Aspecte Teoretice și Practice Privind Contractul de Depozit

1. Prezentare generală

1.1. Noţiune

Contractul de depozit este reglementat în principal, în Codul Civil - Titlul Xll din Cartea a lll-a (art. 1591-1632). Pentru anumite categorii de depozite, sunt incidente si reglementările speciale, în materie, adoptate după 1990 cum ar fi legea bancară nr. 58/1998 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 979/2005 prin care a fost adoptat Statutul C.E.C., care reglementează depozitul de sume de bani la C.E.C. alături de alte acte normative.

Etimologic cuvântul depozit provine din latinescul depositum care însemna depunerea unui bun într-un anumit loc.

Potrivit art. 1591 din Codul civil „depozitul în general este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre a-l păstra şi a-l restitui în natură”.

Termenul de act este folosit în acest context deoarece include şi sechestrul judiciar şi astfel nu putea fi folosit termenul de contract care necesita prin însăşi natura sa acordul de voinţa al părţilor.

Pornind de la definiţia legală dată de art. 1591 doctrina a formulat mai multe definiţii, astfel contractul de depozit a fost definit ca fiind acel contract prin care o persoană, numită deponent încredinţează un bun mobil altei persoane, numită depozitar, care se obligă să-l păstreze şi să-l restituie în natură la termenul stabilit sau la cerere .

Alţi autori afirmă că contractul de depozit este acel contract prin care o parte numită deponent remite un bun sau mai multe bunuri unei alte părţi numită depozitar, cu obligaţia pentru acesta de a le păstra şi a le conserva precum şi de a le restitui, în natură, la cererea deponentului .

După opinia altor autori contractul de depozit este acel contract prin care o persoană, numită deponent, încredinţează unei alte persoane, numită depozitar, un bun mobil, cu obligaţia pentru acesta să-l păstreze şi să-l restituie în natură la termenul stabilit sau la cererea deponentului .

În fine după ce observăm că nu există diferenţe majore de opinie între definiţiile prezentate mai sus vom putea concluziona că contractul de depozit este un contract prin care o persoană, numită deponent, încredinţează un lucru altei persoane, numită depozitar, care se obligă să-l păstreze o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere în natură .

În ceea ce priveşte scopul principal al contractului de depozit acesta trebuie sa fie acela de păstrare(conservare) a lucrului depozitat până la restituirea acestuia deponentului, la cererea sa şi în natură. Astfel contractul de depozit se deosebeşte din acest punct de vedere, al scopului principal urmărit la încheierea contractului, de alte contracte care au ca scop principal fie transferarea dreptului de proprietate asupra bunului cum sunt schimbul, vânzarea-cumpărarea şi împrumutul de consumaţie, fie transferarea dreptului de folosinţă asupra bunului cum ar fi locaţiunea şi comodatul, fie un alt scop.

1.2. Caractere juridice

Depozitul este un contract real, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, unilateral sau sinalagmatic, netranslativ de proprietate.

a) Depozitul este un contract real care se formează prin realizarea acordului de voinţă între părţile contractante însoţit de predarea(tradiţiunea) efectivă a lucrului care formează obiectul contractului de la deponent la depozitar. În mod logic dacă lucrul se află deja în posesia depozitarului indiferent cu ce titlu nu mai este necesară tradiţiunea acestuia ci doar acordul de voinţă dintre părţi.