Protecția Minorităților în Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Pentru o mai bună inţelegere a acestui concept, este necesară mai întâi cunoasterea semnificaţiei filozofice. După cum preciza juristul român Paul Negulescu ‚juristul nu trebuie să se ocupe numai de realităţile fizice căci lumea juridică nu este lumea fizică. Omul îsi crează continu abstracţiuni, bazandu-se mereu pe realităţi concrete’

În cea mai mare parte, dreptul ţine cont de realitatea in care se aplică, fiind necesară informaţia de actualitate dar şi cooperarea cu celelalte domenii de activitate. Problematica drepturilor omului este o chestiune specifică secolului XX, ea nu este totuşi nouă în istoria umanităţii.

Ideea de ,,drepturi ale omului’’ îşi are rădăcinile încă din cele mai vechi timpuri , cum ar fi anul 300 î.Hr. în filozofia greco-romană de Zenon. Aceasta contura ideea că fiecare individ este îndreptăţit să pretindă recunoaşterea propriei sale demnităţi şi respectarea lui ca persoană.

În ceea ce priveşte expresia garantării libertăţilor, primul document relevant il constituie Magna Carta Libertatum din 1215, prin care nobilimea engleză a reuşit să impună respectarea privilegilor ei de către rege. A fost urmat de documente ca: ,,Petition of Right’’, ,,Haleas Corpus Acte’’, ,,Bill of Rights’’şi Declaraţia de independenţă a S.U.A. de la 4 iunie 1776. Toate aceste documente se bazau pe concepţiile filozofice privind libertatea persoanei şi libertatea politică a filozofilor moderni.

Gânditorii din Grecia antică, au fost, într-un anumit mod, pionierii dreptului natural de mai tarziu’ , susţinând prin diferite lucrări,într-o oarecare măsură, că oamenii sunt egali în drepturi, indiferent de statutul pe care îl au, fie sclavi, fie stăpani.

Aristotel afirma că ‚numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc întru nimic’

O importantă contribuţie în promovarea drepturilor omului a avut şi revoluţia franceză din 1789, ducand la apariţia Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

CAPITOLUL I

PROTECŢIA MINORITĂŢILOR – PARTE COMPONENTĂ A DREPTURILOR OMULUI

1.1. Documente de referinţă

Cele mai importante documente cu privire la drepturile omului au apărut din iniţiativa naţiunilor pentru protecţia drepturilor omului: Magna Charta, The, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia privind prevenirea şi pedepsirea genocidului, Carta Naţiunilor Unite, Declaraţia Naţiunilor Unite. Drepturile omului sunt drepturile proprii tuturor oamenilor, care îi protejează pe aceştia de eventualele abuzuri ale statutului şi care sunt etern valabile, neputând fi limitate de nici un stat’ .

Ca obiect de studiu al drepturilor omului se află omul, demnitatea umană, drepturile şi libertăţile sale în faţa justiţiei, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi asociere, libertatea circulaţiei, libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă, inviolabilitatea domiciliului, garantarea proprietăţii şi a dreptului de moştenire, dreptul la azil, dreptul de a fi judecat inainte de a fi arestat. Pe plan internaţional s-a stabilit că drepturile omului sunt: inalienabil(nimeni nu le poate pierde, cu excepţia cazurilor în care aceste drepturi sunt restricţionate sau suspendate), indivizibile, interdependnte şi interrelaţionate (nu pot fi abordate izolat unele de altele), universale (se aplica egal, indiferent de sex, religie, rasă, culoare, limbă sau oricare criteriu de discriminare).

În literatura de specialitate sunt specificate în evoluţia drepturilor omului trei ‚generaţii’ :

Prima generaţie de drepturi a cuprins drepturile civile şi politice: dreptul la viaţă, dreptul la asociere, dreptul la judecată dreaptă, libertatea de experesie, dreptul de participare la viaţa politică a societăţii. A doua generaţie de drepturi a cuprins drepturi sociale, economice şi culturale: dreptul la o viaţă decentă, reptul la muncă, dreptul la sănatate şi educaţie, dreptul de a se asocia într-un sindicat. A treia generaţie de drepturi a cuprins drepturi dintr-o generaţie nouă şi anume drepturi colective ale persoanei sau societăţii, ca urmare a necesităţii dezvoltării unui mediu sănătos prin pace şi cooperare, este dominată de dreptul la dezvoltare, dreptul la viaţă, dreptul la un mediu înconjurător sănătos de viaţă, dreptul de a beneficia de patrimoniu comun al umanităţii.