii şi progresul social, însă uneori poate genera accidente care să afecteze mijloacele de protecţie, bunurile de consum sau viaţa oamenilor.

Omul, prin modul necorespunzător în care îşi îndeplineşte atribuţiile ce-i revin în activitatea economică sau prin comportamentul necorespunzător în societate, poate provoca pierderi importante semenilor săi (nepriceperea în folosirea tehnicii, săvârşirea unor delicte, etc.) .

Unii factori social-economici pot de asemenea să genereze pagube. Se au în vedere aici crizele economice, inflaţia, şomajul, conjunctura economică nejavorabilă, etc.

Aceste cauze generatoare de pagube pot fi grupate în doua categorii:

- independente de voinţa omului, având caracter obiectiv, în această categorie incluzându-se forţele distructive ale naturii care nu pot fi controlate şi evitate de om (furtună, grindină, cutremure, secetă, etc.) ;

legate de comportamentul omului, având caracter subiectiv, din această categorie făcând parte acele comportamente care pot genera accidente cu efecte grave umane şi materiale (imprudenţă, neatenţie, etc.) .

În practica internaţională a asigurărilor, unele dintre evenimentele care provoacă pagube materiale sau afectează viaţa şi integritatea corporală a oamenilor, sunt denumite generic “catastrofe naturale”, în timp ce altele sunt considerate “catastrofe tehnice”.

În categoria catastrofelor naturale se include: inundaţiile, furtunile, seismele, seceta şi incendiile provocate de temperaturi caniculare şi care transormă vegetaţia forestieră în serum, frigul şi îngheţul, alte catastrofe naturale. Mărimea pagubelor provocate de catastrofele naturale depinde de puterea de distrugere a forţelor naturii, de acţiunea factorului uman, ca şi de elementele aleatorii.

În categoria catastrofelor tehnice sunt incluse sinistrele care au o legătură nemijlocită cu activitatea omului. Este vorba de incendii şi explozii, accidente de aviaţie, accidente maritime, lacustre şi fluviale, accidente rutiere şi feroviare, accidente produse în mine şi cariere, prăbuşiri de clădiri şi lucrări de artă, etc.

Daunele produse de catastrofele naturale ori de cele tehnice se mai grupează în funcţie de mărimea acestora în: mici, mijlocii şi mari. Se mai face distincţie între daunele totale înregistrate în urma unei catastrofe şi cele protejate prin măsuri speciale. (5. p. 23)

În concluzie, pericolele la care sunt supuşi oamenii şi bunurile sunt multiple şi variate. De-a lungul anilor, oamenii, însă, nu au stat pasivi în faţa vitregiei naturii, ei au căutat să se apere împotriva catastrofelor naturale şi a accidentelor de tot felul, să le prevadă, să le prevină sau să le micşoreze efectele devastatoare, ori de câte ori acest lucru a fost posibil. Alături de aceste măsuri luate de oameni, ideea de asigurare a bunurilor, persoanelor şi a răspunderii civile la diferite societăţi de asigurari şi reasigurarea a fost salvatoare pentru omenire. Activitatea de asigurare apare în societate ca un proces economico-social necesar şi abiectiv care vizează în principal asigurarea continuităţii procesului de producţie. (20. p. 48)

NOŢIUNEA DE ASIGURARE

DEFINIŢIA CONCEPTULUI DE ASIGURARE

De-a lungul timpului, viaţa şi bunurile oamenilor au fost ameninţate de nenumărate pericole. Existenţa diferitelor generatoare de pagube potenţiale la care erau expuse activităţile sau însăşi persoana lor. Asemenea mijloace au la bază prevenirea, asistenţa şi prevederea.

Prevenirea constituie cel mai bun mijloc de protecţie, dar nu este întotdeauna posibilă, mai ales dacă riscurile sunt generate de forţele dezlănţuite ale naturii.

Asistenţa reprezintă o acţiune ce vizează repararea daunelor. Ea este incertă şi nu întotdeauna suficientă, neputănd repara decât parţial şi momentan pagubele suferite.

Prevederea implică constituirea anticipată a unor resurse pentru nevoi viitoare. Cea mai reuşită şi mai eficientă formă a prevederii este asigurare. (15. p. 11)

De-a lungul timpului în literatura de specialitate, s-au conturat multiple păreri în legătură cu noţiunea de asigurare.

Florian Bercea este de părere că asigurarea acţionează în strănsa legătură cu existenţa în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei. Existenţa riscurilor comune determină la rândul ei formarea comunităţii de risc, compusă din persoane fizice şi juridice, care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituţii specializate în vederea constituirii fondului de asigurare. (21. p. 22)