Cuprins
- ADNOTARE 3
- ANNOTATION 4
- LISTA ABREVIERILOR 5
- INTRODUCERE 6
- I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE ALE PERSOANEI 11
- 1.1. Definirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și natura lor juridică 11
- 1.2. Principiile ce stau la baza realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului 26
- II. SEDIUL JURIDIC AL ASIGURĂRII DREPTURILOR OMULUI ÎN SISTEMUL PENITENCIAR 34
- 2.1. Dimensiunea juridică universală și regională de consacrare a drepturilor omului în cadrul sistemului penitenciar 34
- 2.2. Sediul juridic național al Republicii Moldova de consacrare a drepturilor omului în cadrul sistemelor sale penitenciare 40
- 2.3. Dreptul la viață și dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane sau degradante - aspecte umane ale condamnării într-un stat de drept 46
- III. MECANISME DE PROTECȚIE JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI 54
- 3.1. Considerațiuni preliminare generale 54
- 3.2. Controlul parlamentar asupra promovării și protejării drepturilor omului 56
- 3.3. Rolul puterii executive în protejarea drepturilor omului 62
- 3.4. Puterea judecătorească - bastionul protejării drepturilor fundamentale ale omului 65
- CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI 78
- BIBLIOGRAFIE 80
- DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 85
Extras din licență
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. Problema drepturilor omului a fost, este și va fi mereu în atenția tuturor și va constitui obiect de preocupare a minților luminate ale juriștilor, politologilor, sociologilor, politicienilor, dar și a întregii societăți.
Astăzi ca niciodată, o atenție deosebită este acordată problemelor ce țin de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Edificarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului au devenit astăzi un subiect mediatizat și larg discutat de diferite categorii ale societății, în special de factorii decizionali chemați să gestioneze eficient problemele aferente drepturilor omului. Această preocupare intensă se datorează în mare parte efortului Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană. Un pilon de bază al acestor tuturor schimbări îl constituie edificarea unui sistem eficient de protejare a drepturilor fundamentale ale omului: la orice etapă a relațiilor sociale și cu referire la fiecare membru al societății.
La toate acestea se adaugă și angajamentul ferm al RM de a subscrie și a respecta cadrul internațional în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În contextul dat, o atenție deosebită urmează a fi acordată modului în care statul asigură protecția drepturilor și libertăților omului. Dar nu mai puțin interesează și preocuparea statului de a crea mecanisme viabile de implementare, respectare și fortificare a drepturilor omului. Din acest punct de vedere, urmează să reținem că în sistemul preocupărilor de drepturile omului sunt antrenați diferiți actori și diferite nivele instituționale de asigurare a drepturilor omului. Considerăm că o abordare îngustă și ruptă din context doar a unor segmente din cadrul problematicii drepturilor omului nu poate rezolva în chintesență deficiențele și, prin urmare, va folosi foarte și foarte puțin societății. Tocmai din aceste considerente, este actuală, ca niciodată, efectuarea unei cercetări fundamentale care ar viza diverse aspecte în totalitatea cu referire la drepturile omului. De aici și denumirea simbolistă a temei tezei ce vizează probleme ale drepturilor omului de la societatea civilă și până la sistemul penitenciar.
Dincolo de valențele simboliste, ținem să menționăm că există totuși carențe legale în ceea ce privește problemele: societatea civilă versus drepturile omului și sistemul penitenciar versus drepturile omului.
Pe de altă parte, multiplele condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Republicii Moldova pe motiv de nerespectare a drepturilor fundamentale ale omului în sistemul penitenciar indică o problemă legală acută nesoluționată.
Or, tocmai în prag de semnare a unora dintre cele mai importante acorduri pentru destinul țării sale și a cetățenilor săi, Republica Moldova are nevoie de eforturi urgente în ceea ce privește activizarea rolului și locului societății civile și a instituțiilor sale publice în vederea realizării angajamentelor față de organizațiile internaționale și europene.
Existența restanțelor la capitolul drepturile omului prezintă un pericol care ar putea să încetinească sau să blocheze accederea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și să lovească direct în însuși statul de drept al RM, fapt care în ultimă instanță ar putea nărui visul milioanelor de cetățeni pentru o viață mai frumoasă și mai civilizată, atât pentru sine, cât și în special pentru urmașii săi.
Statul de drept, spre consfințirea și realizarea căruia tinde Republica Moldova, poate fi realizat doar printr-o edificare și asigurare reală și eficientă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Într-adevăr, orice stat este sortit prăbușirii dacă pilonul principal - drepturile și libertățile omului și cetățeanului - nu este tratat din punct de vedere umanist. În societatea umană totul se învârte în jurul omului și acționează ca un bumerang: totul pleacă de la om și totul se întoarce la om fie în detrimentul, fie în folosul lui.
Tocmai existența carențelor vizavi de înțelegerea, implementarea, respectarea, promovarea și asigurarea drepturilor fundamentale ale omului ne-au determinat să venim cu acest demers științific prin care vom încerca să abordăm o multitudine și complexitate de probleme: de la societatea civilă și până la sistemul penitenciar, toate aceste probleme fiind legate de fire invizibile, numite drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Iată de ce se impune crearea unui cadru legal și instituțional menit să asigure realizarea plenară a drepturilor și libertăților omului, lichidarea oricăror îngrădiri, iar în caz de violare a acestor drepturi - aplicarea mecanismului de recuperare a lor.
Vizavi de actualitatea temei vom menționa că tema tezei este corelată cu direcțiile prioritare de cercetare-dezvoltare ale RM și cu tendințele științei mondiale. În special este vorba de Strategia Națională de dezvoltare „Moldova-2020" [49] și Direcțiile strategice ale activității din sfera științei și inovării pentru anii 2013-2020 [30].
Așadar, tema abordată prezintă o importanță științifică deoarece tratează drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în general ca ființă liberă, dar și din perspectiva persoanei care a fost privată de libertate pentru faptele sale ilicite. În același timp, activitatea tuturor organelor statului, implicit și, a instituțiilor penitenciare chemate a organiza ispășirea pedepsei și reeducarea inculpatului trezește un interes permanent din partea societății, lucru care se simte cu acuitate în special în Republica Moldova, instituțiile penitenciare ale cărei suferă de un șir de neajunsuri, grație trecerii de la un sistem de valori la cel european și internațional.
Bibliografie
1. Bârgău M., Carp S., Respectarea drepturilor omului în instituțiile penitenciare -principiu de bază în procesul de corijare și resocializare a deținuților. În: Materialele Conferinței științifico-practice internaționale, 18-19 aprilie 2003 „Criminalitatea în Republica Moldova: starea actuală, tendințe, măsurile de prevenire și de combatere". Academia de Poliție „Ștefan cel Mare" a MAI al RM. Chișinău, 2003.
2. Beșteliu R. M., Brumar Catrinel. Protecția internațională a drepturilor omului. Universul Juridic. București, 2010.
3. Bîrsan C. Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Editura C.H.Beck. București, 2010.
4. Carașciuc Lilia ș.a. Sistemul Integrității Naționale: Republica Moldova. Transparency International - Moldova. Chișinău, 2002.
5. Carp S. Osadcii C. Rusu O. Drept execuțional penal. Chișinău, 2007.
6. Cârnaț T., Drept constituțional. Ediția a 2-a. Chișinău, 2010.
7. Cârnaț T. Cârnaț M. Protecția juridică a drepturilor omului. Ediție nouă și adnotată.Chișinău, 2006.
8. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 214-220 din 05.11.2010
9. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 18.08.1994. Art. nr. 1. În vigoare din 27 august 1994.
10. Constantinescu V., Aplicarea principiului non bis in idem în jurisprudența europeană și națională. În: Curierul Judiciar, 2012, nr.10.
11. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 1298-XIII din 24.07.97, și publicată în ediția oficială Tratate internaționale, 1998, vol. I.// https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf (accesat 15.03.2018)
12. Convenția Europeană de extrădare, încheiată la Paris, 13 decembrie 1957. În: Tratate Internationale Nr. 1 din 30.12.1998// http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=286220 (accesat 15.03.2018)
13. Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate. Strasbourg, 21 martie 1983// https://lege5.ro/Gratuit/g44dsnby/conventia-europeana-asupra-transferarii-persoanelor-condamnate-strasbourg-21-martie-1983 (accesat 16.03.2018)
14. Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Strasbourg, 26 noiembrie 1987// https://rm.coe.int/16806dbac4 (accesat 15.03.2018)
15. Convenția europeană privind exercitarea drepturilor copilului, deschisă spre semnare în 1996 și intrată în vigoare la 1 iulie 2000// https://drive.google.com/file/d/0B_hBtkRCmC_lT05RTGl4THlrM1E/view (accesat 16.03.2018)
16. Costachi Gh., Potînga A., Asigurarea drepturilor omului în lume. Editura Epigraf. Chișinău, 2003.
17. Craig P. Burca G. Dreptul Uniunii Europene, Comentarii, jurisprudență și doctrină. Editura Hamangiu. București, 2009.
18. Declarația Universală a Drepturilor Omului. Adoptată la New York, 10 decembrie 1948, publicată în ediția oficială „Tratate Internaționale", 1998, vol. 1// http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf (accesat 18.03.2018)
19. Deleanu I. Drept constituțional și instituții politice, Ed. Europa Nova, București, 1996, vol.1.
20. Deleanu I. Drept constituțional și instituții politice. Tratat. Editura Europa Nova. București, 1996. vol.2.
21. Dolea Igor. Rotaru Vasile. Crețu Ion. Studiu privind analiza complexă a cauzelor legislativ-instituționale de condamnare a Republicii Moldova de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Chișinău, 2009.
22. Drăganu T. Drept constituțional și instituții politice. Tratat elementar. Ed. Lumina Lex. Cluj-Napoca, 2000. Vol. I.
23. Duculescu Victor. Protecția juridică a drepturilor omului. Editura Lumina Lex. București, 1994.
24. Enache Marian. Controlul parlamentar. Ed. Polirom. Iași, 1998.
25. Florea V., Florea L. Dreptul execuțional penal. Editura ARC. Chișinău, 1999.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Asigurarea dreptului omului in penitenciar.docx