Ascultarea Martorilor sub Protecția Datelor de Identificare

CAPITOLUL I.

1.1 CONSIDERAŢII DE ORDIN GENERAL

În viaţă se poate să asistăm , cu sau fără voia noastră, la diferite evenimente sau întâmplări, care prin consecinţele lor, să necesite o dispoziţie din partea noastră, cu alte cuvinte i se poate întâmpla oricui să fie martor şi să fie ascultat de organele judiciare în calitate de martor pentru aflarea adevărului despre situaţia sau întâmplarea trăită . Dacă această întâmplare constituie o infracţiune, ia naştere un conflict de drept penal substanţial care generează un raport juridic de drept penal şi care este adus spre rezolvare în faţa justiţiei penale, în cadrul unui proces în cadrul căruia se dezvoltă şi se rezolvă progresiv până la soluţionarea procesului penal.

Prin urmare procesul penal este o activitate complexă reglementată de lege , care se desfăşoară progresiv şi coordonat prin participarea organelor judiciare şi a unor persoane cu diferite calităţi procesuale , ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării faptelor care constituie infracţiuni şi pentru tragerea la răspundere penală a celor care le-au săvârşit .Aceste organe şi persoane , care prin activitatea lor participă la realizarea procesului penal au calitatea de participanţi la desfăşurarea acestuia . Ca şi participanţi la desfăşurarea procesului penal pot fi consideraţi: experţii , traducătorii, interpreţii , martorii , martorii asistenţi , grefierii şi executorii judecătoreşti.

Printre persoanele care servesc la procurarea sau lămurirea probelor sunt martorii. Martorii sunt persoane străine de proces ,care au recepţionat şi memorat fapte care sunt concludente în rezolvarea procesului penal şi pe care le relatează la instanţa de judecată ,ajutând-o la stabilirea adevărului .Martorii având cunoştinţele cele mai directe despre faptele care fac obiectul cercetării penale sau al judecăţii, prin declaraţiile lor pot duce la stabilirea acestor fapte aşa cum au avut loc în realitate şi deci la pronunţarea unei hotărâri juste, bazate pe adevăr. Martorul în sine nu este un mijloc de probă, au acest caracter numai declaraţiile lui în măsura în care concură la rezolvarea cauzei .Însă numai în măsura în care martorii relatează adevărul asupra celor cunoscute de ei, declaraţiile lor prezintă un ajutor efectiv pentru organul judiciar. Aşadar, în conformitate cu prevederile articolului 78 din Codul de procedură penală, declaraţiilor de martori li se conferă statutul procesual specific mijloacelor de probă, astfel relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, făcute si fixate in conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare, constituie mijloace de probă, numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor.

Declaraţiile martorilor reprezintă unul din mijloacele de probă cel mai vechi si cel mai frecvent folosite pentru dovedirea faptelor si împrejurărilor care formează obiectul probaţiunii si sunt utile in soluţionarea cauzei penale, având în vedere că existenţa în cauză a probelor materiale nu înlătură necesitatea depoziţiilor martorilor deoarece proba materială în sine ( urmă, armă ), luată izolat, nu poate dovedi nimic, dacă nu este pusă în legătură cu toate împrejurările cauzei, dacă nu i se clarifică provenienţa, însemnătatea ei pentru cauză, iar acest lucru nu se poate realiza decât cu ajutorul declaraţiilor oamenilor, adică cu depoziţiile martorilor.

Deseori, referindu-se la acest mijloc de probă, atât teoreticienii ,cât şi parcticienii dreptului folosesc diferite denumiri: martori, declaraţiile martorilor, mărturii, probă cu martori şi probă testimonială.

Pentru determinarea conceptului exact al acestui mijloc de probă trebuie să se aibă în vedere noţiunea de martor.Dacă în vorbirea curentă prin martor se înţelege acea persoană care a fost de faţă, a perceput cu propriile simţuri un anumit eveniment sau a căpătat direct anumite cunoştinţe legate de venimentul în cauă, în accepţiunea articolului 78 al Codului de procedură Penală, martor este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal şi care este ascultată de organele judiciare în această calitate .

Proba cu martori este utilizată în rezolvarea cauzelor penale , pentru că înainte de acte, de persoanele care participă la săvârşirea unei fapte, direct sau indirect, voluntar sau involuntar , reprezintă posibilitatea de a afla adevărul cât mai repede , chiar dacă există şi unele dificultăţi întâmpinate de organele judiciare în cazul martorilor de rea-credinţă . Dar , în continuare vom trata exclusiv doar martorul de bună-credinţă , ţinând cont de faptul că martorul de rea-credinţă de fapt nu este altceva decât un infractor care face obiectul altei problematici.

Potrivit principiului liberei aprecieri a probelor, declaraţiile martorilor au aceeaşi forţă probantă ca şi celelalte mijloace de probă cu deosebirea că în timp ce declaraţiile învinuitului sau inculpatului precum şi cele ale părţilor pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu alte probe declaraţiile martorilor pot servi la aflarea adevărului în mod necondiţionat. Aceasta conduce la ideea că, în situaţia în care într-o cauză penală există un singur martor, organele judiciare îşi pot întemeia soluţia pe declaraţia acestuia , dacă produce încredere deplină că relatează adevărul…. ?

Importanţa declaraţiilor martorilor în soluţionarea cauzelor penale a făcut ca acestea să fie considerate ca probe fireşti, inevitabile , de instrument necesar de cunoaştere a împrejurărilor săvârşirii infracţiunii . În consecinţă mărturia constituie probă pri efectul legii.