Alegerea șefului statului în statele UE

Introducere

Instituția șefului statului constituie una dintre cele mai vechi autorități politice, ea apărând odată cu statul și cunoscând o evoluție continuă, atât în ceea ce privește forma, structura, cât și prerogativele și atribuțiile. Orice colectivitate, indiferent de mărimea ei, de nivelul său de organizare și dezvoltare, a avut în fruntea sa un șef.

Analiza instituției șefului statului impune precizarea categoriei de putere căreia îi aparține. Includerea acestei instituții în cadrul puterii executive sau legislative ține, în mare măsură, de principiul pe care acesta se fundamentează, al separației sau al unicității. Dacă puterea se fundamentează pe principiul separației, instituția șefului statului aparține sferei executivului, de aceea ea apare sub numele de șeful puterii executive sau șeful executivului.

În decursul vremii, instituția șefului statului a îmbrăcat două forme de organizare și manifestare: uni-personală (rege, împărat, domn, principe sau președinte) și colegială -aceasta a purtat și poartă diverse denumiri: Prezidiu, Consiliul de stat, Consiliul prezidențial.

Șeful statului este ales prin vot universal egal, direct și secret al cetățenilor în baza unor regului constituționale.

Alegerea șefului statului este o consecință a adâncirii democratismului vieții politice, dar și o măsură de asigurare a echilibrului între executiv și legislativ. Alegerea șefului statului prin vot universal îi conferă acestuia o sporită autoritate și respect, care se pot materializa prin atribuții și prerogative.

Am ales această temă, intitulată ,, Alegerea șefului statului în state UE și atribuțiile sale” , considerând că este fundamentală, utilă și practică în Dreptul constituțional.

Tema este incitantă prin actualitatea, extinderea și importanța ei, necesitând o muncă asiduă de cercetare și documentare.

Lucrarea urmăreste o abordare simplificativă și sistematizată a modului de alegere și a atributelor constituționale a președintilor din state UE.

Primul capitol al lucrării prezintă un scurt istoric al originii și evoluției instituției șefului statului din antichitate până în democrațiile moderne.

În decursul vremii, instituția șefului statului a îmbrăcat două forme de organizare și manifestare: uni-personală (rege, împărat, domn, principe sau președinte) și colegială -aceasta a purtat și poartă diverse denumiri: Prezidiu, Consiliul de stat, Consiliul prezidențial.

Astăzi, această instituție, sub diferite forme, structure, atribute și prerogative este prezentă în societate.

În cel de-al doilea capitol am analizat în detaliu modalitățile de alegere a șefului statului în două regimuri politice diferite: regimul parlamentar în monarhia britanică și regimul politic semi-prezidențial în Republica Franceză.

În statele cu regim monarhic constituțional (ex: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Suedia, Belgia, Olanda, Spania), șeful statului este monarhul, care deține de regulă puteri limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-Ministru. Ca structură, sistemul este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare, diferențele fiind legate de șeful statului și modalitatea de alegere al acestuia.

În acest regim politic putem observa îmbinarea elementelor constituționale cutumiare cu cele scrise.

În statele cu formă de guvernământ semiprezidențială (de exemplu Franța sau România), prim-ministrul este șeful guvernului, împărțind totuși puterea executivă cu președintele statului. Acesta din urmă are atribuțiuni importante mai ales în domeniul politicii externe, de apărare și celei de securitate. În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetățeni, acest fapt conferindu-i o legitimitate sporită.

Rolul și atribuțiile șefului statului în țări ale Uniunii Europene au fost analizate în cel de-al treile capitol al lucrării.

Acestea au fost și sunt azi viu disputate, ele cuprinzând o plajă largă de variante de opinii și păreri, mergând de la conferirea șefului statului un rol decorativ, reprezentativ( în cazul regimului britanic analizat), până la acordarea unor importante prerogative executive și legislative (regimul semi-prezidențial francez).

Ultimul capitol al acestei lucrări este reprezentat de un studiu de caz privind diferențele între cele două regimuri politice în ceea ce privește raportul șefului statului cu Guvernul. Astfel, putem observa că, dacă în regimul politic britanic rolul monarhului este, mai degrabă, unul formal, reprezentativ, în regimul francez, președintele are atribuții destul de importante și împarte puterea executivă cu Guvernul.