Acțiunea penală în procesul penal

În cea mai largă accepţiune a termenului, infracţiunea este acea faptă a omului, interzisă de lege sub o sancţiune specifică, represivă, denumită pedeapsă. Infracţiunile reprezintă cele mai grave abateri şi sunt sancţionate de normele juridice penale. Împotriva persoanelor care săvârşesc infracţiuni, societatea este datoare să reacţioneze în virtutea dreptului de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi de a-l obliga să suporte consecinţele faptei sale ilicite. Pentru tragerea la răspundere penală a celor ce comit infracţiuni, statul desfăşoară o activitate specifică, intitulată justiţie penală. Săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană nu atrage însă în mod automat aplicarea unei pedepse. Sancţionarea făptuitorului nu se poate face decât prin intermediul unui complex de activităţi specifice, îndeplinite de organele judiciare şi care se finalizează prin condamnarea făptuitorului de către instanţa de judecată. Prin termenul “justiţie penală” înţelegem aşadar activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti în materie penală, prin intermediul căreia, cei care comit infracţiuni, sunt judecaţi şi sancţionaţi penal. De cele mai multe ori, judecarea şi condamnarea infractorilor nu se pot face fără ajutorul altor activităţi complementare ca: identificarea făptuitorilor, stabilirea vinovăţiei acestora, strângerea probelor, etc. şi care sunt îndeplinite de alte organe ale statului decât instanţele judecătoreşti. Aceste activităţi auxiliare justiţiei penale sunt desfăşurate de către procurori şi organele de cercetare penală şi poartă denumirea generică de urmărire penală, aşa după cum organele de stat care o desfăşoară sunt intitulate organe de urmărire penală.

Săvârşirea unei infracţiuni aduce atingere, în primul rând, ordinii de drept, iar aceasta din urmă nu poate fi restabilită decât prin sancţionarea penală a infractorului. Aceeaşi infracţiune poate provoca şi o pagubă unei persoane, în această situaţie instrumentul juridic cu ajutorul căruia se poate obţine repararea pagubei fiind acţiunea civilă. De asemenea, comiterea unei infracţiuni de serviciu poate aduce atingere şi disciplinei în muncă, caz în care se poate naşte o acţiune disciplinară ce va avea ca finalitate aplicarea sancţiunilor prevăzute de dreptul muncii. Cele de mai sus constituie argumente în favoarea ideii că, în funcţie de natura valorilor sociale periclitate prin acţiunea sau inacţiunea săvârşită, restabilirea ordinii de drept se realizează prin intermediul unei acţiuni.

Prin comiterea infracţiunii ia naştere un conflict concret de drept penal substanţial între societate, reprezentată de stat, pe de o parte, şi autorul infracţiunii, pe de altă parte. Rezolvarea acestui conflict stă sub semnul oficialităţii, de aceea este nevoie ca el să fie adus în mod obligatoriu spre soluţionare organelor judiciare competente (organe de cercetare penală, procurori, judecători).

Soluţionarea raportului juridic procesual penal se realizează prin rezolvarea conflictului apărut în procesul de aplicare a normelor juridice penale, în cadrul distinct al unui proces penal care se compune dintr-un complex de acte succesive, îndeplinite de anumite organe şi persoane care au diferite calităţi procesuale. Procesul penal este, prin urmare, o activitate complexă reglementată de lege care se desfăşoară progresiv şi coordonat, prin participarea organelor judiciare şi a unor persoane ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării faptelor care constituie infracţiuni pentru tragerea la răspundere penală celor care le-au săvârşit. Aceste organe şi persoane care, prin activitatea lor, participă la realizarea scopului procesului penal, au calitatea de participanţi în desfăşurarea acestuia.

CAPITOLUL I ACŢIUNEA PENALĂ

1.1Noţiunea de acţiune în justiţie

Normele dreptului reglementează relaţiile sociale şi stabileşte pentru subiectele raporturilor juridice o anumită comportare obligatorie. Atunci când sunt încălcate normele dreptului penal prin comiterea unui fapt ilicit, ia naştere un conflict de drept. Restabilirea ordinii juridice se poate face doar de către organele învestite cu aplicarea legii. Aceasta are loc prin intermediul acţiunii în justiţie. Acţiunea în justiţie este mijlocul legal prin care un conflict de drept este adus în faţa justiţiei, în vederea soluţionării sale. Prin intermediul acţiunii în justiţie, o persoană este trasă la răspundere în faţa instanţelor judecătoreşti, pentru a fi obligată să suporte consecinţele care derivă din încălcarea anumitor norme juridice.

În funcţie de normă juridică încălcată, acţiunea în justiţie poate fi după caz, penală, civilă, contravenţională, de contencios administrativ, etc. Dreptul la acţiune nu se confundă cu dreptul lezat, ci este un drept virtual înscris în norma care ocroteşte o anumită valoare socială, pe când dreptul lezat priveşte în mod concret valoarea socială în ocrotirea căreia este instituit. Dacă valoarea ocrotită nu a fost lezată, nici dreptul la acţiune nu poate fi folosit. Când însă dreptul la acţiune devine exercitabil, el se valorifică printr-o cerere în justiţie. Acţiunea în justiţie se caracterizează prin următoarele elemente componente: temeiul de drept al acţiunii, obiectul acţiunii, subiecţii acţiunii şi aptitudinea funcţională

Dreptul lezat şi acţiunea în justiţie

În mod corect se subliniază, în literatura de specialitate , că dreptul lezat prefigurează în plan juridic o relaţie a unei persoane faţă de o anumită valoare socială ocrotită de lege şi, în acelaşi timp, arată poziţia acelei persoane faţă de semenii săi sau faţă de anumite obiecte, fapte sau stări de fapţi Astfel fiind. Prin lezarea valorii sociale ocrotite este Încălcat dreptul, configurat în termenii arătaţi mai sus, devenind exercitabilă acţiunea în justiţie în vederea aplicării constrângerii faţă de persoana care a vătămat valoarea socială ocrotită prin lege.

Dreptul la acţiune şi cererea în justiţie

Fără îndoială că dreptul la acţiune nu se confundă cu dreptul lezat. Dreptul la acţiune este un drept virtual înscris în norma care ocroteşte o anumită valoare socială, iar dreptul lezat priveşte în mod concret valoarea socială în legătură cu care este constituit În cazul în care valoarea socială nu a fost lezată, deci nu s-a nesocotit dreptul vizat de acea valoare socială, dreptul la acţiune nu poate fi folosit. Dreptul la acţiune poate rămâne în postura de drept virtual pe întreaga durată a unei norme juridice, dacă norma respectivă nu este încălcată.