Extras din licență
INTRODUCERE
Premisa constituirii şi funcţionării unei societăţi comerciale o reprezintă patrimoniul său. Sub acest aspect, patrimoniul constituie fundamentul personalităţii juridice a societăţii comerciale şi în consecinţă, fundamentul juridic al activităţii şi al răspunderii societăţii pentru obligaţiile contractate. Ca subiect de drept autonom, societatea comercială are dreptul de a participa în nume propriu la raporturile juridice, prin dobândirea de drepturi şi asumarea de obligaţii, felul şi sfera raporturilor juridice fiind determinate de specialitatea capacităţii de folosinţă a societăţii. Pentru obligaţiile pe care şi le asumă, societatea comercială va răspunde graţie patrimoniului său social, asupra căruia creditorii societăţii exercită un drept de gaj general.
În sens economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane. Definiţia prezentată este corectă din punct de vedere juridic, dacă prin bun înţelegem atât lucrurile materiale ce compun averea unei persoane, cît şi toate drepturile cu conţinut economic pe care le are acea persoană.
În sens juridic, prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, evaluabile în bani, care aparţin unei persoane.
Accentuându-se ideea că patrimoniul este o sumă de valori, şi nu un ansamblu de lucruri materiale, patrimoniul reprezintă expresia contabilă a tuturor puterilor economice aparţinând unui subiect de drept.
Deasemenea patrimoniul este înfăţişat ca o universalitate a raporturilor de drept, care au acelaşi subiect activ şi pasiv, în măsura în care aceste raporturi sunt evaluabile în bani prin efectul lor final, distincte fiind de bunurile la care se referă. Aşadar, patrimoniul cuprinde nu numai totalitatea drepturilor şi obligaţiilor având valoare economică, ci şi „bunurile la care se referă aceste drepturi, aparţinând unei persoane ale cărei nevoi sau sarcini este destinat să le satisfacă”.
Deasemenea, patrimoniul este definit ca fiind acel element constitutiv al unei persoane juridice care constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând entităţii colective. Patrimoniul reprezintă suportul material al societăţii, pentru că mijloacele materiale şi băneşti care îl compun dau posibilitatea acesteia să participe la circuitul economic, să încheie raporturi juridice în legătură cu obiectul şi scopul său.
În analiza definiţiilor aduse se impun următoarele concluzii:
1. Noţiunea de patrimoniu este indisolubil legată de drepturi şi obligaţii, bunuri.
2. Patrimoniul cuprinde toate drepturile unei persoane şi toate obligaţiile acesteia dacă acestea fac parte din patrimoniul.
3. Patrimoniul nu este un ansamblu de lucruri materiale corporale, ci o sumă de valori economice care formează o universalitate.
4. Patrimoniul este definit în Codul civil al Republicii Moldova (art. 284) în felul următor: „Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani) privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinând unor persoane fizice şi juridice determinate”.
Actualitatea cercetării şi gradul de investigaţie a problemei
Problematica patrimoniului unei societăţi comerciale este vastă şi ridică numeroase dificultăţi, având în vedere că în legislaţia Republicii Moldova deşi este dată o definire legală a acestei noţiuni, nu se poate efectua o analiză completă şi unitară a patrimoniului, iar în literatura economică se face confuzie între noţiunea de patrimoniu şi cea de capital social. Mai mult, noţiunea de patrimoniu social nici nu se regăseşte în unele sisteme de drept (de exemplu, în sistemele de common-low), abordarea acesteia fiind total diferită de abordarea din sistemul de drept continental şi implicit, din dreptul comercial din Republica Moldova.
Scopul şi obiectivul lucrării
În lucrarea de faţă ne-am propus să analizăm principalele aspecte referitoare la formarea patrimoniului unei societăţi comerciale, delimitarea noţiunii de patrimoniu de alte noţiuni adiacente, precum aceea de capital social ori fond de comerţ, structura patrimoniului social şi modificările care au loc în interiorul său pe durata funcţionării societăţii, precum şi principiile generale ale contabilităţii patrimoniului societăţilor comerciale.
În vederea realizării scopului propus au fost formulate următoarele obiective:
- De a defini şi analiza noţiunea de patrimoniu, conform legislaţiei Republicii Moldova;
- De a determina caracterele juridice ale patrimoniului unei societăţi comerciale;
- De a scoate în relevanţă funcţile patrimoniului;
- De a defini noţiunea de capital social şi de a supune analizei delimitarea capitalului social de alte noţiuni similare;
- De a determina analiza aspectelor privind formarea capitalului social şi finalitatea acestuia într-o societate comercială.
- De a analiza principale surse ale patrimoniului unei societăţi comerciale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Patromoniul Societatilor Comerciale.doc