Analiză Teoretică și Jurisprudențială a Omorului Calificat

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE

SECȚIUNEA I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Omul este singura ființă înzestrată cu conștiință, creator al tuturor bunurilor materiale și spirituale din societate care, transmise din generație în generație, au asigurat și asigură progresul continuu al omenirii. Acesta, spre deosebire de celelalte ființe, reușește să își domine pornirile primare și să ridice la rangul unor principii fundamentale de viață tot ceea ce este bun și echitabil.

Apărarea persoanei și vieții acesteia, a constituit o preocupare permanentă, comună tuturor sistemelor de drept din orice orânduire socială, viața fiind ocrotită de lege atât ca fenomen biologic, dar mai ales, ca fenomen social, ca valoare primară și absolută a oricărei societăți.

În toate sistemele de drept, persoana omului, se detașează ca obiect special de ocrotire juridico-penală și ca expresie a însăși rațiunii de a fi a tuturor reglementărilor juridice. Legea nu ocrotește numai interesul individual al fiecărei persoane de a trăi, ci și interesul general al societății ca viața fiecărui individ să fie conservată și respectată de ceilalți, păstrarea vieții indivizilor fiind un element decisiv pentru existența societății.

În sistemul nostru de drept, persoana omului ocupă primul loc în ierarhia valorilor, dovadă fiind primul articol al Constituției , care prevede că în România, ca stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate.

Art. 22 din Constituția României , reglementează și garantează dreptul la viață și la integritate fizică și psihică: “Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate; nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman sau degradant; pedeapsa cu moartea este interzisă”. Acest drept figurează și în alte documente internaționale importante precum Convenția Europeană a drepturilor omului (art. 2) , Declarația universală a drepturilor omului (art. 3), Pactul cu privire la drepturile civile și politice (art. 6), etc.

Garantarea tuturor acestor drepturi și libertăți ale persoanei are loc, juridic, prin mijloacele dreptului penal, adică prin incriminarea ca infracțiuni și sancționarea cu pedepse a faptelor vătămătoare sau periculoase pentru valorile menționate.

Așa fiind, este firesc ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii omului, atât în ceea ce privește existența sa psihică și atributele fundamentale ale personalității lui, cât și în ceea ce privește toate celelalte drepturi, libertăți și interese, pe care societatea este datoare să i le asigure.

Făcând distincție între faptele îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existența fizică, pe de o parte, și faptele îndreptate împotriva altor drepturi și interese ale omului, pe de altă parte, legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctă de infracțiuni, sub denumirea „Infracțiuni contra persoanei”, reglementate în Titlul II din partea specială a Codului penal.

SECȚIUNEA a II a

SCURT ISTORIC AL EVOLUȚIEI REGLEMENTĂRII INFRACȚIUNII DE OMOR

Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieții s-a impus ca o necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate.

Abandonând ceea ce nu este semnificativ din starea conflictuală a comunei primitive, în cazul așezărilor prestatale se constată existența unor conflicte de grup impuse de concurența profitului de grup. Depinzând de rezultatul înfruntării grupurilor sociale, însăși existența acestora depindea de puterea de rezistență, de intimidare și mai ales de prevenire a repetării înfruntărilor.

În stadiul organizării tribale, se instituie posibilitatea pedepsirii membrilor tribului care prin comportamentul lor necorespunzător erau alungați din mijlocul tribului. Făptuitorul alungat din cadrul tribului și lipsit de protecția grupului, era practic, condamnat la dispariție