Apelul în Procesul Penal

CAPITOLUL I: Consideraţii introductive privind căile de atac in general şi apelul in special

Secţiunea I. Aprecieri privind căile de atac in general

1. Noţiunea de căi de atac

Căile de atac sunt mijloacele prevăzute de lege prin care se creează posibilitatea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti spre a se îndrepta eventualele erori săvârşite cu ocazia soluţionării cauzei .

Instituirea căilor de atac decurge din necesitatea de a se controla activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti deoarece, în cazul în care aceasta nu corespunde legii şi adevărului, aduce grave prejudicii unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor, cu implicaţii negative şi asupra societăţii .

În acest domeniu se pleacă de la prezumţia că o hotărâre judecătorească ar putea cuprinde erori de fapt şi de drept, ci toate garanţiile instituite prin lege, ceea ce constituie o prezumţie de greşeală din partea instanţei care a pronunţat hotărârea atacată. Din acest motiv, în cadrul judecăţii în căile de atac, se presupune că erorile vor fi înlăturate, ceea ce constituie o prezumţie de îndreptare . Sub acest aspect, căile de atac sunt considerate ca remedii procesuale, în sensul că prin ele se pot îndrepta greşelile comise în judecata şi soluţionarea unei cauze penale.

În literatura de specialitate s-a exprimat opinia că o hotărâre judecătorească poate fi contrară legii şi neconformă cu adevărul din cauza a două vicii fundamentale şi anume: la judecarea şi pronunţarea hotărârii au fost nesocotite regulile de procedură penală care asigură aflarea adevărului şi garantează drepturile părţilor, de natură a pune la îndoială corectitudinea soluţiei adoptate (error in procendo); soluţionarea cauzei este greşită (vitium in judicando), fie prin stabilirea greşită a faptelor, care a condus la condamnarea unui nevinovat sau la achitarea unei persoane vinovate de comiterea unei infracţiuni (error in facto), fie prin neaplicarea sau aplicarea greşită a legii substanţiale - penală şi civilă - (error in jure), care a condus la o soluţie neconformă cu legea sau contrară ei.

Încălcarea legii - de procedură sau substanţială - poate proveni din necunoaşterea insuficientă a normelor de drept, din interpretarea sau din încălcarea lor abuzivă iar stabilirea greşită a faptelor poate fi rezultatul neadministrării tuturor probelor necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele ori a aprecierii necomplete sau greşite a probelor administrate ceea ce a atras reţinerea ca adevărate a unor fapte care nu s-au întâmplat în realitate ori s-au petrecut în alte împrejurări, precum nereţinerea unor fapte care au avut loc în realitate .

Judecata în căile de atac, implică, în mod necesar, parcurgerea primei etape a fazei de judecată şi existenţa unei hotărâri pronunţate în primă instanţă. Dar nu toate căile de atac sunt îndreptate împotriva hotărârii date în primă instanţă, întrucât unele căi de atac au sau pot avea ca obiect o hotărâre pronunţată în căile de atac, cum ar fi recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în anulare.

Exercitarea unei căi de atac promovează o nouă judecată, de regulă, în faţa unei instanţe superioare celei care a dat hotărârea atacată, iar prin excepţie, sunt situaţii în care instanţa care a judecat cauza este abilitată să-şi verifice hotărârea, cu posibilitatea de a reveni asupra ei, când este cazul, şi să dea o nouă hotărâre (ex. contestaţia în anulare şi revizuire). În acest caz, s-a considerat că un asemenea mijloc de rejudecare a cauzei este o cale de reînnoire şi nu o cale de atac . În prezent, codul nostru de procedură penală, reglementează căile de atac fără a face distincţia sus menţionată.

In sistemul procesual roman actual, apelul este o cale ordinară, de fapt şi de drept, în care instanţa superioară celei care a pronunţat decizia efectuează o nouă judecată în fond a cauzei, cu aprecierea probelor existente deja la dosar, dar şi cu posibilitatea administrării de noi probe. Apelul constituie o cale ordinară de atac, deoarece, odată exercitat,acesta produce un efect devolutiv complet, adică poate provoca un control complet, atât în fapt cât şi în drept.

Apelul este o cale de reformare, deoarece instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în urma controlului exercitat,o poate infirma, în tot sau în parte şi poate da o altă soluţie cauzei.

Calea de atac oferă instanţei superioare posibilitatea exercitării unui control judecătoresc eficace, judecata în apel reprezentând în procesul penal român al doilea grad de jurisdicţie asupra fondului cauzei.