Analiza statutului funcționarului public în România în baza rapoartelor de activitate ale Agenției Naționale a Funcționarilor Publici 2015-2016

INTRODUCERE

Am ales să abordez tema „Statutul funcționarului public din România” deoarece am vrut să demonstrez că funcționarul public reprezintă una dintre cele mai importante instituții ale administrației publice. Acest Statut al funcționarilor publici cuprinde în esență drepturile și îndatoririle funcționarului public, atât față de instituția pe care o reprezintă, cât și față de interesele publice ale cetățenilor români.

Scopul principal al acestei lucrări este misiunea funcționarilor publici din instituțiile publice centrale și locale, de a asigura un serviciu public, profesionist și imparțial în interesul cetățenilor, în conformitate cu dispozițiile legale.

Statutul juridic al funcționarului public este abordat în lucrare dintr-o triplă perspectivă: legislativă, doctrinară și jurisprudențială.

Conținutul lucrării prezină aspecte legate de funcția publică, funcționarii publici, puterea discreționară, din punct de vedere constituțional și al Legii nr. 188/1999 a Statutului funcționalilor publici, actualizată și republicată în 2017.

De asemenea am anexat o secțiune aplicativă a activității de monitorizare a respectării legislației privind funcția publică și funcționarii publici a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici care includ rapoarte ale anului 2015 și 2016 de pe site-ul oficial.

Astfel, prima parte abordează aspecte teoretice despre funcția publică și funcționarii publici, precum: definiții din legislatură, dar și elaborate de mai mulți specialiști, clasificarea funcției publice, definiții ale funcționarului public, categorii de funcționari publici.

În partea a doua am prezentat tipurile de atribuții și responsabilități ale funcționarilor publici naționali, pe baza Legii Statutului funcționarului public, dar și pe baza Codului de conduită al funcționarilor publici.

Partea a treia include analiza sferei de întindere a acestei puteri, respectiv, în domeniul executiv, am prezentat raportul Președintelui cu Parlamentul. Într-o subsecțiune am vorbit despre raportarea Președintelui la Guvern. Cea de-a doua putere din sfera executivului a cuprins activitatea Guvernului. Într-o altă subsecțiune intitulată „Administrația publică locală și puterea discreționară” am amintit despre excesul de putere al autorităților locale deliberative, al organelor de execuție, unde am precizat activitatea primarului și al secretarului localității. O ultimă subsecțiune este dedicată excesului de putere al prefectului potrivit controlului legislativ.

În cea de a patra parte teoretică intitulată „Modalități de scădere a puterii discreționare. Răspunderea funcționarilor publici.”, am dezvoltat analize privind răspunderea administrativă, civilă, contravențională, penală, patrimonială și în special, răspunderea disciplinară. Un alt aspect important al acestei părți l-am prezentat în subsecțiune dedicată sancțiunilor disciplinare .

În finalul lucrării am prezentat partea aplicativă a bazelor teoretice descrise anterior. Astfel, am introdus secțiunea, intitulată „Rapoartele ANFP 2015-2016 asupra activității de monitorizare a respectării prevederilor legale privind funcția publică și funcționarii publici”. Acest ultim element al lucrării de absolvire include date statistice elaborate de ANFP cu privire la următoarele situații: situația petițiilor după modul de soluționare; numărul petițiilor soluționate; valori nominale ale repartiției teritoriale a petențior; numărul de adresanți de petiții pe categorii; domeniile în care ANFP a fost solicitată; indicatori de evoluție a activității disciplinare; relevanța raportării.

Prin prezenta lucrare am pus accentul pe actele și faptele ilegale întreprinse de funcționarul public și pe măsurile de prevenire și sancționare a încălcării dispozițiilor legale.

PARTEA I.: CERCETARE TEORETICĂ A STATUTULUI FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA

I. FUNCȚIA ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

I.1.Considerații generale privind funcția și funcționarul public

Funcția și funcționarul public sunt instituții juridice ale dreptului public, în mod general, iar în special, ale dreptului administrativ. Conform Soniei Geagiu, acestea s-au aflat în continuă dispută între doctrină, jurisprudență și reglementările legale. Istoria dovedește că decadența administrației în Antichitate a apărut când împărații au început să încalce regulile pentru numirea și înaintarea funcționarilor. Se manifesta astfel traficul cu slujbele, nepotismul și favoritismul, boli ale timpurilor din totdeauna.

I.2. Funcția publică. Definiție.

Alexandru Negoiță definește funcția publică ca fiind un: „ansamblu de atribuții stabilite prin legi sau prin actele juridice emise pe baza și în executarea legii, atribuții pe care le îndeplinește o persoană fizică încadrată în muncă într-un organ al administrației de stat și care are abilitatea legală de a îndeplini anumite atribuțiuni”.

Rodica Narcisa Petrescu se oprește la definiția conform căreia funcția publică constituie „complexul drepturilor și obligațiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenței unei autorități publice, instituții publice sau regii autonome, de către persoane legal învestite”.

Romulus Ionescu propune următoarea definiție pentru termenul de funcție de stat: „ acel complex de drepturi și obligații cu care este învestită o persoană fizică ce face parte dintr-un organ al statului, care are caracter de continuitate și care se exercită pentru realizarea puterii de stat, pentru îndeplinirea sarcinilor acelui organ al statului”.

Valentin I. Prisăcaru opinează faptul că funcția publică reprezintă o „totalitate de atribuții, competențe de specialitate și responsabilități cu care sunt dotate la înființare serviciile publice.

Un element definitoriu funcției publice este reprezentat de desființarea acesteia de către organul care a înființat-o, prin intermediul actelor administrative de autoritate de același fel ca acela prin care a înființat-o.

În urma tuturor acestor componente evidențiate anterior, putem constata nașterea unei definiții a noțiunii de funcție publică și anume, este un grup de atribuții, competențe și responsabilități, hotărâte conform legii, din cadrul unui serviciu public, organizat urmând ca obiectiv principal satisfacerea, în mod permanent și ritmic a intereselor generale ale societății, satisfacție executată de către funcționarii publici angajați în funcțiile respective.

Paul Negulescu constată că funcția publică reprezintă „o grupare de atribuțiuni, de sarcini și competențe, în scop de a da satisfacțiune unor anumite interese generale; pentru că orice putere socială se legitimează numai cu scopul său de interes public”.