Apelul în noul cod de procedură civilă

Lucrarea de faţă îşi propune un studiu aprofundat asupra uneia dintre cele mai importante instituţii de drept procesual civil şi anume apelul. În planul de cercetare am urmărit să evidenţiez unele aspecte ce ţin de definirea, reglementarea şi locul pe care această instituţie îl ocupă în cadrul dreptului procesual civil precum şi modul în care îşi găseşte aplicabilitatea şi justificarea.

Întrucât în prezent Noul cod de procedură civilă a intrat în vigoare, am considerat că tema aleasă reprezintă un mod important de a evidenţia noutăţile și modificările esențiale aduse de această reglementare, dar şi actualitatea acestei teme, care este larg dezbătută de doctrina şi practica de specialitate.

Legea procesual civilă fundamentală, prin modificările legislative, a generat schimbări esențiale în materia organizării judiciare, a judecății propriu-zise și a executării silite.

În acest context, prezenta lucrare se dorește a fi un reper semnificativ, deoarece propunem o analiză a noii reglementări, realizată din perspectiva celui chemat să aplice dreptul, în măsură să anticipeze semnificațiile și consecințele jurisprudențiale ale acesteia.

În actuala reglementare procesual civilă regăsim instituția apelului în Titlul II, Capitolul II în cadrul art. 466-482. Apelul a fost și continuă să fie privit ca un mijloc procedural prin intermediul căruia persoana nemulțumită de soluția pronunțată de prima instanță, ori procurorul, solicită instanței superioare, reformarea hotărârii apelate.

Această cale de atac conduce la o reexaminare atentă a cauzei, la verificarea riguroasă a modului în care aceasta a fost soluționată de instanța inferioară și în anumite situații la rejudecarea fondului și modificarea sau anularea sentinței pronunțate de prima instanță.

Prin intermediul apelului, se obstaculează ca hotărârea primei instanțe, nelegală sau netemeinică să rămână definitivă. De aceea, acest mijloc procedural este pus la dispoziția părților care au participat la judecata în primă instanță, dar și a procurorului sau a altor părți în situații excepționale, de a ataca la instanța ierarhic superioară sentința nelegală.

În cadrul acestei lucrări, în cele cinci capitole, am punctat cele mai esențiale informații și opinii cu privire la instituția apelului. Am debutat astfel cu definiția și reglementarea acestui mijloc procedural esențial, într-o societate democratică și am punctat pe rând formele apelului.

Am pus accentul pe apelul incident și provocat, după detalierea apelului principal. De asemenea, urmând firul logic al acestei lucrări, am prezentat obiectul apelului și subiectele acestei căi de atac.

Capitolul trei punctează sesizarea instanței de apel. În cadrul acestui capitol am specificat instanța competentă să judece apelul, termenul de apel, conținutul cererii de apel și efectele pe care aceasta le produce și procedura de regularizare a cererii de apel.

Competenţa în acest caz poate fi considerată ca o parte a jurisdicţiei, fapt pentru care orice judecător are o jurisdicţie însă, competenţa acestuia este stabilită şi limitată la cazurile prevăzute de lege. O importanţă deosebită o constituie în cadrul acestui capitol înţelegerea conceptului de competenţă, fapt pentru care am definit acest concept ţinând seama de opiniile exprimate în doctrina şi practica de specialitate, şi formele în care competenţa poate fi realizată.

Prin intermediul regulilor de competenţă jurisdicţională se realizează o delimitare a atribuţiilor concrete ale instanţelor de judecată. În mod firesc, orice sistem judiciar este constituit dintr-un număr însemnat de instanţe judecătoreşti, unele dintre ele având acelaşi grad, iar altele de grad diferit. De aceea toate codurile de procedură civilă determină reguli corespunzătoare pentru delimitarea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti în cadrul sistemului judiciar al ţării respective.

De asemenea, am prezentat derularea procedurii de judecată a apelului, pornind de la pregătirea acestei ședințe, judecarea propriu-zisă a căii de atac, compunerea și constituirea instanței de apel, principalele momente în desfășurarea judecări apelului și probele utilizate în această cale de atac. În mod esențial, acest capitol este finalizat cu soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel.

Instanţa de judecată nu poate da un verdict în cazul unui litigiu numai pe baza afirmaţiilor părţilor. Părţile trebuie să-şi dovedească susţinerile prin probe pe care le solicită să fie administrate de instanţă, pentru a o putea convinge asupra litigiului respectiv.

Capitolul patru este rezervat practicii judiciare, prin punctarea unor spețe care au ca stadiu procesual apelul. Partea finală a lucrării este dedicată emiterii unor concluzii rezultate în urma parcurgerii capitolelor prezentate mai sus precum şi o bibliografie în care am enumerat materialele necesare realizării lucrării în speţă.

În sinteză s-a făcut trimitere întotdeauna la textul din Cod sau din Legea de punerea în aplicare, și ori de câte ori am considerat necesar, am reprodus în notele de subsol textul legal incident, semnalând diferențele care au survenit în raport cu vechea reglementare, și cu textele din legi speciale. Informațiile cuprinse în legea de punerea în aplicare a actului cod de procedură civilă, au fost sistematizate și grupate în mod tematic, pentru o mai ușoară asimilare a acestora.

De asemenea, ca urmare a practicii efectuate la un cabinet de avocatură, am realizat o scurtă secțiune de anexe, în care am cuprins două modele de cereri de apel, pe care le-am întocmit și detaliat în mod personal.

CAPITOLUL 2

APELUL

2.1. Considerații generale

Apelul reprezintă o cale de atac, pusă la dispoziția părții nemulțumite de hotărârea pronunțată de prima instanță, și a procurorului, în situațiile expres prevăzute de lege, de a solicita instanței ierarhic inferioare să reformeze sentința pronunțată în respectiva cauză. Putem susține astfel că, apelul constituie o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare.

Așadar, apelul constituie o nouă rejudecare a cauzei în întegralitatea sa. Prin intermediul acestei căi, orice parte implicată în procesul poate aduce critici hotărârii pronunțate de prima instanță. Procurorul poate să exercite calea de atac a apelului în situațiile expres indicate de lege.

Apelul este privit în literatura de specialitate ca fiind o modalitate de exprimare a acțiunii civile sau un mijloc procedural ce intră în conținutul acesteia, iar dreptul de apel reprezintă o parte componentă a dreptului la acțiune, cu toate consecințele pe care le produce acest fapt (Boroi, Stancu, 2015).

Instituția apelului este reglementată în Codul de procedură civilă în cadrul art. 466-282. În cadrul acestor articole regăsim acele statuări care se aplică strict la instituția apelului. Tocmai de aceea, aspectele care nu sunt reglementate în cadrul acestor dispoziții, vor fi coroborate cu cele stabilite pentru judecata în primă instanță, în măsura în care acestea nu sunt contrare naturii juridice a apelului.

2.2. Formele apelului

După cum bine știm, apelul poate fi mai de mai multe feluri. Astfel, în domeniul procedurii civile discutăm despre apel principal, apel incident și apel provocat. Și vechiul cod de procedură civilă conținea aceleași forme ale apelului, care sunt reglementate în mod expres de actualul cod. Totuși, actuala reglementare conține unele îmbunătățiri, în sensul că punctează caracterul accesoriu al apelului incident.

Atunci când facem referire la apelul principal, practic ne referim la acea cale de atac devolutivă, la care face apel partea nemulțumită de hotărârea dată de prima instanță. Apelul incident, constituie apelul pe care îl promovează intimatul din apelul principal împotriva părții cu interese contrarii, respectiv apelantul din apelul principal (Boroi și Stancu, 2015).

Apelul provocat, poate fi promovat de intimatul din apelul principal, contra unui alt intimat ori a unei persoane care nu s-a regăsit printre părțile din respectiva cauză, la prima instanță, și care nu figurează ca parte în apelul principal, în situația în care acesta din urmă, ar fi de natură să creeze consecințe juridice asupra situației sale juridice în proces.

2.2.1. Apelul incident

Conform art. 472 alin.1 C.proc.civ., „intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe”.

Din definiția menționată se pot evidenția mai multe caracteristici ale apelului incident. Astfel, apelul incident poate fi introdus numai de intimat, contra părții care are interese contrare și a dobândit astfel, calitatea de apelant în apelul principal.

În ceea ce privește momentul în care poate fi exercitat acest apel, se poate observa că, acesta poate fi introdus ulterior momentului împlinirii termenului de apel. De reținut că apelul incident va trebui formulat în același timp cu întâmpinarea la apelul principal. Aceasta deoarece, dacă s-ar introduce în timpul termenului legal de apel, nu ne-am mai afla în prezența apelului incident ci acesta ar fi catalogat drept apel principal.

În mod firesc, apelul menționat trebuie să îndeplinească toate cerințele de fond și de formă prevăzute de lege pentru apelul principal, iar prin exercitarea acestuia să se urmărească modificarea sau schimbarea hotărârii pronunțate de prima instanță.