Cambia

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Cambia.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 9 fisiere doc de 120 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lector drd Tuleasca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domenii: Drept Comercial, Contabilitate

Cuprins

1. Noţiunea şi caracterele cambiei.3
1.1 Definirea cambiei, subiecte, mecanism şi forme.3
1.2 Trăsăturile cambiei.5
1.3 Funcţiile cambiei.8
1.4 Emiterea şi condiţiile de validitate ale cambiei.10
1.4.1 Condiţiile de fond si condiţiile de formă.10
1.4.2 Elementele facultative ale cambiei.23
1.5 Natura juridică a cambiei.25
1.6 Reprezentarea cambială.27
1.7 Cambia în alb.32
2. Circulaţia şi acceptarea cambiei.36
2.1 Girul.37
2.1.1 Definirea şi condiţiile de valabilitate ale girului.37
2.1.2 Formele girului.41
2.1.3 Efectele girului.43
2.1.4 Girurile improprii.45
2.2 Acceptarea cambiei.49
2.2.1 Condiţiile acceptării.51
2.2.2 Efectele acceptării.55
2.2.3 Revocarea acceptării.57
2.2.4 Acceptarea extraordinară.58
2.3 Avalul.63
2.3.1 Definirea şi natura juridică ale avalului .63
2.3.2 Condiţiile de valabilitate.66
2.3.3 Efectele avalului.68
3. Plata cambiei.72
3.1 Scadenţa cambiei.72
3.2 Reguli speciale privind plata cambiei prin intervenţie.79
3.3 Consecinţele neplăţii.81
3.3.1 Mijloace de valorificare în caz de refuz de plată.81
3.3.2 Regresul în caz de neacceptare/neplată.84
3.3.3 Executarea cambială.91
3.3.4 Excepţii cambiale.94
3.3.5 Acţiuni extracambiale.97
3.4 Centrala Incidentelor de Plăţi.100
Anexe
Bibliografie

Extras din document

Introducere

În perioada economiei comuniste, instrumentele de plată nu îşi găseau utilitatea pe piaţa internă din România, şi, drept urmare, au fost neglijate, fiind foarte greu pentru economiştii şi juriştii români să îşi formeze o bază teoretică în acest domeniu. În acest timp ele au continuat însă să ocupe un loc important pe plan internaţional. Trecerea la economia de piaţă, dezvoltarea şi diversificarea comerţului, sporirea relaţiilor comerciale internaţionale, au readus mijloacele de plată în atenţia specialiştilor români.

Creşterea economică ce s-a realizat după 1989, creşterea considerabilă a tranzacţiilor economice atât pe plan naţional cât şi internaţional a dat naşterea unei necesităţi stringente de a folosi şi alte mijloace de plată decât banii. Această necesitate a fost satisfăcută prin utilizarea instrumentelor de plată, un loc important în rândul acestora ocupându-l cambia.

Datorită uşurinţei circulaţiei, eficienţei sporite şi siguranţei oferite de cambie, ea este folosită atât în comerţul bancar, în relaţiile dintre agenţii economici cât şi în relaţiile dintre necomercianţi-persoane fizice sau juridice. Titlul cambial poate fi utilizat atât în tranzacţiile de pe piaţa internă, cât şi de pe cea externă, putând fi emis şi în valută. Folosirea cambiei ca mijloc de plată înlătură riscurile ce pot apărea în cazul plăţilor în numerar şi a celor ce pot apărea în cazul distanţării în timp a plăţii de executarea prestaţiilor sau predarea mărfurilor.

Având la bază aceste câteva avantaje ale utilizării cambiei ca mijloc de plată, utilitatea unei lucrări pe această temă este neîndoielnic motivată. Lucrarea de faţă are în vedere cambia în dreptul românesc. Ea este structurată pe 3 capitole, şi anume: capitolul 1, intitulat „Noţiunea şi caracterele cambiei”, capitolul 2, intitulat „Circulaţia şi acceptarea cambiei” şi capitolul 3 intitulat „Plata cambiei”.

Capitolul 1, „Noţiunea şi caracterele cambiei”, este în măsură să prezinte exact termenul de cambie, pornind de la definirea acestuia, continuând cu prezentarea trăsăturilor, funcţiilor şi formelor acestuia, condiţiilor de fond şi formă ce trebuie îndeplinite pentru valabilitatea titlului şi încheind cu prezentarea unei forme speciale a acestui mijloc de plată, şi anume cambia în alb.

Capitolul 2, Circulaţia şi acceptarea cambiei”, prezintă modul în care pot fi transmise drepturile şi obligaţiile conferite de titlul cambial, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru o transmitere valabilă, condiţiile în care cambia poate fi acceptată şi cele în care acceptarea poate fi revocată ulterior, precum şi modul de garantare a obligaţiilor cambiale, condiţiile în care această garantare trebuie făcută şi efectele ce decurg din ea.

Capitolul 3, „Plata cambiei”, aşa cum reiese şi din denumire, prezintă finalitatea titlului cambial, realizarea scopului pentru care e a fost emis. Astfel sunt descrise regulile plăţii precum şi câteva aspecte legate de scadenţă, de plata cambiei prin intervenţie, şi de consecinţele neplăţii. Ultimul subcapitol este dedicat Centralei Incidentelor de Plăţi, aceasta având un rol foarte important în menţinerea încrederii în titlurile cambiale prin deţinerea şi difuzarea de informaţii referitoare la incidentele de plăţi înregistrate în trecut.

La sfârşit, în anexe, pentru o mai clară imagine asupra cambiei sunt prezentate: un model de cambie folosit în special de unităţile bancare, o cerere pentru protestul unei cambii pentru neacceptare, un act de protest de neacceptare, o schemă a fluxului informaţional privind incidentele de plăţi, o cerere de înscriere a refuzului bancar în fişierul naţional de cambii şi o cerere de anulare a incidentului de plată privind cambia.

1. Noţiunea şi caracterele cambiei

Alături de cec şi bilet la ordin, un loc important în rândul titlurilor de credit îl ocupă şi cambia. Denumirea de cambie din limba română provine de la termenul italian „cambia”. Înscrisul are o mare utilitate practică datorită uşurinţei circulaţiei şi dreptului autonom pe care îl încorporează, şi este unul dintre cele mai utilizate documente în tranzacţiile internaţionale de credit.

1.1 Definirea cambiei, subiecte, mecanism şi forme

2.1 Deşi Legea nr.58/1934 nu defineşte noţiunea de cambie, ea cuprinde o serie de elemente cu ajutorul cărora se poate defini acest titlu de credit. Astfel, cambia este un înscris ce cuprinde ordinul dat de o persoană, numită trăgător sau emitent unei alte persoane, denumită tras, de a plăti la scadenţă, o sumă de bani stabilită, unei terţe persoane, numită beneficiar sau la ordinul acesteia din urmă .

După cum reiese din definiţie, în operaţiunea cambială participă trei persoane, şi anume:

- trăgătorul, creditorul sau expeditorul este persoana care emite titlul şi care dă dispoziţia de a se plăti o sumă de bani.

- trasul, debitorul sau importatorul este persoana căreia i se dă ordinul de a plăti o sumă de bani la scadenţă sau la cererea beneficiarului şi care prin acceptare devine debitor direct sau principal, el putând fi chiat trăgătorul.

- beneficiarul sau terţa persoană este persoana către care sau la ordinul căreia urmează să se facă plata, el putând fi chiar trăgătorul.

La formarea titlului cambial însă, colaborează numai două persoane şi anume trăgătorul şi beneficiarul, trasul intervenind ulterior, cu ocazia acceptării. Astfel, trasul îndeplineşte rolul unui mandatar al trăgătorului, fiind însărcinat să efectueze plata în condiţiile determinate de cambie. Există şi posibilitatea ca trasul să nu fie debitorul trăgătorului, situaţie în care acesta din urmă trebuie să facă în prealabil un depozit la tras echivalent cu suma înscrisă în cambie. Însă, uneori, trasul acceptă o cambie fără a fi obligat, doar din dorinţa de a-l garanta pe trăgător .

Pentru o mai bună înţelegere a mecanismului cambiei trebuie pornit de la momentul naşterii acesteia. Unii autori consideră cambia un contract ce ia naştere pe baza unor raporturi fundamentale anterioare între persoanele în cauză, care au ca izvor anumite acte juridice. În cadrul acestor raporturi fiecare o parte are calitatea de creditor iar cealaltă parte de debitor. Obligaţiile ce iau naştere din aceste raporturi vor fi efectuate prin emiterea cambiei şi executarea plăţii la scadenţă.

Elementele expuse pot fi lămurite prin următorul exemplu : un comerciant (A) vinde unui alt comerciant (B), bunuri în valoare de 100.000.000 lei, preţ plătibil la un termen de 30 zile de la livrarea mărfurilor. În cadrul acestor raporturi juridice de vânzare-cumpărare, comerciantul B, în calitate de cumpărător trebuie să plătească vânzătorului A, suma de 100.000.000 lei la termenul stabilit, acesta fiind de fapt debitor, iar comerciantul A creditor. Pentru a produce mărfurile vândute, comerciantul A a cumpărat de la comerciantul C materii prime în valoare de 100.000.000 lei, pe care trebuie să la plătească la acceaşi dată la care trebuie să primească banii de la comerciantul B.

Fisiere in arhiva (9):

  • Anexe.doc
  • Bibliografie posibila.doc
  • Cap1.doc
  • Capitolul 2.doc
  • Capitolul 3.doc
  • Concluzii.doc
  • Coper_i.doc
  • Cuprins.doc
  • Prefa_a.doc

Alte informatii

licenta la cig