Testamentul

Dreptul persoanei de a dispune prin testament de mostenirea sa, în conformitate cu prevederile legale, îsi are temeiul în existenta dreptului de proprietate . Acest drept a fost recunoscut înca din antichitate .

În dreptul roman, testamentul avea o mare importanta , principiile sale fiind preluate în dreptul modern .

Persoana fizica, în temeiul dreptului de dispozitie, are posibilitatea de a dispune de soarta bunurilor sale nu numai prin acte juridice între vii, dar si printr-un act de ultima vointa pentru timpul când nu va mai fi în viata, înlaturând în acest fel, aplicabilitatea normelor juridice care reglementeaza devolutiunea succesorala legala pentru ipoteza în care persoana a încetat din viata fara a fi lasat un testament valabil ( ab intestat ) .

În cazul transmisiunii testamentare determinarea persoanelor chemate la mostenire precum si întinderea drepturilor si obligatiilor ce se cuvin acestora din mostenire este opera de ultima vointa a celui ce o lasa, însa în limitele si conditiile prevazute de lege .

Codul civil - art.800, dispune ca : “ Nimeni nu va putea dispune de avutul sau cu titlu gratuit, decât în formele prescrise de lege pentru donatiuni între vii sau prin testament “. Din acest text de lege rezulta ca forma juridica prin care se dispune pentru cauza de moarte este testamentul .

Sectiunea a - II- a

DEFINITIA SI CUPRINSUL TESTAMENTULUI

Codul civil român - art.802 - defineste testamentul astfel : “ Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetarii sale din viata, de tot sau o parte din avutul sau”.

Actele prin care defunctul dispune de bunurile sale dupa încetarea sa din viata sunt legatele .

Aceste legate pot fi universale, cu titlu universal sau cu titlu particular . Dar dupa cum cu deplin temei s-a remarcat în literatura de specialitate, notiunea de testament nu trebuie confundata cu notiunea de legat , asa cum pare sa o fi facut legiuitorul .

Pe lânga legate, testamentul mai cuprinde si alte manifestari de ultima vointa ale defunctului : sarcini impuse legatarilor si care absorb în tot sau în parte, emolumentul liberalitatii testamentare ( art.830 si 930 C.Civ. ) ; exheredari, adica îndepartari de la mostenire a unor mostenitori legali nerezervatari ( art.802 si 841 C.Civ. ) ; desemnarea unui executor testamentar, adica a unei persoane împuternicite sa aduca la îndeplinire ultima vointa a defunctului ( art.910 C.Civ. ) ; revocarea dispozitiilor dintr-un testament anterior ; retractarea revocarii dispozitiilor unui testament anterior ; un partaj de ascendent ( art.795 C.Civ. ) ; recunoasterea unui copil din afara casatoriei ( art.57 C.Fam. ) ; dispozitiile cu privire la îngroparea si funeraliile defunctului .

Este, deci, evident ca testamentul poate cuprinde pe lânga legate si alte acte de ultima vointa ale defunctului, însa nu este obligatoriu ca testamentul sa cuprinda legate, fiind posibil sa cuprinda doar alte manifestari de vointa ale defunctului .