Protecția răniților, bolnavilor și naufragiaților, în caz de conflict armat

MOTO:

„Umanitatea ar fi fericita pentru mult timp daca oamenii si-ar pune intregul lor geniu nu in slujba repararii greselilor pe care le fac, ci in aceea a faptului de a nu le comite ”

G.B. SHAW

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CONFLICTELE ARMATE SI ASISTENTA UMANITARA ACORDATA VICTIMELOR CONFLICTELOR ARMATE.

SECTIUNEA I

De la „razboaiele clasice” la conflictele internationale

In forma sa clasica, razboiul apare odata cu aparitia statelor. Privit sub aspect formal – juridic, „fenomenul sociologic razboi este, intre altele, limitat in spatiu si timp si supus regulilor juridice speciale; acestea variaza esentialmente dupa loc si epoca.”

Intr-adevar, primele reguli juridice ale razboiului dateaza din vremuri indepartate, ele fiind o reflectare a relatiilor de productie din epocile respective si a uzantelor locale. In epoca moderna razboiul a fost guvernat de regulile inscrise in Conventiile de la Haga (1899 si 1907) si Geneva (1864, 1906, 1929), primele reglementand raporturile dintre beligeranti si combatanti, iar ultimele regimul persoanelor care au suferit consecintele ostilitatilor.

In sistemul conventiilor sus-amintite, razboiul apre ca fiind „situatia legala in care doua sau mai multe state sunt autorizate sa decida conflictul lor prin folosirea fortei armate, sau ca fiind o sangeroasa lupta armata intre grupuri organizate”.

Dreptul international umanitar are numeroase componente, el intrand initial in limbajul de specialitate sub denumirea de „drept al razboiului”, sub forma de doua acceptiuni:

- jus ad bellum – termen ce reprezinta totalitatea regulilor ce se refera la conditiile in care un stat putea sa recurga la folosirea fortei armate si

- jus in bello – termen ce reprezinta totalitatea normelor aplicabile intre partile aflate in conflictul armat.

Fiind o institutie legala a dreptului international si prerogativa a suveranitatii de stat de a-l declansa, razboiul avea, in acceptia sa clasica, un caracter simetric, intrucat el opunea entitatii suverane, asemanatoare sub raport socio-politic si juridic, statele, excluzand din campul sau conceptual si normativ luptele duse de popoare pentru cucerirea independentei nationale care erau denumite, dupa caz, „expeditii” contra popoarelor necivilizate, a triburilor sau chiar a raufacatorilor.

Intregind imaginea conceptului clasic al razboiului, s-ar putea aprecia ca el a avut, atat ca stare de fapt, cat si sub raport juridic, un caracter european : de la inceputuri si pana la mijlocul secolului al XX-lea, Europa a fost principalul teatru de razboi.

„Dupa formarea marilor state ale Europei – scria A.F.Frangulis – omenirea a trait mai mult ca oricand in razboi.”

Ca procedura, in sistemul Coventiilor de la Haga, schema razboiului era urmatoarea: el incepea printr-o declaratie de razboi sau prin dezlantuirea efectiva a ostilitatilor; intre beligeranti intervenea starea de razboi. Pe plan intern, tara trecea pe picior de razboi; legislatia din timp de pace era inlocuita cu legislatia din timp de razboi, care prevedea o serie de restrictii si indatoriri, intra in vigoare dreptul razboiului; se rupeau relatiile diplomatice, se suspendau relatiile pasnice – acordurile si tratatele bilaterale si majoritatea celor internationale – cetatenii inamici erau lasati sa paraseasca tara sau erau internati, ori li se impuneau o serie de restrictii mult mai mari decat cetatenilor proprii, erau autorizate actele de ostilitate. Razboiul producea efecte si fata de neutri, care aveau datoria de a pastra o stricta impartialitate fata de beligeranti si de a se abtine de la orice amestec in actiunile de razboi ale beligerantilor, inclusiv de a nu face comert cu marfuri care ar intari potentialul militar al uneia dintre parti.

Conceptul clasic de razboi, inclusiv dreptul de a-l reglementa, nu oglindesc decat starea de fapt de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si al perioadei decolonizarii. Ori, revolutia tehnico-stiintifica a adus elemente noi in tehnica razboaielor, cu profunde implicatii si pe plan juridic.

Violenta, ca mijloc de solutionare a divergentelor dintre state, este prezenta in atmosfera factorilor politici ai lumii contemporane. Dar, un element nou, totusi, a intervenit: violenta nu mai poarta denumirea de razboi, din cauza CARTEI O.N.U care a ilegalizat aceasta institutie, ci de conflict armat.